Prot. dr. Ioan Lisnic: Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni – Unul dintre cei mai prolifici Întâistătători

*** La 21 august 1813 Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse binecuvântează, la cererea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, înfiinţarea eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, mitropolitul Gavriil devenind primul ei arhipăstor şi exarh.
*** În timpul păstoriei mitropolitului Gavriil, în Basarabia au fost construite 200 de biserici, astfel că numărul lor, spre sfârşitul păstoriei, era mai mare de 900.
*** În 1813 se înfiinţează Seminarul Teologic, se acordă o mare atenţie limbii româneşti, întrucât viitorii preoţi aveau să slujească în această limbă.
*** În anul 1814 înfiinţează la Chişinău prima tipografie eparhială din Basarabia în care se editau cărţi în limba română, atât bisericeşti, cât şi laice.
*** În scrierile sale, mai ales în prefeţele cărţilor traduse sau alcătuite, mitropolitul Gavriil folosea sintagma „limba românească”, deoarece considera, pe bună dreptate, că basarabenii vorbesc aceeaşi limbă românească.

Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni propus spre canonizare

Prot. dr. Ioan Lisnic

În cadrul ședinței Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, care a avut loc la data de 28 septembrie 2012, a fost pusă în discuție prezentarea spre aprobare a inițiativei de canonizare a Mitropolitului Gavriil Bănulescu- Bodoni – unul dintre cei mai prolifici întâistătători.
S-a hotărât întocmirea setului de documente și mărturii istorice pentru a fi prezentate Comisiei de Canonizare de pe lângă Mitropolie în vederea trecerii în rândul sfinților a marelui ierarh.

În timpul păstoriei sale, s-a îngrijit de buna organizare a noii eparhii, desfăşurând o rodnică activitate eclesiologică şi culturală. Printre realizările de seamă se numără întemeierea primei instituţii de învăţământ (teologic) mediu din regiune, a unei tipografii şi construirea, prin grija sa arhipăstorească, a numeroase edificii de cult.

Date biografice
S-a născut în anul 1746 în Bistriţa Transilvaniei, într-o familie originară din Câmpulung Moldovenesc.Dobândeşte o aleasă pregătire cărturărească prin studiile făcute iniţial în Transilvania, apoi la Kiev, şi la un şir de şcoli teologice din Grecia, insula Patmos, Smirna, Muntele Athos şi Constantinopol (aici s-a şi călugărit sub numele de Gavriil, în locul celui de Grigorie, avut la botez).
A fost un timp profesor de limba latină la Academia domnească din Iaşi, apoi de limbă greacă la Seminarul teologic din Poltava și Ecaterinoslav.
În 1791 este hirotonit la Iaşi ca „episcop-vicar de Akerman şi Bender” (Cetatea Albă şi Tighina).

În timpul războaielor turco-ruse de la 1806-1812, căpătând simpatia stăpânirii ruseşti, devine mitropolit al Kievului, mai târziu exarh al mitropoliei Moldo-Vlahiei şi, după anexarea Basarabiei, mitropolit al acestei provincii.
După ce teritoriul Moldovei de răsărit dintre Prut şi Nistru a fost anexat la Imperiul Rus (1812), mitropolitul Gavriil cu slujitorii lui s-au aşezat la Chişinău, fapt care va contribui la dezvoltarea Chişinăului, care, dintr-un târg cu aproximativ 5000 de locuitori, a devenit capitală a Basarabiei.

În acelaşi an, înaintează Sinodului din Petersburg un proiect de organizare a vieţii bisericeşti, cu propunerea ca în teritoriul anexat să se înfiinţeze o eparhie nouă, motivând că pe atunci în Basarabia existau peste 750 de biserici în târguri şi sate, ai căror credincioşi se deosebeau de restul locuitorilor statului rus prin limbă, tradiţii şi obiceiuri.
Mai propune ca în noua eparhie să fie incluse şi teritoriile dintre Nistru şi Bug, cu oraşele Tiraspol, Dubăsari, Ovidiopol şi Odesa, precum şi oraşele Cherson și Oceacov, motivând că acolo numărul ruşilor era redus în raport cu cel al moldovenilor, al grecilor şi al bulgarilor (după 24 de ani această zonă va fi scoasă de sub jurisdicţia eparhiei date).

Proiectul mitropolitului a fost aprobat.
La 21 august 1813 Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse binecuvântează înfiinţarea eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, mitropolitul Gavriil devenind primul ei arhipăstor şi exarh.
În organizarea şi cârmuirea acestei eparhii trebuia să se ţină cont de tradiţiile locale, dacă acestea nu erau în contrazicere cu legile civile şi bisericeşti din Rusia.
Prin grija sa arhipăstorească, cu o deosebită abnegaţie, începe organizarea noii eparhii, se construiesc casele mitropoliei.

În 1813 se înfiinţează Seminarul Teologic, se acordă o mare atenţie limbii româneşti, întrucât viitorii preoţi aveau să slujească în această limbă.
În anul 1814 înfiinţează la Chişinău prima tipografie eparhială din Basarabia în care se editau cărţi în limba română, atât bisericeşti, cât şi laice.
În timpul păstoriei mitropolitului Gavriil, în Basarabia au fost construite 200 de biserici, astfel că numărul lor, spre sfârşitul păstoriei, era mai mare de 900.
Pe lângă grija sa arhipăstorească, ia parte activă la organizarea primelor şcoli lancasteriene (după sistemul pedagogului englez L. Lancaster).

Mormântul mitropolitului, Mănăstirea Căpriana

La insistenţa ierarhului şi a boierimii, în 1818, Basarabiei i se dă un „statut organic”, prin care i se recunoaşte caracterul naţional – organizaţie administrativă distinctă în imperiu.

Despre strălucitele realizări ale arhipăstorului avea să scrie mai târziu istoricul Ştefan Ciobanu: „Fapt este cămitropolitul Gavriil a pus bazele culturii româneşti în Basarabia sub stăpânirea străină, că în urma activităţii lui cultura românească s-a întărit, a luat o direcţie care a contribuit foarte mult la conservarea spiritului românesc în provincia noastră. Şi nu ne putem închipui unde ar fi ajuns Basarabia, dacă în capul Bisericii ei ar fi fost pus un episcope rus, un arhipăstor care nu cunoştea trecutul Basarabiei, sufletul poporului ei”.

Trece la Domnul la 30 martie 1821 şi este înmormântat la Mănăstirea Căpriana, mormântul său fiind păstrat până-n prezent.

Rolul Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni în traducerea şi editarea cărţilor bisericeşti
La 25 septembrie 1813 mitropolitul Gavriil înaintează Sf. Sinod un raport în care scria:
„După mutarea mea din Iaşi în oraşul Chişinău, îndreptând luarea aminte spre păstoria încredinţată mie, am constatat că bisericile parohiale de aici, precum şi mănăstirile şi schiturile nu numai că n-au cărţi duhovniceşti, care ar putea servi pentru îndrumarea preoţilor şi a creştinilor, dar n-au chiar cărţile necesare pentru îndeplinirea serviciului divin, fiindcă bisericile moldoveneşti cele mai multe aparţineau episcopiei de Huşi, unde nu era tipografie; iar tipografia din Iaşi, una singură în toată Moldova, nu putea înzestra îndestul bisericile cu cărţi… Având în vedere această situaţie a bisericilor, eu, după datoria păstorească a mea, am găsit de cuviinţă a înfiinţa la Chişinău, pe lângă casa mitropolitană, o tipografie pentru tipărirea sub îngrijirea mea proprie a cărţilor bisericeşti în limba moldovenească şi cea slavonească pentru eparhia de aici”.

Arătând că pentru această tipografie el a pregătit tot materialul necesar, literele moldoveneşti şi slavoneşti, scrie că a chemat din Mănăstirea Neamţ un tipograf iscusit, pe călugărul Ignatie.
La 4 mai 1814 s-a dat aprobarea pentru a se deschide „tipografia exarhicească din Basarabia”.
Se prevedea însă ca cărţile care se vor tipări în moldoveneşte, în tipografia din Chişinău, să fie traduse de pe cele tipărite în tipografia sinodală din Moscova. Alte cărţi nu se puteau tipări decât cu acordul Sinodului la propunerea mitropolitului.
La 31 mai 1814 tipografia eparhială din Chişinău a fost deschisă într-o încăpere prevăzută special pentru aceasta.

În studiul său despre mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (Chişinău, 1894), istoricul Arsenie Stadnițki (la încep. sec. XX devine mitropolit al Novgorodului) scria: „Tipografia întemeiată de mitropolitul Gavriil aduce un mare folos întregii Basarabii. Aici se editau cărţi nu numai pentru serviciul divin în limbile rusă şi moldovenească, dar şi alte cărţi la fel de necesare pentru învăţătura preoţimii şi pentru îndrumarea poporului simplu; aici se tipăreau şi manuale pentru seminar; de serviciile ei se foloseau şi autorităţile locale. Şi chiar mai mult decât atât, tipografia eparhială a făcut un serviciu extraordinar cnezatelor moldo-vlahe. De aici se luau cărţile pentru multe biserici de dincolo”.

Majoritatea cărţilor editate la Chişinău au avut răspândire şi în Moldova de peste Prut.

Tipărirea cărţilor slavoneşti pentru bisericile din stânga Nistrului era încredinţată episcopului vicar Dimitrie Sulima, iar traducerea şi întocmirea celor româneşti îi revenea mitropolitului Gavriil.

În scrierile sale, mai ales în prefeţele cărţilor traduse sau alcătuite, mitropolitul
Gavriil folosea sintagma „limba românească”, deoarece considera, pe bună dreptate, că basarabenii vorbesc aceeaşi limbă românească.

Apariţia Liturghierului (1815)
Prima carte de slujbă apărută în noua tipografie a fost Liturghierul din 1815 (în 1200 de exemplare).
Pe foaia de titlu se enumeră, după cum era obişnuit în cărţile bisericeşti editate în Rusia, membrii familiei împărăteşti. Avea o frumoasă „precuvântare” a mitropolitului în care se arătau motivele care l-au determinat să tipărească „cea mai trebuincioasă bisericilor carte… Slujebnicul, care în limba românească se zice Liturghier”, tradusă de el însuşi după o ediţie slavonă de la Moscova.
Cercetând însă şi ediţiile româneşti şi greceşti, atrăgea atenţia „mai ales preoţilor care slujesc în limba rumânească”, asupra unor greşeli din traducerile româneşti ale Liturghierului, care în această ediţie au fost îndreptate.
În sinaxarul Liturghierului apar câţiva sfinţi prăznuiţi numai în Lavra Pecerska, care nu se găsesc în sinaxarele moscovite, ceea ce dă de înţeles că la alcătuirea sinaxarului autorul s-a folosit şi de o ediţie reprodusă la Kiev.

Molebnicul de la 1815
În acelaşi an apare un Molebnic în 1200 de exemplare, tradus din slavoneşte. În precuvântarea mitropolitului se arată importanţa folosirii acestei cărţi: „ne povăţuieşte cum se cuvine a mulţămi prea milostivului Dumnezeu pentru a lui daruri şi faceri de bine către noi şi cu ce rânduială ni se cade a alerga la mila şi ajutorul Lui şi a-L ruga în nevoile şi necazurile noastre”.
În 1816 Molebnicul este reeditat în 300 de exemplare, probabil fiind foarte solicitat.

Cărţile editate în 1816
În 1816 apare un „Catehisis, alcătuit în scurt pentru slujitorii bisericeşti” în 300 de exemplare, tradus după ediţia de la Moscova din 1775.
Tot în acelaşi an se editează Tedeumul în ziua Naşterii lui Hristos, tipărit în 1500 de exemplare.
Acest tedeum special se făcea în Rusia în ziua de Crăciun, în amintirea izgonirii lui Napoleon la 1812.

Ceaslovul de la 1817
În 1817, în tipografia din Chişinău, apare un „Ceaslov” în 1200 de exemplare. În cuvântul de precuvântare, ca şi la celelalte cărţi editate citim „… cu blagoslovenia Prea Sfântului îndreptătorului Sinod şi a preasfinţitului Gavriil exarh Mitropolitul Chişinăului şi Hotinului s-a tipărit cartea aceasta ce se numeşte ceaslovul în exarhicească tipografie a Bisericii…
La anul de la facerea lumii 7325, iar după naşterea cea după trup a lui Dumnezeu Cuvântul 1817, indictul 5, în luna lui August”.
Tot în acelaşi an se tipăreşte un „Registru moldovenesc pentru parastas”, în 1600 de exemplare.

Psaltirea de la 1818
În 1818 se tipăreşte „Psaltirea”, în 1600 de exemplare. În afară de cuvântul de precuvântare la începutul cărţii, întâlnim cuvinte de învăţătură „întrebări şi răspunsuri despre mărturisirea credinţei după Atanasie, Patriarhul Alexandriei”, despre Dumnezeirea Sf. Treimi; „a fericitului Patriarh al Antiohiei Anastasie şi a lui Chiril al Alexandriei”.
În continuare, o „Arătare în scurt, cum se cade fiecărui pravoslavnic creştin…, spre închipuirea semnului sfintei cruci pe faţa sa” şi un „Tipic… tuturor ce vor a cânta Psaltirea”.
Tot în acelaşi an se mai tipăreşte o „Rânduială a panahidei ce se face pentru Marii Domni împăraţi şi împărătese…”

Noul Testament de la 1817 şi Biblia de la 1819
În 1813 la Petersburg se înfiinţează „Societatea biblică rusească” al cărei scop era, între altele, traducerea şi tipărirea Bibliei în limbile tuturor popoarelor care locuiau în imperiul ţarist, tipărindu-se în peste 40 de limbi.
Prin străduinţa mitropolitului Gavriil, în 1817, la Chişinău, se înfiinţează o filială a acestei Societăţi.
Trimite la Petersburg pe un fost elev al său, arhimandritul Varlam din mănăstirea Dobrovăţ, de lângă Iaşi pentru a supraveghea tipărirea unei noi ediţii a Bibliei.
Însă, înainte de înfiinţarea filialei de la Chişinău, la cererea Comitetului Societăţii din Petersburg,mitropolitul Gavriil trimite ca model Biblia de la 1688, tipărită la Bucureşti, şi Biblia tipărită în Ardeal, la Blaj, la 1795.
Anexează și o scrisoare în care recomandă Comitetului să se folosească de Biblia de la Blaj, întrucât „este mai clară şi în ea se întrebuinţează limba cea nouă, mai înţeleasă”, urmând ca ea să fie revizuită şi corectată după ediţiile greceşti şi slave.
În 1817 apare la Petersburg Noul Testament. Revizuirea şi corectarea Bibliei în întregime, după cum scria mitropolitul că în cea de la Blaj „traducerea moldovenească în multe locuri nu se potriveşte nici cu cea grecească, nici cu cea slavonească” a fost corectată după posibilităţile de timp.
Lucrarea trebuia să apară cât mai curând şi de aceea Biblia apărută la Petersburg în 1819 este o copie cu mici corectări a celei de la Blaj din 1795.
În afară de corectările făcute de arhimandritul Varlam şi-a adus contribuția în editarea Bibliei de la Petersburg, şi mitropolitul Gavriil, căruia îi trimiteau spre revizuire şi binecuvântare părţile corectate ale originalului.
Exemplarele tipărite au fost expediate la Chişinău, de unde au fost difuzate printre preoţi şi alţi cărturari. O parte din ele s-au transmis în Moldova şi Ţara Românească.
Se obişnuia în eparhia Chişinăului ca fiecărui nou hirotonit să se dea câte o Biblie şi câte un Nou Testament.

Mineiul de obşte de la 1819
În anul 1819, în tipografia eparhială din Chişinău, apare Mineiul de obşte, în 800 de exemplare. În cuvântul de „precuvântare” se arată motivele care l-au determinat pe mitropolitul Gavriil să tipărească această carte: „Pentru a îndepărta o aşa de mare ca această lipsă în cele mai de trebuinţă bisericeşti cărţi, noi ca o datorie a noastră am socotit a împărtăşi acum bisericile cu Mineiul de obşte. Şi pe lângă aceasta într-însele (în cele vechi) nu se află slujbele de obşte Cinstitei Cruci, ale Maicii Domnului, ale Îngerilor, ale Mergătorului înainte, ale mărturisitorilor, ale celor fără de arginţi şi ale altora”.
Recomandă introducerea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului: „Praznicul acesta de către pravoslavnica biserică a Rusiei s-au primit împreună cu credinţa creştină, şi din vremea aceea… se păzeşte în toată Rusia nestrâmtat până acum, iar în locurile de aicea praznicul acesta nu s-au prăznuit de obşte şi pentru aceea nu este prea ştiut”.
Dacă „Pocrovul” nu era ”ştiut” la noi, am putea socoti că sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a ajuns în calendarele noastre ca una din cele cinci sărbători mari de peste an datorită mitropolitului Cavriil, care a pus începutul prăznuirii acestei sărbători.

Ediţiile anilor 1820-1821
În 1820 apar de sub tipar două cărţi, şi anume: „Rânduială sfinţirii bisericii” şi un „Molitvenic” cu aceleaşi titluri ce se întâlnesc în cărţile tipărite mai înainte.
Încă în 1819 mitropolitul Gavriil cerea aprobarea Sf. Sinod în retipărirea Sf. Evanghelii, Apostolului şi Tipicului după ediţii apărute în Moldova din dreapta Prutului, motivând prin faptul că în ediţiile româneşti pericopele Evangheliei şi Apostolului erau rânduite începând cu Duminica Învierii, pe când ediţiile slave cuprindeau Evangheliile sau Epistolele în ordinea lor canonică cu un îndreptar al textului pericopei care se va citi la fiecare Liturghie.
Scria: „Dacă aceste cărţi s-ar tipări acuma după „început” eu nu nădăjduiesc că clerul moldovenesc, mai cu seamă acei bătrâni, în asemenea cărţi nu vor putea găsi uşor Evanghelia şi Apostolul şi cred că ei, prin simplicitatea lor, vor începe şi vor sfârşi nu acolo unde se cuvine şi vor citi cu totul alta”.
Tipărirea „Tipicului” după modelul tipicului moldovenesc mitropolitul Gavriil o motiva prin aceea că în acel românesc se găseşte şi rânduiala sfinţirii vaselor bisericeşti şi a icoanelor, care nu se găsea în tipicul slavonesc.
Primind aprobare, în 1820 se tipăresc Apostolul şi Evanghelia, iar în 1821 apare „Tipicul”, care era tipărit după ediţia lui Veniamin Costachi de la Iaşi din 1816.

În studiul său „Cultura românească în Basarabia…” istoricul Ştefan Ciobanu sublinia că sub aspectul tehnic cărţile tipărite de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni „sunt o continuare a vechii arte româneşti de tipar. Ele poartă pecetea aceleiaşi griji a editorului pentru a da o carte frumoasă”.
Şt. Ciobanu este cel care a făcut o caracterizare amplă a cărţilor editate în timpul mitropolitului Cavriil. În studiul amintit, nu exclude ideea că s-ar putea găsi şi alte cărţi (bisericeşti) tipărite în acea perioadă.
Sunt şi alte lucrări în care se caracterizează cărţile bisericești editate în timpul păstoriei mitropolitului, cum ar fi “Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni” de Mitr. Arsenie Stadnițchii; “Mitropolitul Gavriil întemeitorul și orânduitorul eparhiei Chișinăului și a Hotinului” de Pr. Alexei Mateevici (rev. “Luminătorul”, august-noiembrie, 1913); “Rolul tipăriturilor bisericești din Basarabia până la 1918” de Pr. Paul Mihail și mai recentă – “Cenzura sinodală și cartea religioasă în Basarabia, 1812-1918” de Maria Danilov (Chișinău, 2007).
Sunt poate şi alte cărţi bisericeşti editate în acea perioadă care pot fi aflate şi studiate.

Sursa: “Altarul Credinţei”, revistă a Mitropoliei Moldovei