Preot catolic ucis într-o biserică din Franța de militanți ISIS
15:54, marți, 26 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: atac terorist, franta, normandia, preot, ucis

Încă un act terorist a avut loc în Franța marți, în regiunea Normandia, unde doi teroriști islamiști au ucis un preot catolic și au rănit alte patru persoane, din care una foarte grav, într-o luare de ostatici la o biserică.
Cei doi atacatori erau în evidențele forțelor de securitate, amândoi cu așa numitele „fișe S”, atribuite persoanelor radicalizate și care reprezintă risc terorist. Din nefericire, acest lucru nu a împiedicat producerea tragediei în care preotul pensionar în vârstă de 86 de ani, Jacques Hamel, și-a pierdut viața. Unul dintre teroriști i-a tăiat gâtul. Hamel venea pe timpul verii să asigure permanența în lăcașul catolic.
Cu puțin înainte de ora 10, în timpul slujbei de dimineață, teroriștii, doi tineri de origine arabă, au intrat în biserică înarmați cu cuțite și au luat ostatici pe bătrânul preot, două călugărițe și doi enoriași. Forțele speciale (BRI) din Rouen s-au mobilizat urgent și, potrivit informațiilor disponibile, i-au împușcat mortal pe cei doi când ar fi dat să iasă din biserică. Lăcașul a fost apoi controlat pentru a se găsi eventuale dispozitive explozive.
O călugăriță care se afla în biserică a reușit să fugă atunci când au apărut islamiștii și a alertat forțele de ordine. Ea a povestit cum cei doi islamiști au intrat brusc în lăcaș. „Vorbeau în arabă. Am văzut un cuțit. Am fugit atunci când au început să îl agreseze pe părintele Jacques. Nu știu dacă și-au dat seama că am ieșit”, a spus călugărița.
Unul dintre atacatori a fost identificat. Acesta a fost arestat în Turcia, în 2015, în timp ce încerca să treacă în Siria. Trimis înapoi în Franța, ar fi fost închis temporar sub acuzația de asociere cu o ogranizație teroristă și ar fi fost apoi pus în arest la domiciliul părinților săi cu obligația de a purta o brățară electronică de localizare. Familia sa locuia în localitatea unde s-a petrecut incidentul.
Sursa: http://www.puterea.ro/


Carnagiu in Paris: Franta a trait vineri noaptea cea mai cumplita tragedie dupa al doilea Razboi Mondial. Sase atacuri teroriste...
În timp ce la Paris, 50 de șefi de stat și lideri globali au participat alături de peste un milion...
Ca şi în perioada ce a urmat publicării iniţiale a caricaturilor ce îl ridiculizau pe fondatorul religiei musulmane, şi în...
Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Paris care a cauzat moartea a 12 persoane și rănirea altor 11 și...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău