Relația dintre Spovedanie și Sfânta Împărtășanie
14:10, vineri, 30 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: impartasanie, seri duhovnicesti, spovedanie

Purtat de dorul întâlnirii cu ortodocșii din Basarabia, în această săptămână, la Serile duhovnicești a revenit domnul profesor Gheorghe Butuc (Galați, România). Tema abordată a urmărit să aprofundeze subiectul discutat anterior: Liturghia – spațiu al întrupării lui Dumnezeu în om și a omului în Dumnezeu.
Invitatul serii, vorbind despre tainele bisericii, a ținut să facă distincția dintre Spovedanie, adeseori formalistă, și pocăință, care este continuă în viața unui creștin. Taina Euharistiei este cea în jurul căreia gravitează toate tainele bisericii, de aceea ei ar trebui să îi acordăm atenția cuvenită, tinzând să ne întâlnim cât mai des cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Știind că în credință lucrurile trebuie să evolueze, dl profesor a amintit că cei care țin posturile, postesc miercurea și vinerea, vin duminică de duminică la Biserică se află abia pe prima treaptă a creștinătății!…
Discuția plină de entuziasm a d-lui Gh. Butuc a țintit către sufletele celor prezenți în sală, în număr impunător, de altfel, în speranța că Dumnezeu va lucra mai departe cu Harul său în lăuntrul fiecăruia.
Sursa: http://tineretulortodox.md/









30 noiembrie 1986 Mitropolitul Antonie de Suroj În aceste zile ale Postului Naşterii Domnului, care ne vor duce spre bucuria...
Sfânta şi Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor; Cina cea de...
Vizionați un extraordinar interviu cu PS Petru Pruteanu, unul dintre cei mai cunoscuți liturgiști din toată ortodoxia, în care acesta...
– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtășanii? – Împărtășania te desăvârșește, nu-ți iartă păcatele. Dacă te spovedești,...
Aleximitia (traducerea literală a termenului dat este de „simţământ fără cuvinte”): prin acest cuvânt este desemnat unul din mecanismele de...
CELE SFINTE NU SE SPURCĂ „Cursul mântuirii noastre merge îndrumat direct de Duhul Sfânt, prin Sfânta Biserică. Aceasta înseamnă că...
Un articol de specialitate disponibil pe platforma Science Direct scoate în evidenţă cât de puţin probabilă este infectarea cu o boală prin...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc