Purtarea suferinței aproapelui prin rugăciune
13:52, luni, 30 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: aproapele, compasiune, dragoste, duhul sfant, dumnezeu, durere, hristos, mila, milostivire, pacat, patimile Domnului, rastignire, rhimandrit Sofronie Saharov, rugăciune, tristețe

La rugăciunea cu milostivire față de oameni ne inspiră dragostea lui Hristos. La această rugăciune participă și sufletul, și trupul.
A purta durerile păcatelor fratelui în asemenea rugăciune înseamnă să iei parte cu Domnul la Patimile Lui mântuitoare. Hristos a suferit „pentru păcatele noastre El, Cel Drept, pe nedrept, lăsându-ne pildă, ca să pășim pe urmele Lui” (I Petru 3, 18; 2, 21).
A te răstigni împreună cu El este un dar al Duhului Sfânt. Tatăl nostru Cel Ceresc este binevoitor față de noi când suntem bolnavi, văzând pătimirile fraților noștri. În duhul poruncii: „Iubește pe aproapele ca pe tine însuți”, noi trebuie să ne compătimim unul pe altul, pentru a se crea o răspundere colectivă, care să ne unească pe noi toți în fața lui Dumnezeu, Creatorul nostru.
Arhimandrit Sofronie, Despre rugăciune, Editura Publistar, București, 2002, p. 15-16


Dacă ai supărat pe aproapele, trebuie să-ți ceri iertare și apoi să te apropii de Sfânta Împărtășanie, iar iertarea nu...
Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare...
Avva Pimen este unul dintre asceții egipteni a căror atenție se îndreaptă permanent către aproapele. În mod paradoxal, viața sa...
1.Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților,...
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii...
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și...
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău