PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni: ,,Cea mai frumoasă podoabă a unui tînăr este inima curată și mintea trează,,

Timpul parcă ni se scurge printre degete, mai repede ca niciodată; o dată cu el și firea omului, sub imperiul noilor ideologii care încearcă să o revoluționeze, vrea parcă să iasă din matca ei. Nu există epocă în care să se fi încercat o mai mare redefinire a naturii umane și un  război primejdios împotriva omului decît în cea care trăim. Biserica a înțeles bine cuvintele Mîntuitorului Iisus Hristos: ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți,, (Luca, 18,16), pe motiv de vîrstă.

Chiar mai mult, nevinovăția și puritatea copiilor și a tinerilor în Biserică ca ființe care se bucură de prezența și iubirea lui Hristos, este o binecuvîntare sfîntă. Biserica privește tinerii; Biserica, în mod special, se vede pe sine în tineri. Iisus Hristos Însuși acordă o deosebită atenție copiilor și tinerilor, înviind trei tineri din morți (fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain și prietenul Său, Lazăr), Biserica lui Hristos trebuie să facă acelaşi lucru, adică să arate o grijă deosebită față de copii și tineri, să-i trateze cu toată dragostea și responsabilitatea necesară.

Tratând despre datoria Bisericii de a se ocupa și de a se îngriji în mod special de copii, nu putem să nu începem cu unele referințe la exemplul și la atitudinea lui Iisus față de aceștia, prietenul celor ,,mai mici,, dintre frații Săi. În primul rînd, amintim că și Iisus a fost copil, copilăria sa fiind sintetizată în acele cîteva cuvinte pe care Sfîntul Luca ni le prezintă, care sunt, probabil, o mărturisire din partea Mariei: ,,Copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu era asupra lui  (…) Apoi coborî cu ei, se înapoie la Nazaret și le era supus. Mama lui păstra toate acestea în inima ei. Iisus creștea în înțelepciune, statură și har în fața lui Dumnezeu și a oamenilor,, (Luca 2,40.51-52). În al doilea rând, subliniem atenția deosebită a lui Iisus față de copii. Copiii sunt preferații Domnului, (cf, Mc 10,16) sunt simbolul disciplinei autentice (cf. Mt 19,20). Cerul este promis tuturor celor care, ca și ei, curați și bogați în bunătate, se încredințează Tatălui. Numai aceștia îl pot găsi pe Dumnezeu Tatăl și pot deveni, datorită harului lui Iisus, fii ai lui Dumnezeu. Cine va provoca pierderea unuia din cei mici ai săi, care cred în el, săvârșește un delict grav și mai bine i-ar fi aceluia ,,să-și lege o piatră de moară de gît și să se arunce în mare,,( Mt 18,6). Se știe foarte bine ceea ce Iisus spunea și făcea pentru copii: îi binecuvînta, îi lua în brațe, îi apăra,  îi propunea ca model sau simbol al apartenenței la împărăția lui Dumnezeu  (cf.Mt 18,1-10; 19,13-15; Mc 9,35-36, 10,13-16; Lc 9,46-48; 18,15-17). Această iubire a lui Iisus față de copii nu putea să nu treacă și în inima Bisericii. Adesea, tinerii sunt în căutarea unui ideal înalt, sublim, și pentru că sunt nemulțumiți de ce le oferă lumea sau societatea umană, înrobită de multe patimi rele. Iisus însă ne învață că schimbarea în bine a lumii trebuie să înceapă din interiorul omului, prin pocăință și prin iubire smerită. Psalmistul arată tinerilor calea spre sfințenie și adevărata fericire, zicînd: ,,Prin ce își va îndrepta tînărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale,, (Psalmul 118,9). Iar cuvintele Domnului se află în Sfînta Scriptură și în învățătura Bisericii, care este ,,Stâlpul și temelia adevărului,, (I Timotei 3,15). Cei ce sunt părinți și prieteni duhovnicești ai tinerilor au datoria sfîntă de a arăta acestora calea tinereții curate și modul creșterii lor în iubire smerită față de Dumnezeu și de semeni. Pe tineri îi ajutăm, cu adevărat, îndemnîndu-i să cultive constant lumina Sfîntului Botez, hrănindu-se spiritual din lumina Sfintelor Scripturi, din Scrierile și Viețile Sfinților, din sfaturile duhovnicului, din pilda vieții oamenilor mărturisitori ai credinței în situații grele, din pilda oamenilor harnici și darnici, cinstiți și drepți, smeriți și curajoși, care L-au primit în sufletul lor pe Hristos drept lumină, comoară și cunună a vieții lor.

Omul de azi, trăiește totul în fugă, el nu prinde frumusețea, nici lumina adevărului. Cele mai alese rosturi și semne îi scapă pentru că felul în care își trăiește viața aici îi închide porțile înțelesului. Cu fiecare zi ce trece, omul se îndepărtează de plaiurile bucuriei și ale înțelepciunii. Trufia și îndemnul numai către ordinea materială a lucrurilor îl fac să coboare cele mai de jos trepte ale condiției umane.

Trăind și repetând zilnic aceleași forme și acte, lumea înconjurătoare își pierde din sensurile ei tainice . Sau mai precis, odată cu anii, omul își pierde un simț foarte delicat, dar pătrunzător, care îl pune în stăpînirea substanțelor ultime ale existenței; omul în vîrstă pierde de cele mai multe ori simțul adîncimilor, sâmburele dumnezeesc moare în el.

Dimpotrivă, copilul, ființă nouă și neprihănită, necoruptă de ispitele aparențelor înșelătoare, culege pretutindeni urmele minunilor. Cînd un copil deschide pentru prima oară ochii, întreg universul cu tainele joacă în apele luminate ale ochilor săi.

De aceea Iisus iubea atît de mult copiii, de aceea i-a arătat ca pe un simbol al Creștinismului, lume nouă care punea preț pe nevinovăție, inocenţă şi sete de veşnicie . ,,De nu vă faceți la fel cu pruncii nici că veți intra în împărăția cerurilor,,.

Copilul este o făptură biblică originară. Copilul este o făptură a vieții neîntinate, este o floare deschisă luminii, este îndemn la simplitate și frumusețe. În el, vorbește frântura de cer dată omului odată cu începutul.

Copilul este un mare dar al vieții noastre aici: aduce cu el inocența, drăgălășenia și bunătatea. Copilul îndulcește viața noastră atît de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învățăminte. Un scriitor a spus: zîmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină și frumusețe. Când întrebările bat la porțile gîndului tău împovărat și cer dezlegare, cînd umbrele amintirilor alunecă pe pereții sufletului și cer o rază de soare, atunci stai de vorbă cu copiii. Aplecat asupra adîncurilor, umbli ca străbătut de fiorii unei zări neprihănite. Prietenii te cred nebun și lumea te arată cu degetul. În rătăcirea ta pe cărările miraculoase ale cestei vieţi,  în setea ta de înțeles și vrajă, te întîlnești doar cu copiii. Cuvîntul tău sună sec pentru cei vârstnici, dar întoarce ca pe o frunză spre soare sufletele copiilor cu ochi de mirare.

Sfîntul Apostol și Evanghelist Ioan, cel mai tînăr Apostol al lui Iisus, se adresează tinerilor cu aceste sfaturi: ,,Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteți tari și cuvîntul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume  (…) pentru că tot ce este în lume  (…) nu este de la Tatăl. Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac ( I Ioan 2, 14-17). După cum odinioară Hristos a chemat pe ucenicii Săi la apostolat, tot așa Biserica lui Hristos îi cheamă pe tinerii ei la misiune sau la lucrare sfîntă pentru mântuire. În acest sens, Sfîntul Ioan Gură de Aur spune: ,,Și tu ești o lumină- nu pentru ca să ai lumina pentru tine singur, ci pentru ca să poți întoarce pe cei rătăciți. Căci ce folos de lumină, dacă ea nu le poate sluji celor ce șed în întuneric? Și ce folos de un creștin, dacă el nu câștigă pe nimeni la fapta cea bună?,, .

Tînărul contemporan ,,are o minte ce funcționează cu mare viteză, fie în privința ideilor și a sistemelor, fie numai în cea a dorințelor și poftelor…Spațiile inimii sunt domenii lăsate în paragină, fiind foarte important ca inteligențele să fie pacificate pentru ca ele să poată înțelege rugăciunea,,. În ceea ce privește felul și amploarea de a trăi viața, putem afirma că am descoperit categoria socială cea mai frecventă în a acționa și cea mai imprevizibilă, în ceea ce privește orientarea acțiunilor.

,,Tinerii noștri vor să-și trăiască viața cît mai intens cu putință, să se bucure de ea. Aici își are rădăcina cauza izbucnirilor tinerilor noștri ( extremismul, exaltarea, lipsa de măsură, ieșirea din minți).  Este vorba de tendințe persistente de autodepășire în orice direcție, chiar și spre monahism, atunci cînd n-a fost cultivat un duh monahal autentic. În paralel, se dezvoltă curente cum sunt anarhismul social, terorismul, antisocialitatea, nihilismul, autoexaltarea și dominația Eului etc.

Prin educația moral-religioasă, viața omului se înalță și se edifică pe temelia adevărată, care este Domnul Iisus Hristos: ,,A educa îmseamnă a purta de grijă de copii și tineri în ceea ce privește curățenia sufletească și bună cuviință, a-l crește pe copil moral, om drept, a-l crește în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligența, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educația este asemenea unei arte; artă mai mare decât educația nu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea de aici, arta educației se săvârșește în vederea accederii la lumea viitoare,, ( Sf. Ioan Gură de Aur). ,,Viitorul unei națiuni este hotărît de modul în care aceasta își pregătește tineretul,, afirma, în din secolul al XVII-lea, marele umanist olandez Erasmus. În ceea ce putem numi generic, educația secolului XXI, putem lua ca reper segmentul istoric temporar al începutului de secol și mileniu în care ne aflăm, mai ales avînd în vedere perspectiva a ceea ce va urma în deceniile viitoare. În lucrarea sa Puncte cardinale în haos, Nichifor Crainic arăta : ,, Vremea noastră este vremea tineretului. În timp ce o lume se destramă, o altă lume își caută formele de viață, pulsul ei zvâcnește în venele tineretului. Neliniștea generației vechi se transformă în suspine după lume care asfințește, de aceea tineretul de astăzi constituie una dintre preocupările constante ale pastorației Bisericii. Copiii de astăzi nu mai seamănă cu părinții sau bunicii noștri, cei care eram copii acum 40-50 de ani. Dacă ar fi să căutăm și să stabilim pe ce cărări tainice a pornit prefacerea de sub ochii noștri și cum părinții sunt independenți și rămân totuși solidari cu copiii lor, ar fi să rămânem prea mult într-un domeniu nesigur, despre care Sfînta Scriptură dă următoarea sentință: părinții au mâncat aguridă ( strugure înainte de coacere, cu un gust foarte amar) și s-au strepezit dinții copiilor. Aș putea spune că toată dezordinea și răutatea date pe față de actuala generație sunt, parțial, o moștenire, dar provin și din jalnicul materialism contemporan. Apoi nu trebuie să uităm că tinerii de azi sunt viitorii membri maturi ai Bisericii. Ei sunt viitorii credincioși, preoți, monahi, ierarhi sau… viitorii dușmani ai Bisericii. De educația inițială depinde într-o foarte mare măsură ce cale vor urma. În sfîrșit, în al treilea rând, știm cu toții că tinerii au, în general, nevoie de modele, de exemple din realitatea de zi cu zi, care să le călăuzească viața. Ori noi, prin mesajul ce-l propovăduim, putem să le oferim exemple de urmat. Cei trei factori importanți în educație-familia, școala și Biserica- trebuie să aibă același scop: formarea personalității complexe a tînărului, inclusiv pe plan religios, pentru că elevul educat în spiritul responsabilității, al respectului față de oameni și al dragostei de Dumnezeu se va dezvolta și modela armonios, precum misionarul perfect, Mîntuitorul Iisus Hristos. Între acțiunile educative ale celor trei factori există un raport de complementaritate, acțiunea fiecăruia venid s-o completeze pe a celuilalt.

Astfel că, elevul educat în spiritul responsabilității, al respectului față de oameni și al dragostei de Dumnezeu se dezvoltă și se modelează armonios și organic, precum odinioară Pruncul Iisus, Care ,,creștea și Se întărea cu duhul, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El,, ( Luca 2,40), așa cum trebuie să se întâmple cu toți cei ce-și deschid inima și mintea spre lumina învățăturii creștine.

Avem foarte multe exemple de sfinți tineri care, dacă știm să le prezentăm corect, pot să devină lucrătoare. Pastorația tinerilor devine lucrătoare prin strădania preotului. Este nevoie să fim foarte atenți cu tinerii de azi, fiecare parohie și comunitate creștină trebuie să aibă grijă de ei, căci o Biserică fără tineri este ca o familie fără copii, nu are un viitor  sigur.

Cum înțelegem noi libertatea?

Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulație rutieră, libertatea de a devasta adăposturile din stațiile de autobuz, libertatea de a fi dezmățați, libertatea televiziunii de a afișa nerușinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocănesc, calomnia și asasinatul moral, libertatea copilului de a-și sfida părinții, libertatea mamei de a-și ucide pruncul nenăscut, libertatea legii de a consfinți anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea insului de a crede că poate oricând să facă ce vrea… Nu este liber cel care poate să facă și să spună ce vrea, ci este liber cel care spune și face ceea ce trebuie și ceea ce este cuviincios.

Avem o lege pentru protecția copilului, dar ea nu se resimte și pe micul ecran, și cu atît mai puțin în școlile publice unde funcționează, obligatoriu, așa-zisele programe de sănătate care-i învață pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu și una anti dezmăț. Avem o lege anticorupție, dar nu și una Antiseducție.

Avertismentul antialcoolic devine dimid și neputincios în vecinătatea imediată a bețivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituțiile statului, de societatea civilă și, nu în ultimul rînd, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi, suntem într-o căutare încordată de soluții împotriva crizei și a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente și bine studiate care distruge conștiința tinerilor.

         Zadarnic curățim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformați și mutilați sufletește.

         Vă rog, părinților, ocrotiți-vă copiii !

 Discurs rostit la conferința PROBLEMELE  TINERILOR, or. Hâncești, 14 sept. 2014