Prietenului….

Păcatul omului nebun
După plăceri deşarte
E strigător la cer şi drum
Etern creat spre moarte.

Fă loc sacrei înţelepciuni
Şi dragostei divine,
Şi un tezaur de minuni
Vor merge-n rând cu tine.

Ce-ţi va servi drept ajutor
Când, părăsit de toate,
Te vei trezi c-un groaznic dor
Să judeci cu dreptate,

Să calci frumos, să nu striveşti
Nimic ce-ţi iese-n cale,
Dar, vai!, făr’ să deosebeşti
Pe om de animale!?

Dezamăgire vei simţi
Văzând cum te-nconjoară
Orbirea, care-ţi va umbri
Privirea cea mai clară.

Când n-or mai fi amici de joc
Şi nici amorul darnic,
O minte sănătoasă-n loc
Îţi vei dori. Zadarnic…

Când timpul nu te va mai vrea
Şi-ncărunţit vei merge,
Ce raţiuni te vor salva,
Ce roade vei culege?

Ce rugăciuni vei căuta,
În cer care se-nalţă,
Când ai lovit în viaţa ta
Cu-atâta ignoranţă?

Cînd vesel ai dispreţuit
Gândirea, cumpătarea,
Prietenii ce te-au iubit
Cu vorba şi purtarea.

Când tinereţii i-ai distrus
Frumseţea şi nectarul,
Şi-n slujba celui rău le-ai pus –
Sigur ‘ţi vei bea amarul!

Clădeşte, cât mai poţi zidi
O minte înţeleaptă,
Gândeşte, cât mai poţi primi
O judecată dreaptă.

Nu-ntârzia s-agoniseşti
Seminţele curate,
Ca să fii mândru să primeşti
Ce-ţi este cu dreptate.

Pr. Nicolae Jelihovschi