Prin pocăinţă şi viaţă creştinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre

De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (Matei 6, 22)
În Duminica a III-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Alături de Întâistătător s-au rugat PS Ioan, Episcp de Soroca, Vicar mitropolitan și PS Serapion, Episcop de Biisk și Belocurihinsk, compatriot de-al nostru care își duce ascultarea de Episcop în Rusia.
Concluzia Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază: „Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Zădarnic ne ostenim zi şi noapte pentru cele trecătoare. În zădar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ţinem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărţi sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică şi de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toţi dorim cât mai multe. Toţi visăm averi, cinste, sănătate şi viaţă fericită. Dar de faptele creştineşti, de rugăciune, de iertare, de pocăinţă şi de Dumnezeu aproape toţi uităm.
Sfinții Părinți ne îndeamnă să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne aşteaptă. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici în viaţa aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des şi prin pocăinţă şi viaţă creştinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.
Slujba arhierească, însoţită de rugăciunea râvnitoare a celor prezenţi, a făcut ca această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie să aducă lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul Hristos.
Sursa: www.mitropolia.md





















Eu nu îl voi ierta niciodată, să cadă în genunchi, în fața mea, că tot nu îl iert, aud uneori....
Când cineva este gol de Hristos, atunci vin o mie şi o sută de altele care îl umplu: pizmă, ură,...
Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o...
Ceea ce lucrează doctorul folosind medicația şi cauterizarea, Dumnezeu lucrează cu focul purificator al necazurilor, cu medicația amară dar taumaturgică...
Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și...
De ce oare sfinţii se rugau neîncetat; de ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat? Pentru a...
Mâncând, crezui că te supăr cu lăcomia Şi-mi pedepsii în ajunări păcătosul pântec. Pe urmă, că nu-ţi place jocul, bucuria:...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova