Protodiaconul Oleg Pascal la un frumos ceas aniversar – 35 de ani de viaţă pământească
18:39, sâmbătă, 9 iulie, 2016 | Cuvinte-cheie: aniversare, oleg pascal, protodiacon

Astăzi dragul nostru părinte protodiacon Oleg Pascal a ajuns la un frumos ceas aniversar – 35 de ani de viaţă pământească. Pentru cei care nu-l cunosc, vă spunem că este arhivarul Mitropoliei Moldovei şi slujitor la Catedrala Mitropolitană din Chişinău.
L-am descoperit acum zece ani, făcând primii paşi pe calea credinţei. Venea din alte domenii: matematica şi informatica, impresionându-mă că este foarte calculat şi încerca să crească duhovniceşte etapizat.
Avea atâtea preocupări interesante. Era pasionat de muzică, de literatura universală, de filozofie, de sport ş.a.m.d. Avea şi un cerc mai select de oameni, toţi foarte aparte, intelectuali şi care erau într-o permanentă căutare. Probabil căutau Adevărul…
Nu ştiu pe unde au ajuns alţii şi ce au descoperit, una ştiu că părintele diacon a ajuns un bun slujitor al Domnului.
De rând cu chemarea Celui de Sus, probabil, mama Tatiana, femeie foarte evlavioasă, i-a sădit dragostea, sinceritatea şi atâtea alte calităţi, care îl fac cu totul deosebit pe fiul său.
Toate acestea le spunem nu spre slavă deşartă, dar minunându-ne de faptul cum lucrează Domnul şi cum îi cheamă la slujire pe cei care sunt gata de jertfire.
Or, ştiu cât de mult munceşte părintele diacon pentru ca să fie în pas cu noile tehnologii, să poată traduce cu exactitate din română în rusă actele oficiale ale Bisericii, să ducă evidenţa slujitorilor din eparhia de Chişinău… dar, totodată, îl vezi retras de grijile cotidiene în slujbele pe care le săvârşeşte cu atâta râvnă la catedrală.
Are o voce inconfundabilă, plină de dulceaţă şi care te trezeşte la rugăciune.
De curând sfinţia sa a mai făcut un efort, urmând un program destul de complicat la USM, intitulat Studii filologice şi spiritualitate creştină. Şi-a ales şi o temă neobişnuită, legată de simbolismul culorilor în cultul divin.
Credem că acest tânăr slujitor ne va inspira şi bucura în continuare, dorindu-i ani mulţi, împliniţi şi cu alese bucurii.
Îi mai dorim încă ceva, ce-i lipseşte – să-i umple Dumnezeu casa cu o droaie de copii.
La mulţi ani!
Cu drag,
Pr. Octavian Moşin dimpreună cu slujitorii
capelei universitare Întâmpinarea Domnului


În ziua aniversării a 6 ani de la chemarea Preasfinției Voastre la dumnezeiască vrednicie și înalta treaptă a Arhieriei, Vă...
Protoiereul mitrofor Boris Canțâr a aniversat duminică, 26 iunie 2022, împlinirea vârstei de 50 de ani. Cu această ocazie, a...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îşi sărbătoreşte ziua numelui de botez şi ziua de naştere în zilele de 20, respectiv, 22...
Pentru al treilea an consecutiv, în 14 mai este marcată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste. Ziua...
La data de 4 august 2019, când se împlinesc 20 de ani de la întemeierea Sfintei Mănăstiri Zăbriceni, în Duminica...
Protodiaconul Constantin Burlac aniversează astăzi, 30 iunie 2019, ziua de naștere – 40 de ani de viață pământească. Cu această...
Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove aniversează astăzi, 8 martie 2019, împlinirea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice