Radio Datina FM anunță relansarea sa pe frecvențele radio - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Radio Datina FM anunță relansarea sa pe frecvențele radio

11:33, luni, 19 februarie, 2024 | Cuvinte-cheie: ,

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, Radio Datina FM anunță relansarea sa pe frecvențele radio.

Începând cu data de 8 februarie, Radio Datina FM poate fi ascultat la aceeași frecvență de încredere, 104.7 FM, oferind astfel continuitate și hrană duhovnicească ascultătorilor săi.

Noutatea majoră a relansării constă în transformarea Radio Datina într-un post de radio dedicat în exclusivitate conținutului religios autohton, emițând 24 de ore din 24.

Printre emisiunile din grila de emisie se numără:

  • „Sfinți și apărători ai legii strămoșești” – o incursiune în viețile și faptele sfinților care au proslăvit credința neamului nostru.
  • „Gânduri duhovnicești” – momente de reflecție și inspirație duhovnicească.
  • Slujbe religioase – transmiteri directe ale slujbelor din diferite biserici, aducând credincioșii mai aproape de Dumnezeu.
  • Rugăciunile de dimineață și seară – suport duhovnicesc pentru începutul și sfârșitul fiecărei zile.
  • Muzică religioasă – o gamă vastă de cântări ortodoxe care încurajează și întăresc credința.
  • Pelerinaje la biserici și mănăstiri – călătorii sonore la locuri sfinte din țară și de peste hotare.
  • Meditații creștine și emisiuni pentru educația religioasă a copiilor – un sprijin pentru dezvoltarea spirituală a celor mici.

Relansarea Radio Datina FM reprezintă un angajament profund față de misiunea sa de a aduce în casele ascultătorilor conținut spiritual de calitate, oferindu-le oportunitatea de a se conecta cu valorile și tradițiile ortodoxe bimilenare.

Radio Datina FM vă invită să fiți alături în această lucrare de propășire duhovnicească și să vă bucurați de conținutul bogat dedicat credinței și trăirii ortodoxe.

Radio Datina FM

Contact Form Powered By : XYZScripts.com