Rugăciune pentru împlinirea sufletească

Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă să fiu unealta păcii Tale,
Pentru ca să aduc dragoste acolo unde este ură,
Pentru ca să iert acolo unde se face supărare,
Pentru ca să fac unire acolo unde se iscă ceartă,
Pentru ca să spun adevărul unde domnește înșelarea,
Pentru ca să înalț credința acolo unde apasă îndoiala,
Pentru ca să trezesc nădejdea întru cei munciți de deznădăjduire,
Pentru ca să aduc lumină întru întuneric,
Pentru ca să pricinuiesc bucurie acolo unde sălășluiște amărăciunea.
Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă nu să fiu mângâiat, ci să aduc mângâiere,
Nu să fiu înțeles, ci să-i înțeleg eu pe alții,
Nu să fiu iubit, ci să-i iubesc eu pe alții,
Căci cel ce dă, acela primește,
Cel ce se uită pe sine, acela se găsește,
Cel care iartă acela va fi iertat,
Cel care moare, acela se trezește la viața veșnică. Amin.
(din textul unei vechi rugăciuni, sursa Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite, Ed. Sophia, 2014, p. 61-62)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău