Header image

PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba prohodului pentru părintele Teodor Balanuț

15:09, marți, 26 ianuarie, 2021 | Cuvinte-cheie:

În dimineața zilei de 26 ianuarie 2021, numeroși credincioși s-au adunat la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, pentru a-l petrece pe ultimul drum pământesc, pe nou-adormitul  părintele Teodor Balanuț, cleric de onoare a Catedralei.

Slujba prohodului a fost săvârșită, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan  și soborul de slujitori ai Catedralei.

La începutul slujbei Episcopul Siluan a dat citire mesajului de condoleanțe al ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir: „Părintele Teodor a fost o fire statornică în cele duhovnicești, trecând cu discernământ și credință neclintită peste vremurile de prigoană a Bisericii, de până la 1990, dar și peste greutățile cu care sa confruntat întreaga societate în ultimile trei decenii. Smerenia, bunătatea și hărnicia care l-au caracterizat întreaga sa viață rămân celor care l-au cunoscut drept amintire și exemplu.”

În acest ceas de vremelnică despărţire la veşnicia cea nestricăcioasă, cele mai grăitoare cuvinte sunt ale Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său Timotei: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Tim, 4, 7-8).

Fie ca Domnul Iisus Hristos Cel înviat să odihnească sufletul său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi!

Sursa: https://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com