Predica ÎPS Bartolomeu Anania la Evanghelia tămăduirii fiului lunatic (Duminica a 10-a după Rusalii)
6:45, sâmbătă, 31 august, 2024 | Cuvinte-cheie: bartolomeu anania, Duminica a 10-a după Rusalii, Evanghelia tămăduirii fiului lunatic, predica, Predica ÎPS Bartolomeu Anania

În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând:
Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatec şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi l-a certat Iisus şi diavolul a ieşit din el, şi copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela.
Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinţei voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus:
Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.
(Matei 17, 14-23)

„Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a...
„Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine,...
Duminica samarineanului milostiv. Mitropolit Bartolomeu Anania – Predica la Evanghelia samarineanului milostiv. Predica rostită de către vrednicul de pomenire Mitropolit...
(LUCA 8, 41-56) În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi...
Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a 13-a după Rusalii – Pilda lucrătorilor răi. „Ascultaţi altă pildă: Era un...
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a 4-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutașului. „Pe când intra în...
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a 6-a după Paști – A Orbului din naștere (anul 2001)....

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova