Preasfințitul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, la Mănăstirea Ciuflea
11:04, miercuri, 5 martie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop nicolae rosca, Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite.

Miercuri, 5 martie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” Ciuflea, din Chișinău.
Alături de Preasfinția Sa au coliturghisit clericii mănăstirii și credincioșii care au participat cu evlavie la această rânduială specială a Postului Mare, primind Sfânta Împărtășanie spre întărire duhovnicească.
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, rânduită în zilele de peste săptămână în perioada Postului Mare, oferă credincioșilor posibilitatea de a primi Trupul și Sângele Domnului din Darurile Sfințite la liturghia anterioară, fiind un prilej de aprofundare a rugăciunii și pocăinței.
La final, Episcopul Nicolae a adresat un cuvânt de învățătură, îndemnând credincioșii la post, rugăciune și fapte de milostenie, ca mijloace de apropiere de Dumnezeu în această perioadă binecuvântată.
Sursa: https://ciuflea.md/













În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, 28 august 2026, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, a coliturghisit Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de...
În dimineața zilei de Duminică, 9 august, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon, doctorul fără...
Marți, 4 august 2026, ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mironosiță Maria Magdalena și Sfântul Sfințit Mucenic Foca,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în Duminica a IX-a după Pogorârea Sfântului Duh și pomenirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2...
Sâmbătă, 1 august 2026, în ziua cinstirii aflării Moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de la Sarov, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir,...
În Duminica a V-a după Cincizecime – a Vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Episcopul Nicolae a oficiat Sfânta...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, marți, 26 mai, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Macarie de la...
