Prinderea gândului şi a pornirii încă din „faşă” e o adevărată luptă duhovnicească
23:50, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: gând, iubirea lui Dumnezeu, maica Siluana Vlad, sfaturi duhovnicești

Ceea ce „ne vine” să facem şi să spunem nu suntem noi înşine, ci reacţii automate născute din impulsuri inconştiente ale firii şi scheme de comportament şi simţire, la fel de inconştiente, prin care am învăţat să fugim de ce nu ne place şi să căutăm ce ne face plăcere, sau credem că ne-ar aduce plăcere.
Ne vom elibera acceptând aceste conţinuturi ale minţii automate, adică având o atitudine conştientă faţă de prezenţa lor şi faţă de neputinţa noastră de a ne elibera de ele altfel decât făcându-le pe plac. Aşadar, le acceptăm, dar nu le aplicăm, ci le oferim Domnului ca să ne scape El de ele, ca să ne vindece acel adânc din care ţâşnesc. Altfel, nu avem de ales decât să fim mai departe robii lor, sau să le negăm, să le refulăm iarăşi în spatele cortinei de nesimţire şi iresponsabilitate, să le lăsăm să facă pui şi să ne atace când ne e lumea mai dragă.
Prinderea gândului şi a pornirii încă din „faşă” e o adevărată luptă duhovnicească. Şi chiar dacă aceşti vrăjmaşi casnici ai noştri apucă să ne rănească înainte ca noi să ne oferim Domnului sau să lucrăm cu harul pe care ni-l dă ca răspuns, important este că noi acceptăm că ăştia suntem noi acum, dar că nu asta suntem chemaţi să fim, ci să devenim aşa cum ne va ajuta Domnul cu mila Lui.
Iubirea e împărtăşire şi, în acest sens, primul lucru pe care îl avem de împărtăşit Domnului este credinţa noastră în iubirea Lui mântuitoare, iar al doilea, păcatul nostru pe care să-l ridice de la noi aşa cum a făgăduit. Asta e iubirea Lui! Şi cu această iubire ne cere şi nouă să ne iubim unii pe alţii! Când vom iubi cu iubirea Lui vom lua şi noi asupra noastră păcatul celuilalt ca să-l oferim Domnului de îndată ce-i vom cunoaşte nemărginita iubire şi dorinţă de a ne ierta toate şi de a ne vindeca.
Din Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 76-77


Începe să faci lucrurile cele de fiecare zi și fie ca toată lucrarea ta să fie spre slava lui Dumnezeu....
Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de...
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și...
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima...
Chiar și un gând sau un cuvânt îl poate exploata aghiuță. Îmi aduc aminte de o familie care trăia în...
Atunci când mergi pe drum, când te afli la piaţă, când călătoreşti pe mare, când eşti la lucrul tău, când...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău