Header image

Publicația Periodică ”Altarul Credinței” la ceas aniversar

0:46, joi, 31 ianuarie, 2019 | Cuvinte-cheie:

După perioada sovietică, cea mai longevivă publicație ortodoxă din spațiul pruto-nistrean este ”Altarul Credinței”. În ianuarie 2001, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a ieșit de sub tipar primul număr al ziarului oficial al Mitropoliei. Astfel, pe parcursul a 15 ani slujitorii și credincioșii dreptmăritori au primit bilunar ziarul ”Altarul Credinței”, care reflecta din viața Bisericii Ortodoxe din Moldova și din lumea creștină.

Acum trei ani, publicația a fost reogranizată în revistă, care, în volum de circa două sute de pagini, include știri și evenimente, articole, interviuri și sfaturi duhovnicești pentru toate vârstele și frământările credincioșilor.

De rând cu revista a fost lansat și portalul ortodox www.altarulcredintei.md, care în scurt timp a ajuns cea mai solicitată publicație ortodoxă din republică. În prezent la portalul ortodox s-au abonat peste 160 000 de persoane din rețeaua de socializare www.facebook.com. Portalul numără peste 10 000 de articole tematice și noutăți din viața eclesială.

Pentru a marca acest popas aniversar: 18 ani de la apariția publicației periodice și trei ani ai revistei și portalului, a fost organizată o serată de suflet.

Miercuri, 30 ianuarie, la biserica USM a avut loc o întâlnire festivă cu colaboratorii, cititorii și susținătorii proiectului mediatic.

Evenimentul a debutat cu slujba Acatistului Sf. Duh, oficiat de către un sobor de preoți și diaconi. A urmat o seară duhovnicească, care a început cu rugăciunea Împărate ceresc… și câteva piese interpretate de Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de către teologul Serghei Crudu.

La întrunirea festivă au fost prezenți: academicianul Nicolae Dabija, prot. Nicolae Ciobanu, președinte al Sectorului Sinodal Activități Culturale al Mitropoliei Moldovei, cercetătorul Ion Valer Xenofontov, dr. în istorie, prof. Andrei Dumbrăveanu, directorul Departamentului Jurnalism, USM, Arhim. Iov (Cristea), nevoitor al Mănăstirii Curchi, colaboratori și cititori ai proiectului mediatic.

”Aniversarea de astăzi este un bun prilej de a aduce mulțumire lui Dumnezeu, de a face unele bilanțuri şi de încerca să îmbunătățim munca pe care o depunem. Nădăjduim, că am reușit să le fim de folos cititorilor, totodată, înțelegând că mereu este loc pentru o lucrare mai bună și mai rodnică”, – a menționat Natalia Lozan, redactorul portalului.

Academecianul Nicolae Dabija a apreciat munca depusă de echipa condusă de prot. Octavian Moșin, redactorul-șef, menționând: ”Nu e nevoie să scriem multe, însă orice carte ce apare trebuie să tindă a se regăsi în biblioteca lui Dumnezeu. Consider că revista „Altarul Credinței” deja își are locul pe rafturile acestei biblioteci.”

Profesorul Andrei Dumbrăveanu a explicat că într-o societate a minciunii avem nevoie de un antidot spiritual. Or, proiectul mediatic „Altarul Credinței” devine un adevărat sprijin pentru a opune rezistență valurilor anticreștine.

Protoiereul Nicolae Ciobanu s-a referit la profesionalismul echipei, apreciind atât rapiditatea cu care se lucrează, cât și calitatea articolelor publicate.

Cercetătorul Ion Valer Xenofontov a menționat că revista „Altarul Credinței” va deveni pentru generațiile viitoare un document istoric, reprezentând o publicație care fixează ceea ce gândește și trăiește societatea actuală.

”Altarul Credinței este o adevărată hrană duhovnicească în sprijinul creștinilor, a celor care caută să afle adevărul şi doresc să-l primească pe Hristos în viaţa lor” – a spus Arhimandritul Iov (Cristea).

Cu depănări de amintiri și gânduri bune pentru toți cei atașați de această publicație au venit colabororatorii Ecaterina Brăguță, redactor literar, Victoria Botnaru, traducător, precum și Oltea Boldureanu, responsabilă de calendarul bisericesc, care a interpretat și câteva cântări de suflet.

Cei prezenți la eveniment au venint cu idei și sugestii pentru îmbunătățirea revistei și a portalului.

Seara duhovnicească a fost moderată de către preotul Octavian Moșin, administratorul și redactorul publicației, care la final le-a mulțumit celor prezenți pentru sprijin, trudă și dăruire, menționând că echipa „Altarul Credinței” va tinde să rămână un mijloc sigur de informare, care va educa societatea, în special tinerii, în duhul învățăturii și moralei ortodoxe.

Cei mai activi colaboratori au primit Diplome de recunoștință, iar participanților li s-a oferit în dar ultimul număr al revistei.

Sursa: www.altarulcredintei.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com