Răceala dintre soţi este consecinţa păcatelor

De multe ori relaţia dintre doi tineri căsătoriţi se răceşte. Cum se poate depăşi această criză?

Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii. Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor.

Dumnezeu este drept, poate să facă orice, dar un singur lucru nu poate să facă: să-Şi calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în rai a fost: „Să nu mănânci din pomul acesta!“ – şi a mâncat. Consecinţa a urmat imediat, fiindcă există şi dreptate dumnezeiască, nu numai milă. Şi face orice ca să ne scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le facem noi, le rezolvăm prin Taina Spovedaniei.

Nu putem să discutăm despre dracul, fără să vorbim despre Dumnezeu. În creaţie el este un tolerat.

Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!“. Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu. Deci, ca să se depăşească această răceală trebuie să ducă o viaţă creştinească.

Se acceptă ca cei căsătoriţi să aibă relaţii trupeşti, fără scopul procreerii?

Scopul căsătoriei nu este numai plăcerea, dragul meu. Plăcerea este o consecinţă, scopul este naşterea de copii. Dar nici naşterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare permanentă reciprocă. Asta este căsnicia! Sigur că va trebui să avem şi marile intimităţi, ca soţ şi soţie, dar cu un scop, nu numai cu plăcere.

Aş putea să spun, pentru că lucrul acesta priveşte pe toată lumea: nu are nici un sens căsătoria doar pentru plăcere. Căsnicia înseamnă ajungerea în veşnicie, şi dacă acest scop nu este avut în vedere, ci se caută numai plăcerea, atunci căsnicia nu-şi împlineşte scopul.

Trebuie să hotărască reciproc pentru o curăţenie, dar o curăţie adevărată. Ori să-şi vadă de căsnicie şi de naştere, ori să nu se mai împreuneze!