Prima Sfântă Liturghie în biserica cu hramul în cinstea Sfântului Alexandru de Svir, din or. Cricova
15:09, joi, 5 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: cricova, liturghie, protopopiatul chisinau
Miercuri, 4 ianuarie, la Cricova a avut loc un eveniment de o mare importanţă eclesială pentru credincioşii din această localitate.
Cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir a avut loc deschiderea unui noi biserici în oraşul Cricova.
În dimineaţa zilei, un sobor de preoţi a oficiat prima Sfântă Liturghie în demisolul noii biserici cu hramul în cinstea Sfântului Alexandru de Svir.
Liturghia a fost săvârşită pe un Antimis nou binecuvântat de ÎPS Vladimir pentru această parohie, care de acum încolo îşi va desfăşura activitatea pastoral-liturgică, sub îndrumarea părintelui-paroh Andrei Percic.
“Ne bucurăm când familiile noastre sunt binecuvântate cu prunci, or apariţia unei noi biserici într-o localitate este cu atât mai mult, o mare bucurie duhovnicească pentru creştinii însetaţi de cele sfinte, ce trăiesc în apropiere.
Sunt împreună cu frăţiile voastre la un nou început, deloc uşor – edificarea unei biserici. Iar, astăzi doresc să vă spun cu toată certitudinea, că nu ne-ar fi reuşit nimic dacă nu am fi avut drept mijlocitor către Împăratul Ceresc, pe Sfântul Alexandru de Svir, ajutorul căruia l-am simţit de fiecare dată în cele mai grele momente ale vieţii”, a menţionat în luarea sa de cuvânt părintele-paroh Andrei.
Biserica a fost înălţată în sectorul nou al oraşului Cricova, pe strada Chişinăului nr. 18 şi este unicul locaş din republică ce poartă hramul în cinstea Sfântului Alexandru de Svir, Făcatorul de minuni.
Sursa: http://protopopiatchisinau.md/