Premierea autorilor vol. 1 al lucrării Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Premierea autorilor vol. 1 al lucrării Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare

23:56, sâmbătă, 24 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit cu ocazia premierii autorilor volumului 1 al lucrării enciclopedice Monahismul Ortodox Românesc. Istorie, contribuții și repertorizare, Palatul Patriarhiei din București, vineri, 23 mai 2014:

În ziua de 1 septembrie 2009, când Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (460-545), din Scythia Minor, Părintele erei creştine, la Reședința Patriarhală din Bucureşti, o comisie formată din istorici bisericeşti şi istorici din cadrul Academiei Române a discutat propunerea pe care Patriarhia a făcut-o privind posibilitatea elaborării unei monografii consacrate Monahismului ortodox românesc.S-au stabilit atunci temele mari care urmau să fie tratate, precum şi numele celor care urmau să le redacteze. S-a propus ca lucrarea să apară în trei volume distincte şi iată că azi, cu ajutorul lui Dumnezeu, după patru ani de muncă intensă a celor implicați, proiectul nostru a devenit realitate prin apariţia primului volum al acestei „trilogii” monografice a monahismului românesc. Volumul este intitulat: Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent.

În prima parte a volumului I este prezentată succint istoria monahismului răsăritean, iar parţial şi a celui apusean, pentru ca cititorul să-şi poată face o imagine veridică asupra modului în care s-a dezvoltat viaţa monahală în perioada patristică și, ulterior, în cadrul Bisericilor Ortodoxe naţionale: greacă, georgiană, bulgară, sârbă, ruso-ucraineană. În a doua parte a primului volum este prezentată istoria monahismului românesc din perioada daco-romană și până azi în toate „ţările” româneşti de altădată, precum şi o vedere de ansamblu a legilor bisericeşti sau de stat care au reglementat viaţa monahală din spațiul românesc.

Volumul al doilea, cu titlul Contribuţii ale monahismului ortodox românesc la nivel naţional şi internațional, va include mai multe studii în care este pusă în lumină contribuţia monahismului românesc la promovarea culturii şi artei româneşti în toate formele lor de manifestare (caligrafierea de manuscrise, tipărirea de carte bisericească, a lucrărilor cu profil istoric, literar sau de alt gen scrise de monahi, dar și arhitectură, pictură, iconografie, broderie, muzică etc.); de asemenea, este prezentat aportul substanțial al mănăstirilor în opera de asistenţă socială a Bisericii, precum şi rolul unora dintre mănăstiri în lupta de emancipare naţională şi socială românească. Partea a doua a celui de-al doilea volum, intitulată Monahismul ortodox românesc ca factor de unitate inter-ortodoxă, se constituie într-o prezentare generală a contribuţiei româneşti, mai cu seamă în perioada „turcocraţiei”, adusă de domnitori, mari boieri, ierarhi şi credincioşi la susţinerea monahismului din alte spații ortodoxe (Muntele Athos, Meteora, Ţara Sfântă, Muntele Sinai, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ucraina şi Rusia), monahism care n-ar fi putut supravieţui fără acest sprijin frățesc.

Lucrarea de față ne arată clar că monahismul românesc a avut un rol major atât în promovarea culturii şi artei românești, cât şi în susținerea altor popoare ortodoxe, mai ales a celor aflate sub dominaţia otomană.

Volumul al treilea va fi un Dicţionar al tuturor mănăstirilor românești existente până azi, precum și al celor care au dispărut în timp.

Publicarea primului volum, cu titlul Istoria monahismului ortodox românesc de la începuturi până în prezent, este rodul unei implicări exemplare a comisiei formate din istorici bisericești și istorici din cadrul Academiei Române, care a răspuns cu multă bucurie inițiativei noastre.

Pe această cale, mulțumim tuturor ierarhilor și profesorilor de teologie ai Patriarhiei Române, membrilor și cercetătorilor Academiei Române, celor doi coordonatori generali, Preacucernicului Părinte Preot Profesor Mircea Păcurariu și Domnului Profesor Nicolae Edroiu, membri corespondenți ai Academiei Române, tuturor membrilor Comisiei mixte, care au lucrat cu multă râvnă la împlinirea acestui proiect editorial, nădăjduind ca și la următoarele două volume să ne bucurăm de aceeași contribuție importantă din partea autorilor.

† DANIEL

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Sursa: www.basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com