Primavara iubirii – prietenia şi căsătoria

„Născut dintr-un crâmpei de soare,
Şi o fărâmă de pământ,
Firul curat, gingaş şi sfânt
Îmboboceşte şi dă-nfloare”

Educaţia ce se face astăzi are mari carenţe. Adeseori omul e privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptul că se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a fiinţei omeneşti.

Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este o contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da vieţii intime şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie.

 Se uite însă că orice tânăr este un unicat, o fiinţă minunată din pântecele maicii sale (Psalmul 138, 13-14). An de an în fiinţa sa apar lucruri noi. Poate că perioada cea mai dificilă din acest punct de vedere este adolescenţa. Ea este situată între copilărie şi maturitate. Precedată de pubertate, perioadă în care au loc în organism transformări în urma cărora tânărul devine apt pentru reproducere, adolescenţa se caracterizează prin fiorul sublim şi nou al iubirii. Între treisprezece şi douăzeci de ani primăvara iubirii bate la poarta sufletului.

În această etapă a vieţii lui, întâlnirea cu o persoană de sex opus îl fascinează. Vălul îi cade de pe ochi. Dacă până aici s-a gândit numai la sine, acum descoperă o fiinţă care îi este nespus de dragă. O fiinţă al cărei farmec îl captivează. O fiinţă care-i este mai scumpă chiar decât persoana sa. O fiinţă care ar dori să-i aparţină toată viaţa şi căreia doreşte să-i ofere proiectele sale, succesele sale, munca sa, iubirea sa. Când e lângă ea se simte bine. Când e departe îi simte lipsa. În faţa ochilor i se deschide o lume nouă: lumea iubirii.

Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună este: până unde trebuie să meargă? Până la relaţia sexuală? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatoare de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele îl vor îndemna să facă aceasta. Ba, din nefericire, şi o educaţie sexuală rău înţeleasă, tot într-acolo îl îndreaptă. Se aduc şi argumente “medicale” şi “ştiinţifice” care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă.

Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el? Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care n-o fac până la căsătorie. Dacă tânărul e cu adevărat bărbat, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie înşişi, să nu le pese de ce spun alţii, chiar cu riscul de a fi persiflaţi sau luaţi peste picior.

Duhovnicii cu experienţă pot arăta o mulţime de tineri care duc o luptă susţinută şi biruie. Chiar şi medicii, care sunt cinstiţi, spun că abstinenţa nu-i dăunătoare, ci dimpotrivă. Doctorul Meyer scria: “pretextul fatalităţii pasiunii este o enormă minciună, ale cărei consecinţe teribile strică omenirea… înfrânarea e posibilă. Mii de oameni au dovedit-o. Au afirmat aceasta oameni care se bucură de cea mai mare autoritate şi pe care nu-i putem acuza de exagerări. Nu lipseşte putinţa, ci voinţa”.

Este adevărat că, fiind vorba de prietenia dintre doi tineri, e foarte dificil să precizezi cât îşi pot permite. Când îţi pui această problemă ai în minte un număr de comportamente concrete, de la ţinutul mâinii, de la sărut şi pipăit, până la relaţii intime. Este foarte greu de stabilit limite precise.

Din păcate, constat că în unele cercuri din diaspora ortodoxă se acreditează ideea că n-ar fi o mare greşeală legătura trupească dintre doi tineri ce se iubesc şi vor, mai târziu, să se căsătorească. Dar dacă nu se vor căsători? Într-o nouă relaţie nu vor avea nostalgia unor trăiri din vechea relaţie care, sub anumite aspecte, au fost mai frumoase decât cele din noua relaţie?

Şi mai grav, unii studenţi teologi socot că relaţiile sexuale dinainte de căsătorie i-ar putea feri de anumite “nepotriviri de caracter” cu viitoarea soţie. Ce facem atunci cu învăţătura revelată a Sfintei Scripturi, care spune că preotul trebuie să fie “fără prihană, bărbat al unei singure femei” (1 Timotei 3, 2)? Ce facem cu canonul 61 apostolic care zice că “dacă împotriva unui credincios, se face vreo învingere de desfrânare sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită, şi s-ar dovedi, acela să nu se înainteze în cler?”

Pentru toţi creştinii este valabil sfatul Sfântului Apostol Pavel: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6, 18-19).

Sfatul nostru pentru tineri este să nu se angajeze în relaţii intime înainte de căsătorie, pentru ca atunci, la vremea potrivită, să-i poată dărui partenerului de viaţă un trup integru, nepângărit, frumos şi sănătos. Iar jocurile sexuale, care pot duce la cădere, e bine să fie evitate. Emoţiile însă pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât tinerii să fie la un pas de cădere. Pe de altă parte este firesc ca două persoane ce se cunosc, se iubesc şi se bucură una de cealaltă, să treacă de la gesturile timide la afecţiune la sărutări şi mângâieri.

Meditarea serioasă la sensul vieţii noastre, în calitate de fii ai lui Dumnezeu şi purtători ai chipului Său, ne dă o perspectivă corectă de abordare a sexualităţii în ce are ea frumos şi creator.

Nu se poate face abstracţie nici de faptul că instinctul sexual este un adversar violent şi puternic. El îl orbeşte pe om şi-l târăşte în plăceri josnice. Într-un om fără voinţă el îşi atinge întotdeauna ţinta. Şi ce urmează? Onoarea şi demnitatea sunt dărâmate. Chipul prieteniei curate se întunecă şi nu mai vezi în partenerul tău pe omul gingaş şi iubit, ci un simplu instrument care-ţi poate procura plăceri.

Ochii tânărului sunt orbiţi şi nu văd în prietena lui pe posibila mamă a copiilor săi. Ei nu mai văd decât grosolănia. Nu mai văd în ea decât un obiect al plăcerilor păcătoase. Ajuns aici caută şi în prietena lui dispoziţii de aceeaşi natură.

La rândul ei, şi fata îl priveşte pe băiatul sănătos şi frumos, viril şi atrăgător, doar ca pe masculul ce o poate satisface. De aceea, prin atitudinea neglijentă, prin mângâieri, prin cuvinte erotice, prin îmbrăcăminte sumară, îi aţâţă pasiunea sexuală şi-l excită, determinându-l să facă pasul fatal.

Luaţi de sentimente, amândoi vor un singur lucru: să iubească şi să fie iubiţi. Nu se gândesc că păcatul pândeşte cu ochi avizi momentul în care să le pângărească fiinţa. La început ispita e măgulitoare, insinuantă, discretă. Apoi devine obraznică şi insistentă. Dacă unul din cei doi ezită, ea le spune: aceasta e iubirea.

Băiatul argumentează viclean: “Dacă m-ai iubi te-ai culca cu mine”. Apoi cu obrăznicie diabolică: “Din cauza perceptelor depăşite ce te opresc să faci sex cu mine te las”.

În zadar argumentează celălalt că lucrul acesta e păcat, înainte de căsătorie, că e dezonorant, inima celui cu iniţiativa rămâne tare ca piatra. Pasiunea face din el un demon. Puterile naturale, necontrolate, se descătuşează şi aduc după ele ruina şi triumful răului.

Nenorocit trebuie să fie tânărul, lipsit de voinţa şi putere, care se lasă în mâinile instinctului. Instinctul, care are menirea să fie rob, devine stăpân tiranic şi crud.

Omul a reuşit să stăpânească forţele oarbe ale naturii, obligându-le să-i slujească. Cu ajutorul focului prelucrează metalele, cu forţa apelor pune în mişcare turbinele hidrocentralelor, prin dezintegrarea atomului declanşează energii enorme, cu ajutorul calculatorului controlează tot ce se întâmplă în lume. Şi atunci, dacă omul stăpâneşte pământul, n-ar trebui să-şi poată stăpâni propriul său trup?

Există laşi care capitulează la primul atac. Deşi bine făcuţi trupeşte, voinţa lor este foarte slabă. Ar trebui ca ei înşişi să se dispreţuiască pentru neputinţa lor. Dar nu fac acest lucru, ci dimpotrivă, socot act de mare bravură căderea lor în păcat. Argumentul pe care-l aduc este imposibilitatea de a-ţi învinge pasiunea şi că mulţi tineri fac sex fără să-şi pună probleme.

Aşa judecă oamenii fără voinţă, oamenii care au renunţat la libertatea lor şi au devenit robi ai patimilor. Pe deasupra presiunea pe care cercul de prieteni, sau “gaşca”, o fac asupra lor, înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.

 Îndemnul ce le vine cu insistenţă este să bea, să fumeze, să consume droguri şi să facă sex ca să fie în ton cu lumea. Şi primesc îndemnul pentru ca, nu cumva, prietenii pe care-i admiră să-i lase la o parte pentru a nu le strica “distracţia”.

Tânărul stăpân pe sine îşi va păstra punctul de vedere, chiar dacă prietenii săi se lasă doborâţi de patimi, în modul acesta arătându-şi bărbăţia. Nu este uşoară lupta cu păcatul, dar biruinţa este posibilă. Sfântul Pavel ne reproşează în acest sens: “În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit până la sânge” (Evrei 12, 4).

În iubirea curată dintre doi tineri există ceva gingaş şi sfânt. Esenţa iubirii partenerului stă în certitudinea că se poate încrede în celălalt. Această încredere este oarecum o icoană a încrederii pe care creştinii o au în providenţa divină.

Încrederea în tăria de caracter, în bărbăţia şi în dragostea adevărată a alesului, sau alesei, inimii tale, te face să-ţi legi viaţa de el. Să doreşti să-i aparţii până la moarte. Când însă celălalt îşi dă seama că omul de lângă el e stăpânit doar de pofte, decepţia va fi mare.

Ce să spunem atunci despre relaţiile sexuale dezordonate, dinaintea sau din afara căsătoriei? Sigur că Dumnezeu îţi respectă libertatea, dar tu refuzi să-L asculţi într-un lucru foarte important. Opinia lui Dumnezeu despre relaţiile sexuale din afara căsătoriei este foarte clară. Dacă eşti creştin trebuie să crezi în ce spune Sfânta Scriptură. Şi iată ce spune: “Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4).

Dumnezeu nu ne-a impus restricţii cinice, împiedicându-ne să fim fericiţi, ci ne avertizează că anumite comportamente ne sunt dăunătoare atât nouă, cât şi prietenilor. De aceea ne spune prin Înţeleptul Solomon: “Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să şti că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa” (Eclesiastul 11, 9).

Din nefericire, opinia propagată prin toate mijloacele de comunicare este pentru păcat. Inclusiv la televiziunea naţională persoane cu răspundere, preocupate de diminuarea bolilor pe cale sexuală, îi sfătuiesc pe tineri să desfrâneze protejat nu să ducă o viaţă morală.

Apoi prietenii povestesc cu pasiune aventurile lor păcătoase pe care eşti ispitit să le urmezi. Pe micile ecrane la orele târzii, partidele de sex sunt de o varietate inepuizabilă, iar internetul te ajută să iei contact cu toate mizeriile din lume. Toţi şi toate îţi vor spune că un tânăr frumos şi sănătos e nefiresc să n-aibă relaţii sexuale. Castitatea, virtute creştină, e luată în derâdere.

Suntem convinşi că, în actuala stare de lucruri, este foarte greu să te păstrezi curat. Dar oare ce lucru important se obţine fără efort? O căsnicie fericită, cu copii sănătoşi, merită să faci acest efort. Şi nu trebuie să uităm de destinul nostru veşnic. Sfântul Pavel ne spune că “nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 9-10).

Şi mai ştim un lucru: în lupta pentru viaţa curată nu eşti singur, te ajută Dumnezeu. Trebuie însă să te rogi, să ai un duhovnic care să te călăuzească şi să te spovedească, să participi la slujbele Bisericii, să faci lectură religioasă şi să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine.

Mie daţi-mi voie să fiu idealist: văd ziua fericită în care doi tineri, curaţi şi nepângăriţi, se prezintă în faţa sfântului altar pentru a se uni pe veşnicie. Vor fi mulţumiţi că prin curăţia lor şi prin atitudinea categorică împotriva ispitelor murdare se pot face fericiţi unul pe celălalt. De acum încolo începe o călătorie în doi. Ceea ce s-a câştigat cu trudă este durabil. Fericirea care urmează e profundă şi tot mai sfântă, până când într-o zi se va contopi în marea nesfârşită a iubirii lui Dumnezeu.