Prima Liturghie în biserica "Fericita Maică Matrona" din cadrul complexului parohial "Sfântul Arhanghel Mihail" din orașul Criuleni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Prima Liturghie în biserica „Fericita Maică Matrona” din cadrul complexului parohial „Sfântul Arhanghel Mihail” din orașul Criuleni

15:26, luni, 30 decembrie, 2019 |

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfinţitul Episcop Ioan al Sorocii a oficiat luni, 30 decembrie, prima Sfântă Liturghie în biserica „Fericita Maică Matrona” din cadrul complexului parohial „Sfântul Arhanghel Mihail” din curtea Spitalului Raional Criuleni.

Alături de Episcopul Ioan au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop al bisericilor din raioanele Criuleni și Dubăsari, Pr. Marin Cij, Președintele Sectorului Sinodal Asistență Spirituală în Instituțiile Medicale,  Prot. Ioan Țuțuianu, parohul bisericii și un sobor preoțesc.

La eveniment a fost prezenți: Președintele Raionului Criuleni Dl Pavel Spânu și Primarul orașului Criuleni, Dl Mihai Sclifos, precum și numeroși credincioși din localitate.

Slujba divină a fost înfrumusețată de corulul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

După oficierea Tedeum-ului, Dl Ioan Ciorbă, unul dintre ctitorii sf. lăcaș a fost decorat de către Episcopul vicar, cu Ordinul „Meritul Bisericesc” de gr. III.

În încheiere, Preasfinţitul Ioan a felicitat pe părintele paroh și pe credincioşii parohiei „Sfântul Arhanghel Mihail” pentru dragostea şi râvna sfântă de care dau dovadă față de Biserica dreptmăritoare, dar şi pentru noua biserică ce se zidește, spre slava lui Dumnezeu şi folosul duhovnicesc al dreptmăritorilor creştini din această parte a orașului Criuleni.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com