Prot. Severian Gheras – Mărturisiri și trăiri din viața parohiei „Sf. Ioan cel Nou” din Chișinău

Interviu cu Prot. Severian Gheras, parohul bisericii „Sf. Ioan cel Nou” din Chișinău 

În filmul ameţitor al cotidianului şi al grijilor zilei se întâmplă să ne izbim, când ne aşteptăm cel mai puţin, de înţelegerea adevărului că toate pe câte le facem, le facem în raport cu eternitatea. Şi, mai ajungem să sesizăm, uneori, cât de fin poate fi hotarul între cele 2 vieţi. Şi din acest moment filmul rulat cu viteză se opreşte, iar clipa devine asemănătoare cu veşnicia. Cât de mult se schimbă atunci lucrurile şi noi în mijlocul lor? Şi la ce colţ de stradă sau în ce privire de om urmează să se întâmple? Acum? Peste un minut sau la distanţă de tocmai 10 ani? Ani care, posibil, puteau fi petrecuţi altfel…
În mozaicul zilei, toate îşi au un rost. Ecoul lor, definitivează tabloul atunci când le vine ceasul.

– Revin deseori la amintirea unei vizite efectuate la mănăstirea Noul Neamţ în perioada în care deja eram căsătorit şi hirotonit preot. Era o vizita de trecere pe la stăreţia mănăstirii, unde mi s-au întipărit în memorie mai multe fotografii în alb-negru, dintr-un album, aflat probabil chiar in chilia părintelui stareţ de atunci, Arhimandrit Dorimedont. Era imaginea unui domn înalt de statură, cu tunsoare scurtă, practic chel.
Peste timp, am văzut şi nişte spoturi publicitare cu compania lui, care avea un contract de colaborare cu mănăstirea Noul Neamţ, prin care îndemna şi alte persoane să colaboreze.
A trecut ceva timp şi, aflat la catedrala Sf. Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea, înainte de modificarea şi trecerea ei la statut monastic şi adunarea primii obşti călugăreşti de maici, în una din dimineţi, la acatist, văzusem bărbatul din albumul de la Noul Neamţ. Era aceeaşi persoană, deja poate puţin trecută, dar care, într-un mod evident nu se simţea bine. Aflat în faţa icoanei Tânguirea Maicii Domnului şi citindu-se de preoţi acatistul Maicii Domnului tuturor scârbiţilor, într-o dimineaţă de miercuri, nu era în apele lui.
Ulterior, încă slujind pe atunci la Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, am fost solicitat la o sfinţire de casă în sectorul Râşcani. Stăpânul casei, prezentându-se Vladimir, mi-a zis că e juristul firmei domnului pe care îl văzusem în albumul de la Noul Neamţ, în publicitate, şi la catedrala Teodor Tiron – dl Serghie Edu, despre care dl. Vladimir Ciobanu, a mai zis că este foarte darnic faţă de biserici şi mănăstiri. Atunci aveam un gând să apelez la el, dar ceva mă ţinea şi nu am mai apelat, deşi dl Copiimulţi era în relaţii bune cu dl Edu.
Eu ştiam despre el, îl văzusem în faţă. La rândul lui, el ştia despre mine că la dl Copiimulţi în firmă este un preot, dl Victor menţionând şi faptul că vrea să înalţe o biserică frumoasă. Aşadar, am rămas într-o relaţie de cunoştinţă prin corespondenţă.

-Deci ca şi cum vă cunoşteaţi deja prin corespondenţă, şi de ce totuşi nu aţi încercat să luaţi legătura direct cu d-lui?

-Era ceva ce mă ţinea… cred că voia lui Dumnezeu. La momentul dat cunoaşterea noastră ar fi fost inutilă pentru ambii. Dl Serghie oferea cele materiale, dar cerea cele spirituale, or eu eram încă preot tânăr şi cu puţină experienţă. Aveam nevoie să mai acumulez ceva din lumea veşniciei pentru a începe un dialog cu o persoană care caută noi trepte prin slujitori spre a se apropia de etrenitate.

-Cât timp a trecut până v-aţi cunoscut personal?

-Din momentul în care am văzut fotografiile lui la Noul Neamţ trecuse 8 ani şi din momentul în care ştia de mine prin corespondenţă trecuse 5.
Peste ani, după ce am primit locul, dl Victor a plecat cu serviciul în Emiratele Arabe Unite, unde s-a aflat 5 ani. Între timp afacerea sa în Chişinău a fost cârmuită, după părerea mea bine, de dna Angela Manic. O femeie a reuşit să reanimeze o uzină şi să atragă investitori străini, fără saune, discoteci şi cluburi… şi fără alte măsuri premărgătoare – pretinse favorizante pentru bunul mers al unei afaceri. Deci a reuşit să o facă pe calea legii şi a cumsecădeniei, însă din anumite considerente consiliul acţionarilor a decis că trebuie să aducă pe cineva cu o mână mai putenică, cineva care ar ridica uzina la un nivel mai înalt de productivitate şi ar spori veniturile. În momentul în care a expirat contractul de muncă cu dna Angela, ea s-a retas de la uzină, fiind înlocuită de doi prieteni, dl Vladimir Novicov, director şi ValeriuDentov, responsabil de producere.

-Totuşi care era relaţia dvs cu dna Angela Manic?

-Pot să vă spun că pentru început ea a fost angajată ca economist al întreprinderii şi după numită în postura de director. Deoarece o parte din biblioteca mea şi câteva icoane mari, dăruite bisericii, se aflau în odaia de după biroul directorului, şi tot acolo erau o serie de acte ce ţineau de organizarea şi cârmuirea comunităţii, era nevoie să am acces la cărţi şi acte. Tot aici oficiam şi slujbele de sfinţire a apei, după care urma stropirea întregului bloc administrativ, cu toate birourile, inclusiv cele cu chiriaşi şi stropirea tuturor atelierelor şi a întregului teritoriu. Astfel eu treceam prin cabinetul ei, cu permisiunea de rigoare. Câteodată, după ce imi încheiam treburile mele în birou, dna Angela venea la mine cu diferite întrebări faţă de cele bisericeşti.

În ce măsură dna director a sprijinit comunitatea?

Pe lângă multe lucruri mărunte şi de rutină în administrarea unei comunităţi creştine, ca secretariatul, vreau să vă zic că anticamera SA Metacon a servit ani la rând şi ca anticameră a comunităţii noastre, ceea ce a fost deloc puţin la început de drum. Dar cel mai frumos lucru pentru care ţin să-i mulţumesc şi astăzi doamnei este ceea că cu maşina ei şi şoferul personal, Ion Gluhu, am adus primele părticele de sfinte moaşte pentru Biserică.
Astfel, după un şir de dialoguri şi istorii despre părintele Iustin, ea la un moment dat îmi pune întrebarea: când mergem la el?

-Şi aţi fost cu ea la părintele Iustin?

-Da.

-Cum a fost întîlnirea ei cu părintele?

– Și de data aceasta, fiind multă lume am intrat prin chilia din spate. Părintele nu a primit-o pe dna Angela în chilia sa, ci a venit în chilia unde ea aștepta să fie primită.

– Care a fost subiectul discuției?

– D-ei pusese întrebarea: Părinte Iustin, cum să începem urcușul spre cer?..
Părintele i-a răspuns: „te cobori din norii filozofiei, pui mâna pe ceaslov, te așezi în genunchi într-un colț de biserică și o iai pe calea veșniciei”.
Domnii Novicov şi Dentov gestionau afacerea mai departe, la început aparent bine, până în momentul în care mai nu l-au deposedat prin fraude documentare pe dl Victor de afacerea sa. Autori ai tentativei de preluare a uzinei erau de fapt nişte persoane cu postură…, care stăteau în spatele celor 2, interpuşi ca oameni uneltă. Pentru a aplana această tentativă la cârmuirea întreprinderii venise dl Nicolae Adăscăliţei. Lui i-a reuşit salvarea afacerii, dar nu a reuşit să menţină clientela sau să ridice uzina la un nivel sporit de producere.
Vis a vis de prezenţa mea la întreprindere, el considera că nu poate fi înrolat în cadrul unei întreprinderi un preot, chiar dacă întreprinderea şi-a asumat responsabilitatea de a înălţa o Biserică şi a depus şi o scrisoare de garanţie la Ministerul de construcţii. Atunci eu benevol m-am retras din postură, am scris cerere cu care mi-am retras şi carnetul de muncă de la SA Metacon.

– Părinte, staţi un pic, în timpul cărui director al SA Metacon a fost depusă scrisoarea de garanţie la Ministerul de Construcţii?

– În timpul cârmuirii domnului Vladimir Novicov. Ba mai mult ca atât el a ţinut să ia legătura prin persoane competente cu dl Siminovcher, astfel încât la un scurt timp am obţinut permisiunea de proiectare şi construcţie pe etape a Catedralei Sf. Ioan de Cronştadt.

– Însă relaţia dvs cu dl Adăscăliţei până la momentul plecării de la întreprindere şi după plecare care a fost?

– Nu aş spune că am avut parte de o relaţie mai apropiată cu d-lui. Şi cu toate acestea vreau să vă zic că el a contribuit cu alocarea unei sume modeste la chivotul pentru sfinte moaşte în biserica noastră. Încă slujind la „sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, l-am cununat ca preot în cea de a 2-a căsătorie a lui. Aceste evenimente au avut loc până la venirea sa în postură de director. Iar după plecarea mea de la întreprindere şi a domniei sale din postură, relaţiile au rămas să fie cu loc pentru bună ziua.
Situaţia creată m-a determinat, după ce din nou m-am întâlnit cu dl Vladimir Ciobanu, să păşesc pragul biroului persoanei văzute anterior în diferite împrejurări ale vieţii, dl Serghei Edu.
Anticamera biroului dlui Edu era una aparte, o anticameră în care pentru prima dată văzusem un acvarium cu peşte. Altceva însă mi-a captat atenţia.

– Ce anume?

– Ştii, de fapt suntem obişnuiţi să vedem nişte top-modeluri în anticameră, pe când eu am fost plăcut surprins să o întâlnesc acolo pe dna Lusiena, o doamnă la a doua tinereţe… cu cumsecădenia scrisă pe faţă, care arăta bine şi de la care mai mirosea şi a tămâie. Adia a om care ştie drumul spre sfânta biserică, cunoaşte ce înseamnă post, ştie ce înseamnă rugăciune, ştie cu cine şi cât ar trebui să vorbească, iar de e cazul să şi tacă. Un tablou frumos şi un exemplu demn de urmat pentru orice om de afaceri sau cu postură în stat. Pentru că de fapt, se întâmplă că în multe anticamere întâi întâlnim nişte stafii frumoase şi apoi s-ar putea să avem şansa să găsim înţelepciune. Dar în cele mai multe cazuri nu mai găsim decât persoane interesate sau mai mult ca atât, infiltrate.
Urma să intru prima dată la el. Discursul ce răsuna din biroul d-lui, părea de un final de volantă. Intrând, am rămas încântat de un tablou mare, de aproape mărimea naturală a unui om. Pe acel tablou nu era altcineva decât bunicul dlui Edu. Bătrânul nu avea pantofi de lac şi nu purta nici pălărie. Era un om de ţară, cu pantaloni de curte şi o cămaşă zdrenţuită ici-colea. Pe fundal figura un câine. Şi zicea dl Edu: „Îi bunelul meu”. El povestea: bunicul toată viaţa ca tată a multor copii ţinea să-şi bucure familia cu dar de bani în fiecare an. Şi când nu mai putea să o facă, creştea un viţel la sezon, îl vindea şi mai făcea un gest copiilor şi nepoţilor. Alături de tabloul cu bunelul în biroul d-lui era şi un panou de memorie unde îşi expunea toate ideile şi toate programele pe care nu reuşea să le înşire pe masă. Tot dl Edu avea o trăsătură frumoasă: mergând în drum şi având o idee, fie deschidea agenda şi o nota, fie suna secretara, rugând-o să noteze, şi după care, revenind la birou lucra asupra lor. Era un geniu de idei. Avea idei multe şi folositoare.
Mai târziu ex-colaboratoarea firmei sale, dna A. Matcovschi, spunea următoarele: eu nu am văzut un alt cârmuitor cu asemenea capacităţi de a naşte propuneri şi soluţii. De obicei la volantă consiliul administrativ considera ideile şefului duse de pe orbită. Ca în timp, pas cu pas, să se convingă de temeinicia lor.

Ajungând la el şi aducându-i la cunoştinţă situaţia în care mă aflam, am fost primit călduros. D-lui a încercat să mă înţeleagă. A venit cu sugestia de a scrie nişte demersuri care ar intriga oamenii cu o situaţie materială mai bună de a ridica o Biserică şi a promis totodată că pe măsura competenţei şi a posibilităţilor va sprijini transportarea Bisericii la noi în ţară, avansul în România fiind deja plătit.
Tot el a solicitat la un moment dat ca anume eu în persoană să oficiez un TeDeum cu sfinţire de apă şi acatist la întreprindere şi totodată la el acasa, la Stăuceni. Imi aduc aminte cu câtă bucurie mă întâlnea şi ţinea în persoană să ducă valiza cu cele sfinte pentru serviciul divin din anticameră şi să o pună pe biroul său.
La încheierea serviciului divin dl Edu venea cu întrebări sau cu istorisiri şi opinii. Pentru prima dată am auzit despre renumitul film creştin „Ostrov” anume de la Dl Edu şi el imi zicea mie că este un film ortodox, că merită privit: „Să ştii, să-l priveşti!”.

Aţi privit filmul?

Da. Sigur. E mai bun ca unele translări televizate care se întrerup de publicitate, dezbateri cu bârfe şi contestări, sau mai trist ca atât, nu se transmite inima sfintei liturghii – canonul euharistic.
Înainte de mine se făceau aceste slujbe de alţi preoţi, aşa ca duhovnicul penitenciarului din satul Rusca, părintele Valeriu Mocriciuc şi de preotul de la Costiujeni, pr. Alexei Savcenco. Dl Edu era în relaţii bune cu aceşti părinţi şi era un contribuabil al acestor comunităţi, deci a spijinit cât a fost posibil paraclisul din închisoarea de femei de la Rusca, Biserica de la Costiujeni şi acum se avântase în sprijinul bisericii noastre. Tot dl Edu a sprijinit mănăstirea Noul Neamţ şi era martor ocular când în toamna anului 99 persoanele de la care preasfinţitul Dorimedont avea împrumutaţi bani, pe atunci 40 mii de dolari, au început insistent să ceară restituirea lor. Sumă care depăşea cu mult posibilităţile preasfinţitului, şi nu altcineva decât dl Edu a găsit posibilitatea de a da aceşti bani cheş şi de a lichida una din cele mai mari datorii ale mănăstirii. Astfel menţinând legătura cu Dl Edu am ajuns la discuţia despre părintele Iustin şi eventuala posibilitate de a merge la mănăstirea Petru Vodă.
Era după Paşti, în mai-iunie 2006. El a obţinut viza, eu o aveam deja şi într-o bună zi cu maşina d-lui, cu dl şofer, am pornit la mănăstirea Petru Vodă, evident cu popas la „Cuvioasa Parascheva” şi la „Sf. Ioan de la Suceava”. Îmi aduc aminte că timpul de afară în care noi făcusem pelerinaj la Petru Vodă era unul englezesc. Nu era cald. Nu era nici frig. Nu era soare şi nici înnorat, – o climă londoneză. Mai sobră. Magnitofonul automobilului permitea să citească mai multe CD–uri. Țin minte că CD –urile erau cu muzică bisericească şi de bun gust. În viziunea mea am cunoscut o persoană care iubea valorile şi îmi reușise să înțeleg în mai puțin de un an de comunicare, era persoana care avea deja experienţa vieţii.

La Petru Vodă, ca de obicei era lume multă. Părintele era solicitat. Am intrat prin uşa din spate. Am aşteptat puţin în prima odaie din spate ca în cele din urmă să intru la Părintele Iustin eu, să-i povestesc despre situaţia de ultimă oră şi să-i aduc la cunoştinţă că mai e un om cu mine, întrebându-l dacă acesta poate intra. Părintele Iustin a acceptat şi dl Edu a intrat împreună cu mine, la care, privind, părintele Iustin a zis: „Da măi, ăsta-i creştin ortodox, ăsta-i ortodoxu nostru! Şi dl Edu, spre mirarea mea, intrase la părintele Iustin cu o agendă plină cu întrebări scrise. Întrevederea lor a durat după calculele mele în jur de jumătate de oră. După ce au ieşit de acolo, dl Edu a rămas fără de cuvinte. A zis că a fost şi la sf. Munte, dar un bătrân măreţ ca părintele Iustin nu a întâlnit acolo. Înainte să ajungă la părintele Iustin dl. Edu a călătorit la sf. Munte Atos.
Ulterior am ţinut să călătorim la mănăstirile din zonă, Văratec, Agapia, moment în care d-lui a constatat că mănăstirile Moldovei au foarte multe în comun cu mănăstirile sf Munte. Lăsând pomelnic la pangarul fiecărui așezămînt țineam să procurăm și cîte o carte cu conținut de mult folos sufletesc. Anume acestor drumuri la Petru Vodă, cât şi magazinului de la clopotniţa din fața catedralei noastre din Chișinău (care are preţurile pe bună dreptate exagerate, dar avem lilteratură cel puţin) le datorez biblioteca mea cu mai multe volume. În aceeași călătorie pe care o avusesem cu dl Edu la Petru Vodă, el îmi povestea cum fiind elev, făcând sport, mergea şi la bibliotecă în toată săpătămâna, pentru că era pasionat de lectură. Când a fost a doua oară la părintele Iustin cu soţia sa Tatiana şi copii săi, avea unele frământări în privinţa fiicei sale, Ana: nu ştia care ar fi talentul ei. Atunci părintele Iustin îi zise: „Încercaţi să aplicaţi o pensulă cu ea. Poate îi va reuşi să deseneze”. Ulterior s-a dovedit că fiica sa avea aptitudini de pictură.
Tot el a fost cel care a achitat primul pelerinaj la sf. Munte şi aflarea acolo a dl Copiimulţi.

Deci nu e o greşeală ca înainte să ai întâlnirea cu un duhovnic sau cu duhovnicul tău să-ţi notezi întrebările în agendă?

Sigur, ba chiar dimpotrivă, e binevenit.
Revenit foarte entuziasmat de la părintele Iustin, peste o perioadă, dl. Edu i-a îndemnat pe părinţii de la Rusca şi Costiujeni, şi le-a alocat bani şi mijloace, să meargă la părintele Iustin, să-l cunoască în viaţă. A făcut şi un apel către toţi subalternii şi cunoscuţii săi, zicând că a cunoscut un mare bătrân. Drept urmare, prin îndemnul d-lui Edu, un cerc restrâns de oameni au ajuns în audienţă la părintele Iustin.
Peste o perioadă, dl Edu, pe măsura unor probleme de afaceri cum se fac la noi, eu nu sunt nici acuzatorul d-lui , imi pare rău că nu pot şi nu am putut să-i fiu nici avocat, decât să-mi fac datoria de preot şi să mă rog pentru el, dar din anumit interes al anumitor cercuri de oameni, i-a fost intentat un dosar care l-a pus la arest. Din primul a ieşit condiţional ca apoi, arestat a doua oară nu a mai ieşit cu viaţă. După sentinţa pronunţată de judecătoria Râşcani a avut tentativă de sinucidere. Nu a murit momentan, ci în reanimare. Înainte de a se întâmpla aceasta, am primit un telefon din detenţie de la dl Edu. Îmi aduc aminte era seară. Dl Edu mi-a spus că el este arestat pentru că… dar atâta a spus că părintele Iustin l-a avertizat că dacă se va afla de intenţia sa va avea probleme mai mult decât mari. „Şi s-a aflat de intenţia mea şi acum sufăr, părinte, voia lui Dumnezeu a fost aşa…”. El a continuat „părinte, am auzit că biserica-i adusă, e instalată şi este foarte frumoasă. Şi dacă ea este adusă şi instalată, atunci suferinţa mea este pe merit şi îi muţumesc lui Dumnezeu. Deci real dl Edu şi-a pus viaţa în joc pentru această biserică.
Postfactum, cel care l-a distabilizat psihic în detenţie, fiind infiltrat în penitenciar, să aibă o moarte foarte tristă şi nu este secret, e dl Ion Stratulat, care a fost împuşcat pe terasa barului „Galaxy”. Fiind plătit de anumite cercuri Ion Stratulat a fost cel care a găsit diferite modalităţi de a-l debusola din verticala psihologică pe de o parte, pe de altă parte, din spusele altor persoane competente, dl Edu a fost foarte mult timp urmărit de cei care voiau să-l neutralizeze şi a fost foarte bine studiat de toate slăbiciunile lui şi la stare de suicid a fost adus în timp. Dar cel mai dureros din tot este că probabil cel mai sincer cu el din toţi duhovnicii pe care i-a cunoscut (păstrez ca mărturie o scrisoare pe care am primit-o din detenţie), a fost părintele Iustin. El îmi spunea că „mi-am dorit mult să mă apropii cu tot sufletul de preasfinţitul Dorimedont, însă preasfinţitul nu mi-a permis să fiu lângă el întru totul, deşi preasfinţitului îi datorez vindecarea mea de patima vinului”.
Acestea sunt cuvintele d-lui Edu, care a remarcat că la fel graţie preasfinţitului are icoane de valoare în casă, că graţie preasfinţitului i s-au încredinţat un număr de părticele de sfinte moaşte pe care el, considerând că nu este vrednic să le ţină acasă, le-a închinat paraclisului de la penitenciarul Rusca.
După decesul dlui Serghie am avut ocazia să cunosc o ex-subalternă, fostă directoare a filialei ExitonBon Bălți. Dna A. I. Matcovschi, şi d-ei povestea despre minunea rugăciunii dlui Edu.
La una din slujbele de la catedrala „Teodor Tiron” au fost chemaţi toți lucrătorii firmei. Dl Edu se ruga în genunchi şi o ruga foarte mult pe ea să primească botezul. Ea stătea la dubii şi atunci zice: Doamne, dacă omul ăsta vrea să mă botez, şi dacă eu am nevoie dă-mi un semn. Şi atunci a văzut cum în sfeşnicul din faţa dlui Edu care se ruga în genunchi, o lumânare de la sine s-a stins şi tot ea peste scurt timp de la sine s-a aprins. Atunci dna Aliona a înţeles că e voia lui Dumnezeu să primească botezul şi s-a botezat.

Sursa: www.bisericaortodoxa.blogspot.com