Preotul Roman Rarancean își prăznuiește ocrotitorul ceresc, pe Sfântul Cuvios Roman Melodul
20:57, miercuri, 14 octombrie, 2026 | Cuvinte-cheie: roman rarancean

Miercuri, 14 octombrie, când Biserica Ortodoxă părznuiește Acoperământul Maicii Domnului, Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț – Ocrotitoarea Moldovei, dar și pe Sfântul Cuvios Roman Melodul, preotul Roman Rarancean își sărbătorește ocrotitorul Ceresc, cu acest prilej, familia, rudele, fiii și fiicele duhovnicești i-au transmis un mesaj de felicitare.
Preacucernice Părinte Roman,
Cu prilejul prăznuirii Sfântului Roman Melodul, ocrotitorul spiritual al Sfinției Voastre, vă adresăm cele mai alese gânduri de felicitare, însoțite de rugăciuni și urări de sănătate, pace sufletească și ajutor sfânt în toate lucrările cele bineplăcute lui Dumnezeu. Fie ca Sfântul al cărui nume îl purtați să vă fie neîncetat mijlocitor înaintea Tronului Preasfintei Treimi, călăuzindu-vă pașii pe calea slujirii și a mărturisirii credinței ortodoxe.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dăruiască putere și înțelepciune în lucrarea pastorală, răbdare și dragoste față de cei încredințați spre păstorire, iar casa și familia Sfinției Voastre să fie mereu ocrotite de harul Său. Cu aleasă prețuire și dragoste creștinească, vă dorim ani binecuvântați, bucurii duhovnicești și mult spor în tot lucrul cel bun.
Cu dragoste și recunoștință,
familia, rudele, fiii și fiicele duhovnicești.

