Preoții Alexei și Nicolae Curbet – martirizați prin împușcare
0:20, sâmbătă, 27 august, 2016 | Cuvinte-cheie: martiri ai secolului XX, preoţi martiri

Preotul Alexei Curbet s-a născut în anul 1874 în familia preotului Nicolae Curbet, nobil cu titlu ereditar. După absolvirea Seminarului Teologic din Chișinău, a slujit o perioadă scurtă de timp în calitate de cântăreț, iar la 1 octombrie 1896 a fost hirotonit preot pentru Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Nezavertailovca, Slobozia, jud. Tiraspol.
Mai mul de două decenii a predat religia în Școala ministerială de o clasă, cât și în școala parohială din localitate. Pe parcursul slujirii în această parohie a îndeplinit și funcțiile de președinte al comitetului parohial de patronaj și a comitetului de construcție a noii biserici din localitate. Pentru merite în activitatea pastorală, părintele Alexei a fost decorat în repetate rânduri cu distincții bisericești, iar în anul 1912 a fost decorat cu“Medalia pentru salvarea de la înec din râul Nistru”.
După instaurarea puterii bolșevice în stânga Nistrului, părintele Alexei Curbet a fost omorât prin împușcare. Potrivit materialelor dosarului, “a fost împușcat pentru organizarea unei revolte împotriva armatei roșii în 1919, în timp ce fugea din satul Nezavertailovca”.
Părintele a fost îmormântat în apropierea bisericii, fără oficierea slujbei de îmormântare. Rânduiala îmormântării a fost săvârșită peste mai bine de două decenii, în timpul activității Misiunii Ortodoxe Române în Transnistria (1941-1944). Rămâșițele pământești ale părintelui Alexei au fost exhumate și pregătite pentru slujba înormântării, la care au venit să-și ia rămas bun aproape toți locuitorii satului. Potrivit mărturiilor celor vârstnici din localitate, slujba înmormântării a fost oficiată de numeroși preoți.
Mormântul părintelui s-a păstrat până la începutul anilor 60 ai secolului trecut. Fiind în apropierea sovietului sătesc, autoritățile locale au exhumat trupul preotului, îngropându-l probabil în cimitir. Locul mormântului nu se cunoaște.
Același sfârșit martiric l-a avut și fiul părintelui Alexei, preotul Nicoale.
Preotul Nicolae Curbet s-a născut la 6 august 1899 în familia preotului Alexei Curbet din localitatea Nezavertailovca, Slobozia, jud. Tiraspol. Avea studiile Corpului de cadeți din Odesa și a Seminarului Teologic din Minsk.
În anul 1937 era preot în localitatea Demidovo, r-nul Oktiabrski, regiunea Odesa. La 30 mai 1937, părintele Nicolae a fost arestat, fiind învinuit de activitate antisovietică. Ancheta de judecată a durat timp de trei luni, fiind învinuit și de faptul că avea o soră în Iugoslavia. În sentița de judecată se menționa cum că: ”interpreta tendențios Constituția URSS în propaganda religioasă și făcea agitație antisovietică. Îndrepta activul bisericesc spre compromiterea lucrărilor de câmp și subminarea puterii colhozurilor. În satul Anatolievka a înființat o casă de rugăciuni unde boteza copii, aduna femeile și le ținea predici, mergea prin satele r-nului Berezovsk unde petrecea adunări în casele credincioșilor și boteza copii… Metodele propagandei religioase ale lui Curbet ascund în sine desfășurarea unei activități antisovietice, de demoralizare a colhoznicilor, discreditarea și subminarea activităților puterii sovietice”.
Potrivit hotărârii judecății, la 2 noiembrie 1937, părintele Nicolae Curbet a fost omorât prin împușcare.
A consemnat Protoiereu Ioan Lisnic

În cadrul ședinței desfășurate joi, 29 februarie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o hotărâre istorică, declarând...
Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să...
Expoziția „Chipuri din temnița Aiudului. Memoria iconică a închisorilor comuniste” a fost vernisată marți la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia....
Părintele Gheorghe Calciu despre Costache Oprișan: „Simţeam prezența Duhului Sfânt în jurul lui; îl simţeam pe el” El (Costache) nu...
Simplu, carismatic, cu aplecare adincă spre cei săraci, papa Francisc a făcut un gest cu adevărat măreț, pășind pe teritoriul...
În apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a...
Puţină lume cunoaşte că în anul 1923, la Moscova, a avut loc un proces – cu procurori, cu judecători, cu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău