Preoți basarabeni martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941) (I)

Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26 iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord.

Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina.[1]Nordul Bucovinei îl cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România timp de 22 de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului, hotărând ca armata și administrația civilă  de pe teritoriile indicate să se evecueze. La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța( motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”).[2]În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și Bucovina de nord. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. S-au retras și 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.[3]

După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităţilor româneşti, s-a constatat că doar într-o perioadă de un an de ocupaţie sovietică (1940-1941) au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi.[4]Potrivit altor date, dintre cei rămași în timpul ocupației, au fost executați, sau deportați peste o sută de preoți.Numai în localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă au fost executați de către agenții N.K.V.D.,16 preoți.[5] În  perioada stăpânirii sovietice se desfăşura o intensă propagandă antireligioasă. Bisericile erau supuse la plata unor impozite exagerate, în cazul neachitării la timp a sumelor stabilite de autorităţi locaşele sfinte erau închise şi transformate în magazii, sali de spectacole, căzărmi, grajduri sau chiar closete, cum a fost cazul unor biserici din Hotin şi Ismail. Preoţii rămaşi sub stăpânirea sovietică erau şi ei supuşi la plata impozitelor. Erau obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi.[6]

Din  rândurile celor 226 preoţi din Eparhia Hotinului, care cuprindea județele Bălți, Hotin și Soroca, rămaşi sub noua stăpânire, 17 au fost  deportaţi. Au fost deportaţi şi 28 cântăreţi.[7] In Foaia eparhială, Episcopia Hotinului,  nr.3  din 1941, era publicată lista celor 17 parohii vacante prin deportarea preoţilor titulari dar și 8 parohii vacante prin decesul preoților.[8]

Au fost condamnați pe motive politice, pentru apartenența la vre-un partid  din perioada interbelică, pentru ,,agitație antisovietică”, pentru încercarea de a se repatria sau pentru neachitarea către stat a impozitelor stabilite.

Despre martirajul unor preoți din perioada stăpânirii sovietice, preoții Alexandru Baltaga din Călărași, Gheorghe Munteanu din Ismail, Mihei Mizumschi din Volintiri, Cetatea Albă ș.a. s-a mai scris. În rândurile ce urmează încercăm să reconstituim biografiile unor preoți despre care s-a scris mai puțin. Arestați și condamnați la ani grei de temniță de unde nu s-au mai întors, omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică.

 Barbos, Pavel,  preot în parohia Fetești, jud. Hotin. S-a născut la 7 august 1885[9]. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica Sf. Arh. Mihail din Fetești, jud. Hotin, cu începere de la 16 decembrie 1910[10].

Timp de trei decenii părintele Pavel Barbos a păstorit cu dăruire parohia încredințată. A desfășurat o activitate misionară și pastorală atât în parohie cât și în cadrul ședințelor Cercului Pastoral al protoieriei V, jud. Hotin. Astfel, la 10 octombrie 1937, în cadrul ședinței cercului pastoral care s-a desfășurat în parohia Badragii Vechi, părintele Pavel Barbos din Fetești a predicat în timpul Sf. Liturghii despre „Sfintele Taine ca mijloace de mântuire”. După Sf. Luturghie s-a oficiat un Tedeum, apoi membrii cercului au mers în procesiune ca să sfințească noul local de școală. La aceste manifestări a fost prezent prefectul județului, autoritățile locale, credincioșii localnici și cei veniți din satele vecine[11].

Un eveniment important din viața religioasă a credincioșilor din Fetești a fost sfințirea locului unei noi biserici. Biserica veche era din lemn și neîncăpătoare. Din inițiativa preotului paroh s-a început construcția unei noi biserici. În anul 1934 devizul de cheltuieli pentru construcția bisericii era de 559.940 lei[12].  Din cauza lipsurilor și greutăților materiale, până în anul 1940, pereții bisericii noi au fost ridicați până la ferestre. Împlinirea visului părintelui Pavel Barbos de a construi un nou locaș sfânt a fost realizat peste mai mult de șapte decenii (biserica a fost târnosită în anul 2011)[13].

În primul an de prigoană împotriva credinței din timpul ocupației sovietice (1940-1941)  părintele Pavel Barbos a fost arestat și deportat în Siberia[14],  despre viața lui de mai departe nu se cunoaște nimic.

După anul 1944 biserica de lemn din Fetești a fost distrusă de autoritățile sovietice, iar construcția noii biserici se afla în ruină[15].

Belikci (Belicci), Hristofor, preot în parohia Cuza Vodă (fosta Hagi-Abdul), jud. Ismail. S-a născut la 1 noiembrie 1902. După absolvirea Seminarului Teologic, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Covurlui, jud. Cahul, cu Biserica Sf. Gheorghe, începând cu data de 26 octombrie 1925. La 1 noiembrie 1928 a fost transferat la Biserica Sf. Dimitrie din Baimaclia același județ[16].

Ultima parohie a părintelui Hristofor Belikci a fost com. Cuza Vodă (fosta Hagi-Abdul), jud. Ismail, cu Biserica Sf. Nicolae, numit la 1 aprilie 1937[17].

După instaurarea puterii sovietice din 1940-1941, mulți preoți voiau să se repatrieze în România. Fiind în Ismail, a fost arestat direct din stradă, împreună cu părintele Vasile Spanaki din com. Minjir, jud. Cahul, la 23 decembrie 1940[18]. Au fost acuzați de faptul că , locuind în Ismail, ” ar fi produs instigare  antisovietică îndreptată spre răspândirea stării de spirit de emigrare a populației, spre subminarea și discreditarea acțiunilor partidului și guvernului sovietic”[19].

În vara anului 1941 au fost trimiși în regiunea Sverdlovsk, unde la 6 mai 1942 au fost condamnați la câte 10 ani de lagăr de unde nu s-au mai întors. Părintele Hristofor Belikci a trecut la Domnul la 3 octombrie 1943[20].

Bodrug, Vasile,  preot în parohia Dușmani, jud. Bălți.  S-a născut la 21 martie 1902[21]. După absolvirea Școlii de cântăreți în anul 1918, a fost numit la Biserica Sf. Nicolae din localitatea Chirileni, jud. Bălți[22]. A urmat apoi studiile la Seminarul teologic și după absolvire a fost hirotonit preot. La 1 octombrie 1926 a fost numit paroh la Biserica Sf. Nicolae din com. Dușmani, jud. Bălți[23].

A desfășurat o activitate pastorală și misionară atât în parohie cât și în cadrul ședințelor Cercurilor pastorale din protoieria I Bălți din care făcea parte și parohia deservită de P.C. Sa. A predicat la 20 septembrie 1936 la ședința Cercului pastoral Hâjdieni, după oficierea serviciului divin[24] și la ședința Cercului pastoral Glodeni, la 23 mai 1937. După săvârșirea Sf. Liturghii, părintele Vasile Bodrug a predicat despre “indiferentismul religios”[25].

În primul an de ocupație sovietică, părintele Vasile a fost arestat și condamnat la moarte prin împușcare, în anul 1941[26].

Buiuc, Dimitrie, preot în parohia Domulgeni, jud. Soroca. S-a născut la 10 februarie 1899[27]. Avea studiile Seminarului Teologic, fiind hirotonit preot în anul 1920. În perioada anilor 1921-1929 a fost paroh la Biserica Acoperemântul Maicii Domnului din Vertiujeni, jud. Soroca, apoi a fost transferat la Biserica Sf. Nicolae din Arionești, același județ[28].

În anul 1932, un număr mare de transnistreni, din cauza persecuțiilor bolșevice au trecut iarna pe gheață, apa Nistrului. Cârmuirea Episcopiei Hotinului a luat spre îngrijire patru băieți și zece fete pentru a le acorda adăpost și învățătură. Fetele au fost distribuite în mănăstirile Japca și Călărășeuca, iar băieții au urmat studiile la Școala de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa[29].

Părintele Dimitrie Buiuc solicita permisiunea ca una dintre fetele refugiate să fie luată spre îngrijire de familia sa. Asigura că la vârsta majoratului ea va fi înzestrată cu zestrea de casă, 1 ha de pământ lucrător, o juncă, doi juncani ș.a. Răspunsul P.S. Episcop Visarion al Hotinului (1923-1935) a fost următorul, cum că  aceste fete se pot da numai în condițiuni de înfiere[30].

Ultima parohie a părintelui Dimitrie a fost com. Domulgeni, jud. Soroca, cu Biserica Sf. Nicolae.

În primul an de prigoană împotriva credinței, a fost ucis de sovietici, la 15 septembrie 1940[31].

Cernăuțeanu, Antonie, preot în parohia Șagani, jud. Ismail. S-a născut la 5 februarie 1900, în familia preotului Ioan Cernăuțeanu. După absolvirea Seminarului Teologic a fost hirotonit preot și numit paroh la Biserica Sf. Dimitrie din Bordiug, jud. Hotin[32].

În anul 1940, părintele Antonie Cernăuțeanu era paroh la Biserica Sf. Nicolae din Șagani, jud. Ismail.

În primul an de ocupație sovietică din 1940-1941, fiind în Chișinău, a fost arestat direct din stradă împreună cu fratele său, preotul Vladimir Cernăuțeanu[33].

A fost judecat pentru „agitație antisovietică” și condamnat la 5 ani de lagăr în Siberia, de unde nu s-a mai întors[34].

După reinstaurarea administrației românești în Basarabia, soția părintelui Antonie, Alexandra, cerea ajutor printr-o scrisoare adresată P.S. Policarp, Locotenent (locțiitor) al Episcopiei Cetății Albe-Ismail (1941-1944). Arăta că după deportarea soțului ei de către bolșevici, toată gospodăria a fost distrusă. Rămânând cu patru copii avea nevoie de ajutor.

Despre arestarea preoților Antonie și Vladimir Cernăuțeanu ne mărturisește preotul V. Cazacu în amintirile sale din 1941: “La începutul lunii februarie 1941 s-au întâlnit în orașul Chișinău mai mulți preoți ce voiau să se repatrieze. La colțul străzii Alexandru cel Bun microfonul bolșevic reda o lecție antireligioasă, împotriva sfintelor moaște. O parte din credincioși, împreună cu frații preoți Cernăuțeanu, au început să combată cele auzite. Peste câteva minute un agent al NKVD-ului îi arestează pe preoții Cernăuțeanu, neștiindu-se nimic până astăzi de soarta lor”[35].

[1] I Ojog, I.Șarov, Istoria românilor, Ed. Cartdidact, Chișinău,  2001, p.170

[2] Pr. prof.  dr. Mircea Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii și a neamului românesc, Ed. Trinitas, Iași, 1993, p.119

[3] Pavel Moraru, Bucovina sub regimul Antonescu (1941- 1944),  p.II, Ed. Prut Internațional, Chișinău, 2007, p.45

[4] Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 121-122,

   Apud: Basarabia dezrobită,  Bucureşti,  1944,  p.99-126.

[5] Luminătorul, Revista Bisericii din Basarabia, nr.9-10, 1941, p.576

[6] Prof. Ştefan Plugaru- Huşi,  Membrii clerului din Basarabia refugiaţi în România în vara anului 1940,  rev. Lohanul, nr.1,  2011,  p. 45.

[7] Arniva Națională a R. Moldova,  F. 1217,  inv.1,  d. 1049,  f.2.

[8] Episcopia  Hotinului, Foaie eparhială oficială ,  nr .3,  1941,  p.60, 62-63

[9] Episcopia Hotimului, Anuar, Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, Chișinău, 1930, p.98

[10] Кишиневскiа Епархiальныя  Въедомости  ( în continuare  KEB), еженедъльное  изданie, nr.51, 1910, p.483

[11] Eparhia Hotinului, nr.22, 1937, p. 433

[12] Const.N. Tomescu, 10 ani de la reînființarea Episcopiei Hotinului, București, 1934, p.151

[13] Ziarul  Flux, nr.42, 19 octombrie, 2007; Tatiana Ețco, Lupta pentru Biserică, la Edineț , Ziarul de gardă , nr. 346, 20 octombrie 2011

[14] Episcopia Hotinului , nr. 3, 1941, p.62

[15] Tatiana Ețco, op.cit.

[16] Anuarul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, 1923-1936, Ismail, 1936, p.68

[17] Buletinul Episcopiei Cetății Albe- Ismail, nr. 3-4-5, 1937, p.30-31

[18]Реабiлiтованi  iсторiею, Одеська область , книга перша, , Одеса, 2010, p.670

[19]Gheorghe Enache,  NKVD-ul sovietic și preoții din sudul Basarabiei, ziarul Lumina, 25 iunie 2011

[20] Ibidem; Реабiлiтованi  iсторiею…, p.670

[21]  Episcopia Hotinului, Anuar , 1930,  p.25

[22] Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului, Chișinău, 1922, p.20

[23] Episcopia Hotinului, Anuar , 1930,  p.25

[24] Episcopia Hotinului,  nr.21-22, 1936, p.491

[25] Idem, nr.17,1937, p. 337-338

[26] Martirologiu românesc din Basarabia, Locașuri sfinte din Basarabia, Ed. Alfa și Omega, Chișinău, 2001, p.236

[27] Episcopia Hotimului, Anuar, Tipografia Eparhială ”Cartea Românească”, Chișinău, 1925, p.161

[28] Idem, 1930, p.120

[29] Holocaustul  roșu. Marea Teroare  în Transnistria. Motiv de împușcare: ” elogierea României” , Ziariști online-Extras din volumul ” Asasinări în masă din  RASS Moldovenească în perioada marii epurări (1937-1938)”

[30] Ibidem

[31] Rev. Biserica Basarabeană,  Organul Eparhiei Hotinului, nr.7, 1942, p.451; Episcopia Hotinului,  nr.3, 1941,p.60

[32] Anuarul Episcopiei Cetății Albe-Ismail, p.43

[33] Preot Sergiu C. Roșca , Lupta spirituală a poporului român din Basarabia împotriva bolșevismului, rev. Misionarul, nr. 7-9, 1943, p.351

[34] Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007, p. 756  (la p. 751 preotul Buiuc Dimitrie este înscris cu numele Biuc)

[35] Pr. V.Cazacu , Biserica în timpul ocupației sovietice, manuscris, în Preot Sergiu C. Roșca, op. cit.,p.351

Protoiereu Ioan Lisnic

Va urma…