Protoiereul Mihail Ciakir – apostol al găgăuzilor

Pe parcursul celor 200 de ani de existenţă a Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, aici au activat sute de slujitori, un loc aparte revenindu-i protoiereului Mihail Ciakir. Iniţiator al editării de cărţi în limbile moldovenească (română) şi găgăuză, iluminator al Basarabiei, apostol al găgăuzilor, un modest învăţător de cateheză – acestea sunt doar câteva din aprecierile ce i se pot da, şirul cărora poate fi continuat.

Dar Domnul, pentru Care o mie de ani sunt ca ziua de ieri (Ps. 89, 5), nu măsoară lucrarea omului cu numărul faptelor, ci cu starea sufletului său. Despre o asemenea stare a sufletului vorbea apostolul Pavel: „Fiţi arzători cu duhul!”, iar părintele Ciakir este un adevărat exemplu în acest sens pentru noi, cei din secolul XXI, când este deosebit de important să păzim focul cel duhovnicesc, pe care de la Dumnezeu îl primim prin taine, ca să nu fim vărsaţi „din gura Domnului” (Ap. 3, 16).

Mihail Ciakir s-a născut la 9 mai 1861 în familia pălămarului Mihail Vasilievici Ciakir din colonia Ciadâr-Lunga, populată compact de găgăuzi de vreo jumătate de secol. Deşi trăiau foarte modest, părinţii le-au dat studii bune ambilor fii, Mihail şi Fiodor. Aceştia au învăţat la Şcoala spirituală şi la seminarul din Chişinău, care la acea vreme erau unicele instituţii de învăţământ superior din Basarabia. Cea mai mare parte a vieţii sale Mihail Ceakir a consacrat-o activităţii pedagogice. Prima sa ascultare pe acest tărâm a fost funcţia de educator la Şcoala spirituală de băieţi din Chişinău, pe care a exercitat-o din decembrie 1882 până în iulie 1883 [1]. Apoi a fost numit şef al bibliotecii [2]. Trei ani mai târziu, a fost ales preşedinte al consiliului pedagogic Chişinău pe lângă Ministerul Învăţământului.

În 1884 a fost hirotonit preot la biserica Şcolii spirituale cu hramul „Întâmpinarea Domnului” [3]. În cei zece ani de slujire, părintele Mihail a reuşit într-atât de mult să amenajeze locaşul, îndestulându-l cu obiecte de cult, cărţi şi toate celelalte trebuincioase, încât Congresul protopopilor, convocat la Chişinău în 1894, a decis să-i acorde un supliment de 120 de ruble la salariu [4]. În calitatea sa de paroh al bisericii şcolare, părintele Mihail era duhovnicul elevilor şi al pedagogilor, numărul cărora creştea pe an ce trecea. Printre ucenicii săi figurează şi personalităţi notorii, precum viitorul arhiereu Gurie (Grosu), preotul şi poetul Alexei Mateevici [5, p. 209].

Administraţia eparhială îi încredinţa tânărului preot funcţii de mare responsabilitate. Astfel, în repetate rânduri el a fost inclus în componenţa mai multor comisii de revizie [6], a diferitor comitete. Iar în decembrie 1884, la nici şase luni de la hirotonie, părintele Mihail a fost numit membru al Consiliului pentru şcoli din judeţul Chişinău pe lângă Ministerul Învăţământului, exercitând această funcţie până în 1897 [7]. Precum scria ziarul Cuvânt moldovenesc (Молдавское слово) nr. 9 din 1932, părintele Mihail Ciakir chiar de la bun început, în 1885, s-a adresat cu rugămintea de a se permite tipărirea şi folosirea în şcoli a manualelor în limba moldovenească. A primit această învoire după 1896 de la Ministerul  Învăţământului şi Comitetul pentru şcoli pe lângă Sinod [8].

La 7 februarie 1887, preotul Mihail Ciakir a fost decorat cu nabedreniţă „pentru slujire râvnitoare şi stăruitoare în biserica şcolii” [9]. Primind această primă distincţie bisericească, iar cu ea şi har de Sus, părintele Mihail desfăşoară o vastă slujire de iluminare cu fapta şi cuvântul, pe care îl rostea în limbile găgăuză, rusă şi moldovenească [10, p. 10]. Îndeplinindu-şi sârguincios sarcina ce i-a fost încredinţară – de a tipări literatură în limba moldovenească –, „iluminatorul popoarelor Basarabiei”, precum era supranumit încă pe timpul vieţii, a fost înalt apreciat de conducerea duhovnicească şi de cea a Frăţiei Naşterea lui Hristos. Această Frăţie a fost creată special, printr-un decret al Sinodului, pentru tipărirea cărţilor de morală şi religie, a broşurilor, voilor volante în limba moldovenească şi cu grafie chirilică, ca răspuns şi la solicitarea părintelui Mihail. În 1902 şi 1903, părintele Mihail a primit mulţumiri publice din partea Adunării generale a Frăţiei pentru munca deosebită depusă la redactarea, corectarea şi editarea cărţilor şi broşurilor în limbile rusă şi moldovenească [11], iar în 1903 [12] şi 1904 a primit pentru aceasta mulţumiri chiar de la Sinodul din Sankt Petersburg [13, p. 10].

În calitatea sa de preşedinte al Consiliului pentru şcolile parohiale şi membru al Consiliului pentru şcoli pe lângă Ministerul Învăţământului, Mihail Ciakir deseori vizita şcolile şi vedea cât de greu le vine învăţătorilor să le explice elevilor moldoveni unele cuvinte rusești [14, p. 3]. Totodată, înşişi învăţătorii şi chiar părinţii spuneau că ar fi bine ca manualele şi cărţile pentru lectură să aibă un text bilingv: în rusă şi moldovenească [15, p. 4]. Asumându-şi această nobilă misiune de a-i ajuta pe elevi şi maturi să studieze mai bine limba rusă, părintele Mihail editează în 1900, pe bani proprii, un Ajutor /ghid/ al moldovenilor la studierea iniţială a limbii ruse, după sistemul „învăţătorului celor de alt neam” al lui Nikolai Ilminski. Manualul conţinea trei cărţi: prima parte – Abecedarul, partea a doua şi a treia – Autodidactica, partea a patra – Cartea de citire. Timp de 14 ani, acest manual a fost reeditat de trei ori, fiind apreciat în repetate rânduri la cel mai înalt nivel. În 1907, protoiereul Mihail Ciakir a editat un dicţionar rus-moldovenesc, care cuprindea peste 22 000 mii de cuvinte. Acesta este de remarcat nu doar pentru faptul că a fost cel mai voluminos dicţionar moldovenesc de până la 1917, dar şi pentru faptul că este prima lucrare de acest gen structurată după toate regulile lexicografiei şi destinat unui larg cerc de cititori [16, p. 63]. Dicţionarul a fost reeditat în 1909, dar până în prezent prea puţină lume ştie că primul dicţionar adevărat al limbii moldoveneşti a fost realizat de protoiereul găgăuz Mihail Ciakir.

În 1883, Tipografia eparhială, fondată de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, a fost închisă, lipsind astfel clerul, dar şi mirenii de literatură duhovnicească. Din această cauză, congresul deputaţilor parohiali, convocat la Chişinău în 1905, decide deschiderea unei alte tipografii eparhiale pentru tipărirea cărţilor de cult, a broşurilor şi foilor volante pentru populaţie. În acest scop a fost creată o comisie, preşedinte al căreia a fost numit protoiereul Mihail Ciakir. Tipografia a fost găzduită de Mănăstirea Dobruşa. În perioada preşedinţiei lui M. Ciakir, 1906–1910, aici au fost editate zeci de mii de tipărituri, inclusiv cărţi de rugăciuni în limbile găgăuză şi moldovenească, psaltirea în limba moldovenească, vieţile sfinţilor şi multe altele. Este vorba de Molitvoslovul bilingv ruso-găgăuz, Evanghelia pentru fiecare zi, Liturghia şi Ceasurile, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfânta istorie a Vechiului şi Noului Testament în limbile rusă şi găgăuză, foaia misionară Хакикатын сеси (Cuvântul adevărului) în limba găgăuză [17].

Protoiereul Mihail Ciakir și-a continuat activitatea editorială şi după unirea Basarabiei cu România. El a tipărit în limba găgăuză Evanghelia de la Matei, Evanghelia de la Marcu, a reeditat Molitvoslovul şi Psaltirea. Concomitent, el colabora cu revistele Viaţa Basarabiei, în care a publicat o serie de articole etnografice despre găgăuzi în limba română, şi cu Luminătorul, care din 1918 era organul de presă oficial al Eparhiei Chişinăului [18, p. 285].

Un conținut deosebit îl are lucrarea sa Besarabiyalı gagauzların istoriyası (Istoria găgăuzilor din Basarabia), publicată în 1934 pentru care numele lui Mihail Ciakir merită să fie înscris cu litere de aur în istoria găgăuzilor. Istoricii de astăzi sunt în drept să infirme sau să pună la îndoială unele date din această lucrare, dar trebuie să ţinem cont de faptul că la începutul secolului al XX-lea asemenea lucrări erau unice, iar în limba găgăuză nu exista niciuna. Cartea este deosebit de valoroasă şi prin faptul că este scrisă în limba găgăuză şi este accesibilă oricărui cititor – fie intelectual, fie ţăran, fie elev [19, p. 5].

Până la ultima sa suflare, părintele Mihail Ciakir a avut grijă de găgăuzi. În 1938, fiind de acum bolnav, cu picioarele umflate, el venea la redacţia ziarului Viaţa Basarabiei pentru a mai aduce vreun articol pentru consângenii săi. „Dacă nu aş fi scris, demult nu aş mai fi fost pe faţa pământului”, spunea adesea părintele, încurajându-i astfel pe oamenii din jur, pentru care el devenise un simbol încă în timpul vieţii sale [20, p. 78].

Anume din aceste considerente, jurnalistul şi scriitorul Nicolae Costenco, căruia protoiereul i-a dăruit o carte cu autograful său, îl caracteriza astfel pe distinsul protoiereu: „Dacă pentru moldoveni M. Ciakir va rămâne înscris în cartea de aur a Basarabiei, atunci pentru găgăuzi M. Ciakir este un apostol, care edita cărţi în limba lor maternă” [21, p. 79].

Cu adevărat, chiar şi astăzi, când există mai multe lucrări despre viaţa şi activitatea acestui marcant înaintaş al nostru, când în cinstea lui au fost înălţate monumente la Chişinău şi în Găgăuzia, iar numele lui a fost atribuit mai multor instituţii şi străzi, este greu de apreciat în deplina măsură rolul său în istoria poporului găgăuz. Editând cărţi, dicţionare, foi volante în limba moldovenească, acest fiu devotat al poporului găgăuz s-a străduit ca şi consângenii săi să aibă cărţi în limba lor maternă, mai ales cuvântul Domnului.

Referințe bibliografice
1. Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM), f. 208, inv. 12, d.168, f. 198 (verso).
2. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 40, f. 183 (verso).
3. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 191, f. 199.
4. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 140, f. 188 (verso).
5. Colesnic I. Chişinăul din amintire. Chişinău, 2011.
6. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 138, f. 17 (verso).
7. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 100, f. 169 (verso).
8. Psaltir gagauzcea (tiurccea) gagauzlar icin hem tiurclear icin. Bu psaltiri ghecirdi gagauz dilinea profesor pensionar protoierei Mihail Ceachir. Chişinău: Tiparul moldovenesc, 1936.
9. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 170, f. 196 (verso).
10. Bezveconnâi Gh. Biserica „Sf. Teodor Tiron” – „Ciufli”. În: Din trecutul nostru. Chişinău,
1934, nr. 5.
11. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 170, f. 202 (verso).
12. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 170, f. 202 (verso).
13. Отчет Кишиневского православного Христо-Рождественского братства за 1904 год. В: КЕВ, 1905, № 103.
14. Чакир М., прот. Русско-молдавский словарь. Кишинев: Епархиальная типография, 1907.
15. Чакир М., прот. Помощник молдован при первоначальном изучении русского языка. Часть 2-3. Самоучитель русского языка. Изд. 3-е испр. и доп. Кишинев: Епархиальная типография, 1914.
16. Борщ А. Т. Молдавская лексикография. Кишинев: Молдаванин, 1949.
17. ANRM, f. 208, inv. 12, d. 170, f. 83 (verso).
18. Парфеньев К., свящ. Об издании на молдавском языке церковного журнала «Луминэторул». В: КЕВ, 1908, № 8.
19. Kendigelän M. Önsöz. Gagauzlar: istoriya, adetlär, dil hem din. Chişinău: Pontos, 2007.
20. Костенко Н. Апостол протоиерей Михаил Чакир. В: Страницы истории и литературы гагаузов. XIX – нач. XX вв. Кишинэу: Pontos. 2005.
21. Ibidem.