Puterea de vindecare a rugăciunii

O femeie care venise la catedrală, îmbrăcată în haine simple, plângând şi povestind că sora ei din Rusia avusese o cădere psihică, înnebunise şi că nu o putea ajuta în nici un chip. După ce a ascultat-o, Fericitul Ioan Maximovici nu i-a spus nimic, ci a binecuvântat-o numai cu semnul Crucii şi a plecat… Ea a izbucnit în lacrimi şi mai amare decât înainte şi a început să cârtească împotriva celor de acolo, pentru că o trimiseseră la cineva căruia nici măcar nu-i părea rău pentru ea.

A trecut apoi cam o lună. Odată, când Fericitul Ioan slujea în catedrală, femeia s-a întors. De data aceasta ţinea în mâini o scrisoare în care i se spunea că sora ei, Barbara, se însănătoşise. Ea venise să-I mulţumească Domnului pentru acest lucru. Episcopul tămâia, mergând cu cădelniţa prin catedrală, şi se apropia de femeie. În acea clipă, ea i s-a adresat în gând: „Vezi, sora mea s-a făcut bine fără rugăciunile tale“. Pe când trecea pe lângă ea şi cădelniţa înspre ea, episcopul i-a spus:

– Ei, mărit să fie Domnul! Slavă Domnului, sora ta, Barbara, s-a făcut bine.

Şi a mers mai departe. Sărmana femeie a fost îngrozită. Au început să-i ardă picioarele; îi venea să intre în pământ de ruşine. Îi spusese „sora mea

s-a făcut bine fără rugăciunile tale“ când el o îndrepta spre mila lui Dumnezeu, spunându-i pe nume surorii ei, deşi ea nu i-l spusese înainte.