Preotul Teodor Florea – arestat în repetate rânduri pentru „activitate antisovietică”

Perioadele de detenție:
I. Anul 1927. A fost încarcerat timp de 6 luni în închisoarea din Odesa;
II. 20 februarie 1931 – decembrie 1933, întemnițat în închisoarea din Odesa și în lagărele de concentrare de pe teritoriile RASS Mordovia și regiunea Arhanghelsk;
III. 7 februarie 1937 – 21 martie 1939, ținut în închisoarea din Herson;
IV. 2 martie 1945 – 27 iulie 1954, întemnițat în închisoarea din Chișinău și într-un lagăr de concentrare de pe Peninsula Peciora.

Preotul Teodor Florea s-a născut la 17 februarie 1881 în satul Albineț, județul Iași (Bălți). Părinții săi erau Filaret Florea, cetățean de onoare cu titulatură ereditară și soția acestuia, Anastasia. A fost botezat la 24 februarie în Biserica “Sf. Arh. Mihail” din satul natal de către preotul Simion Gherbanovschi, având nașă de botez pe Eugenia, soția preotului Simion.

A învățat întâi la școala parohială din localitate, apoi la Școala spirituală din Edineț, pe care a absolvit-o în anul 1896, la Seminarul Teologic din Chișinău, unde își încheie studiile în 1902 și la Academia Teologică din Kiev, opținând titlul de candidat în științe teologice în 1906. După absolvirea studiilor a fost numit în funcția de inspector și profesor la Seminarul Teologic din Chișinău. În anul 1913 era profesor de religie la Gimnaziul nr. 5 de băieți din Odesa.

A fost hirotonit preot și numit slujitor la Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel” din Odesa, unde a activat până în anul 1921. Pentru merite în activitatea sa pedagogică și pastorală a fost ridicat în treapta de protoiereu. În anul 1921 a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Odesa, unde a organizat o școală parohială pentru tineret, perioadă când în instituții nu se mai preda religia.

În anul 1927 părintele Teodor Florea a fost arestat. Era învinuit de propagandă contrarevoluționară, petrecând 6 luni în închisoarea din Odesa. A doua oară a fost arestat împreună cu alți preoți din Odesa, la 20 februarie 1931, fiind învinuit de “organizarea unei grupări contrarevoluționare clericale cu scopul de a răsturna puterea sovietică”. În timpul anchetei a fost supus unor maltratări fizice și morale. Timp de zece zile și nopți “l-au chinuit cu insomnia și cu alte născociri polițiste, până l-au adus pe marginea unui dezechilibru nervos”. Mai târziu, părintele Teodor avea să-și amintească de suferințele prin care a trecut: “În preajma mea se aflau gardienii cu săbiile scoase din teacă, când ochii se închideau pentru somn, mă trezeau amenințându-mă cu ascuțișul săbiilor. În timpul nopții, gardienii se schimbau de trei ori, de aceea și supravegherea lor era riguroasă. Tortura la care am fost supus și suferințele indurate sunt de nedescris. În ochi îmi apăreau umbre întunecate, în urechi auzeam un neîncetat țiuit, aveam o stare de vomă, o durere insuportabilă de cap și îmi tremura corpul – toate acestea sunt incomparabile cu starea de spirit în care mă aflam – eram într-o stare de haos, groază și confuzie, în a zecea zi de chinuri nu mai eram om…”.

Judecata a avut loc la 14 septembrie 1931, fiind desfășurată în cadrul ședinței troicii GPU din Odesa, fiind condamnat la 5 ani de lagăr. La 3 noiembrie sentința de judecată a fost schimbată la 3 ani de detenție, fiind deportat într-un lagăr din RASS Mordovia, apoi transferat într-un lagăr din regiunea Arhanghelsk. A trecut prin mari greutăți, putea fi strivit în timpul lucrului de copacii tăiați, plan pus la cale de pușcăriași, sau putea deveni pradă a animalelor sălbatice, fiind găsit înghețat pe acoperișul depozitului pe care îl păzea ș.a.

După eliberarea din lagăr, părintele Teodor Florea a slujit într-o parohie din regiunea Odesa, apoi în altă parohie din regiunea Herson. Avea interdicția de a locui în Odesa.

La 7 februarie 1937, părintele Teodor este arestat din nou. De data aceasta era învinuit de “activitate antisovietică cu tentă religioasă”. Judecata în cadrul ședinței troicii NKVD din regiunea Nicolaev l-a condamnat la 10 ani de lagăr. A stat în detenție în închisoarea din orașul Herson până la 21 martie 1939, fiind eliberat din lipsă de probe și “luând în considerație că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt nesemnificative, dar și din cauză că inculpatul suferă de boli incurabile senile și se află în detenție de mult timp, prin urmare, desfășurarea anchetei este inoportună”.

După eliberarea din temniță, părintele Teodor a lucrat o perioadă de timp la fabrica de uleiuri din Herson, iară după retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Ucrainei, a slujit în calitate de preot într-o parohie din apropierea Hersonului, pînă în decembrie 1941. La 1 ianuarie 1942, părintele Teodor revine la Odesa, unde se afla familia sa. Fiul părintelui, Nicolae, născut la 19 octombrie 1912 în Odesa, a fost cercetător științific în domeniul astronomiei, activa în cadrul Institutului de Astronomie a Universității din Moskova. În timpul războiului s-a aflat pe front, moare în octombrie 1941.

La începutul anului 1942, părintele Teodor Florea a fost numit paroh la Biserica Sturza, îndeplinea și funcția de subprotopop al Cercului II din orașul Odesa. După un sfert de secol de prigoană împotriva Bisericii, în luna martie 1942, la Odesa, se desfășoară lucrările Congresului Bisericesc. În cadrul ședințelor Congresului, părintele Florea vine cu anumite propuneri legate de îmbunătățirea vieții bisericești din Transnistria. Propune desfășurarea unor activități misionare în combaterea sectelor, editarea unui ziar religios la Odesa și acordarea unor ajutoare pentru văduvele preoților. În perioada 29-31 mai 1942, Î.P.S. Arhiepiscop Efrem Tighineanu vizitează canonic bisericile și mănăstirile din Odesa. La intrarea în Biserica Sturza (zidită de moșierul basarabean Alexandru Scarlat Sturza) a fost întâmpinat de către Arhimandritul Antim Nica, Vicarul Misiunii Ortodoxe din Transnistria, preotul paroh, protoiereul Teodor Florea, directoarea și personalul Spitalului Alexandru Sturza. În însemnările făcute pe marginea vizitei ierarhului se arată că atât bisrica cât și spitalul sunt întreținute în condiții mulțumitoare. În următoarele luni ale anului 1942, părintele Teodor este numit în calitate de protopop al bisericilor din Odesa. Făcea parte din colegiul de redacție al Revistei Misiunii, Transnistria Creștină, preda religia la Liceul nr. 1 din oraș, activa și în calitate de profesor la Seminarul Teologic din Odesa. A organizat la Odesa, în perioada Postului Mare din 1942, conferințe duminicale la care au fost puse în discuție “subiecte religioase de actualitate”, printre conferențiari întâlnim și numele părintelui protopop. Părintele Teodor a organizat la Odesa și alte conferințe, procesiuni religiose, slujbe în sobor de preoți ș.a.

În unul dintre articolele sale, publicat în Revista Transnitria Creștină, părintele Teodor Florea, cel care a gustat din plin suferințele “raiului bolșevic”, scria: “Divide et impera [Dezbină și stăpânește]. Se pare că nici o stăpânire din lume n-a folosit această lozincă, în măsură mai largă și mai crudă – ca puterea bolșevică. Bolșevicii au desmembrat și au descompus toate clasele sociale împărțindu-le pe grupuri și ațâțându-le una contra alteia”. Arăta că în mijlocul acestei desmembrări sociale se afla Biserica, care “atrăgea către sine pe toți cei ce n-au voit să-și plece genunchii în fața noului Baal – comunismul. Toate aceste lucruri, fără îndoială, n-au putut să nu fie observate de ochiul vigilent al slujitorilor iadului sovietic, al agenților G.P.U. – ului […], pentru a descompune și dărâma unitatea Bisericii pravoslavnice, au apărut câteva orientări bisericești, toate fiind autorizate și legalizate de puterea de stat sovietică”. În continuare, autorul descrie fiecare structură bisericească schismatică, apărută la acea vreme în sânul Bisericii Rusiei sovietice, care aveau scopul “modernizării doctrinei bisericești (obnovlențî)”: Biserica Vie, gruparea Renașterii Bisericești (Țerkovnoe Vozrojdenie), gruparea Bisericii apostolice vechi și gruparea religioasă apărută în Ucraina, a autocefaliștilor, samosfiatți sau lipcovți. Tulburarea religioasă din sânul Bisericii a fost provocată de grupările religioase schismatice cât și de opoziția din cadrul Bisericii canonice, în așa fel “se sfâșia din nou cămașa prețioasă a lui Hristos”.

În luna martie 1944, din cauza apropierii trupelor sovietice de Odesa, părintele Teodor Florea, pentru a scăpa de “raiul bolșevic”, este nevoit să se refugieze în România. Se stabilește la Timișoara, unde în luna decembrie este arestat și forțat să se repatrieze în URSS. Trecut prin carantina Centrului de filare din Chișinău, este eliberat. Se stabilește la Chișinău, fiind numit de către autoritățile bisericești, slujitor la Biserica “Sf. Mc. Teodor Tiron” (Biserica Ciuflea).

La 2 martie 1945, părintele Teodor este arestat, fiind învinuit de agitație și propagandă antisovietică. Judecata a avut loc la 3 noiembrie 1945, fiind condamnat pentru că “pe parcursul anului 1943, s-a aflat pe teritoriul ocupat temporar de români, desfășura în rândul populației o propagandă antisovietică și tedeumuri, colabora la revista Transnistria Creșină și era lector al cursurilor teologice din Odesa în timpul ocupației române”. Judecătoria supremă a RSSM stabilește următoarea sentință: 10 ani de lagăr și decădere din drepturile civile pe o perioadă de 5 ani, cu confiscarea averii.

Despre detenția în Gulag a părintelui Teodor Florea a scris renumitul scriitor disident rus, Alexandr Soljenițîn, în lucrarea sa Arhipelagul Gulag. Iată ce scria autorul: “… [Peninsula] Peciora, ianuarie 1945 [1946]. Un câmp pustiu și înzăpezit. Coborâți din vagoane, au fost așezați în zăpadă, în coloană cîte șase, numărați, renumărați îndelung. În sfârșit, i-au ridicat mânându-i șase kilometri pe câmpul înghețat. Grupul era de la Sud (Moldova) – toți în încălțăminte proastă. Câinii au fost puși în spate. Îi împingeau cu labele pe ultimii arestați, răsuflându-le câinește în ceafă (în acest ultim rând mergeau doi preoți – părintele Teodor Florea, un bătrân cu părul cărunt, alături, susținându-l, pășea tânărul preot Victor Șipovalnikov)”. În această lucrare, autorul mai amintește de părintele Teodor Florea, menționând că: “în timpul anchetei părintele Teodor Florea era învinuit – cum a îndrăznit în timpul românilor să vorbească despre fărădelegile staliniste. El a răspuns: Am putut să vorbesc despre voi altfel? Am spus ceea ce am știut. Am spus ceea ce a fost.”.

La 27 iulie 1954, părintele Teodor a fost eliberat. Întorcându-se la Chișinău, este numit de către autoritățile eparhiale, paroh la Biserica “Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Cocieri, Dubăsari, cu începere de la 13 august 1954. În anul 1955 părintele Teodor Florea era preot la Biserica “Sf. Nicolae” din Caragaș, Slobozia. La 24 aprilie 1955, când se serba Paștile Blajinilor, președintele sovietului sătesc din Caragaș, îi interzice preotului Florea să săvârșească la cimitir rugăciuni de pomenire pentru cei răposați. Credincioșii adunați la cimitir au rămas nemulțumiți de această hotărâre. Tot în acea zi rugăciunile de pomenire au fost săvârșite în curtea bisericii. Hotărârea peședintelui sovietului sătesc din Caragaș a fost criticată de către Împuternicitul Consiliului pentru Problemele Bisericii, prin înștiințarea expediată Comitetului Central al Partidului Comunist și Sovietului de Miniștri al RSSM, făcând referință la Hotărârea Comitetului Central al PCUS “Cu privire la greșelile comise în propagarea ateismului științific în rândul populației” din 10 noiembrie 1954.

Ultimele clipe ale vieții sale, părintele Teodor Florea le-a petrecut la Odesa, alături de cei dragi. Era chinuit de o boală incurabilă, căpătată probabil în urma torturilor la care a fost supus în timpul detențiilor. Trece la Domnul la 17 aprilie 1957 și este îmormântat într-un cimitir din orașul Odesa. Potrivit unor relatări, mormântul părintelui Teodor nu s-a păstrat.

Protoiereu Ioan Lisnic