Religia, factorul care uneşte societatea din Georgia - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Religia, factorul care uneşte societatea din Georgia

14:35, marți, 24 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: , ,

Centrul de resurse de cercetare din Caucaz – filiala din Georgia (CRRC) a întreprins un sondaj în luna aprilie a anului 2019 cu privire la factorii care produc unitate sau diviziune în societatea georgiană.

62% dintre cei chestionaţi consideră că religia este factorul principal care contribuie la unitatea societăţii georgiene.

Pe locul doi s-au clasat instituţiile educaţionale cu un procent de 53%.

La polul opus, factorul politic este considerat principala cauză diviziunii sociale.

Deși Georgia nu are o religie de stat, Biserica Ortodoxă Georgiană are un statut special garantat de un acord constituțional între Biserică și stat. Majoritatea populaţiei este de confesiune ortodoxă.

În rândul georgienilor, Patriarhul Ilia se bucură de o mare popularitate. În anul 2010 a fost desemnat de CNN „persoana cea mai de încredere din Georgia”.

Trei ani mai târziu, Preafericirea Sa a obținut cel mai mare grad de încredere din rândul politicienilor georgieni (94%), potrivit unui sondaj al Institutului Național Democratic pentru Afaceri Internaționale.

CRRC

CRRC sunt o rețea de centre de cercetare, resurse și instruire înființate în 2003 în capitalele Armeniei, Azerbaidjanului și Georgiei, cu scopul de a consolida cercetarea în domeniul științelor sociale și analiza politicilor publice din Caucazul de Sud.

Foto credit: Biserica Georgiei

Sursa: https://basilica.ro/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com