Prot. mitr. Vadim Cheibaș: Regretăm declarația făcută de confrații de credință din Mitropolia Basarabiei privind aprobarea simbolicii Mitropoliei Moldovei
16:45, miercuri, 7 februarie, 2018 | Cuvinte-cheie: dialog, mitropolia basarabiei, mitropolia moldovei, stema, stema mitropoliei, vadim cheibas
Secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș, ca urmare a binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut astăzi la reședința mitropolitană o întrevedere cu domnul Corneliu Popovici, președintele Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova, consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării.
În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb de opinii pe marginea implementării programului de acțiuni consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei. Părțile și-au expus disponibilitatea de a colabora în vederea realizării unui șir de activități cu caracter științific, cultural-educativ atât în țară, cât și în străinătate.
De asemenea, au fost abordate și aspecte ce țin de normele generale privind heraldica ecleziastică din Republica Moldova.
Referindu-se la declarațiile nefondate ale Biroului de presă al Mitropoliei Basarabiei, prin care aceasta își exprimă îngrijorările cu referire la înregistrarea stemei Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, președintele Comisiei Naționale de Heraldică a declarat inadmisibilă orice imixtiune externă în activitatea Comisiei Naționale de Heraldică, or, stema în curs de înregistrare a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și stema în uz neînregistrată a Mitropoliei Basarabiei seamănă între ele deoarece ambele descind, în mod natural, din stema Mitropoliei din perioada interbelică. Această situației reflectă principiul continuității în heraldică.
În finalul discuției, secretarul Mitropoliei a menționat disponibilitatea Direcției Mitropolitane de a conlucra cu reprezentanții Comisiei Naționale de Heraldică în vederea finalizării procedurii de înregistrare a noii steme. Totodată, părintele secretar s-a arătat dezamăgit în legătura cu regretabila declarație a confrațior de credință din Mitropolia Basarabiei, parte componentă a Patriarhiei Române, mesaj ce creează o confuzie în dialogul dintre cele două entități ecleziale.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md