Rugăciunea inimii şi necesitatea ei

Rugăciunea inimii este o rugăciune care îl angajează pe om într-o viaţă duhovnicească autentică; îi dă posibilitatea să se îmbunătăţească, să-şi cunoască defectele, să şi le îndrepte; îl pune în legătură cu Dumnezeu.

Însă rugăciunea inimii nu înseamnă pur şi simplu repetarea cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, deşi aceasta e o metodă, un mijloc de angajare faţă de Dumnezeu.

Călugării sunt datori cu rugăciunea aceasta, iar mirenii sunt sfătuiţi să întrebuinţeze.

Rugăciunea acesata nu are un regim, n-are o ţintă, ci are doar o angajare; deci tot timpul trebuie să ţii mintea legată de Dumnezeu. Dacă se poate, să fie aşa de deasă rugăciunea cât e de deasă respiraţia. Lucrul acesta nu se poate de fapt realiza întotdeauna. Uite, de exemplu, eu acum respir, vorbind, dar nu zic în acelaşi timp: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, ci socotesc că ceea ce fac este o slujbă adusă lui Dumnezeu.

Dacă de exemplu aş veni eu acum să vă vorbesc despre „Urcuşul duhovnicesc” şi m-aş fi apucat să zic: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, de când am venit şi până când voi pleca, nu ştiu câţi ar fi mai rămas în sală, că nu pentru asta au venit. Însă cred că ceea ce fac eu acum este primit de Dumnezeu ca o slujbă adusă de Dumnezeu. Şi niciodată nu m-am gândit că la sfârşitul vieţii, când voi sta la judecata particulară a lui Dumnezeu, o să zică Dumnezeu: „Bine, bine, dar ai mai putut zice de vreun milion de ori: „Doamne Iisuse…”, şi n-ai zis.” De ce? Pentru că aceasta este o chestiune a mea, nu a lui Dumnezeu.

Dacă eu zic: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, zic ca să mi se limpizească mintea, pentru că eu cred că Dumnezeu m-a miluit de când am zis întâi: „Doamne, miluieşte-mă”; şi nu cred că o să numere de câte ori am zis: „Doamne, miluieşte-mă”, ca să mă miluiască, ci asta este partea mea, pentru angajarea mea într-o atmosferă de gândire duhovnicească.

Tatăl fiului risispitor, de pildă, când fiul risipitor s-a întors acasă şi i-a zis: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta, nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (nici n-a mai apucat să zică: „Primeşte-mă ca pe unul dintre angajaţii tăi”, aşa cum şi-a făcut el socoteala), tatăl lui n-a zis: „Nu, zi de vreo sută de ori aşa, c-apoi te iert!”, ci l-a iertat dintr-o dată: a alergat înaintea lui, l-a îmbrăţişat şi nici nu l-a lăsat să mai zică ceva.

Deci Dumnezeu e bun-bucuros să ne primească; iar aceasta e o metodă de cercetare, de introspecţie, de cercetare pentru noi înşine şi de dorinţa de a fi cu Dumnezeu.

De altfel, să ştiţi că asta nu-i ultima posibilitate de rugăciune. De fapt, adevărata noastră rugăciune ar trebui să fie rugăciunea Apocalipsei sau rugăciunea liturgică, ecfonisele Liturghiei:

„Că milostiv şi Iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire îţi înălţăm,  Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor”;

„Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire îţi înălţăm”;

„Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire îţi înălţăm”;

„Că Tu eşti sfinţirea noastră”.

O izbucnire de felul acesta ar trebui să fie, de fapt, rugăciunea noastră ce mai adevărată şi cea mia reală. Dar noi, ca să ajungem la rugăciunea aceasta, că să ajungem să revărsăm din sufletul nostru, să izbucnim din sufletul nostru cuvinte ca acestea: „Mare, eşti Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu e de ajuns spre lauda minunilor Tale”, trebuie să pregătim pentru aceasta prin rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Dar, încă o dată spun, rugăciunea nu e singura modalitate de a-i sluji lui Dumnezeu. La slujbă spunem: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Chiar dacă se spune de multe ori: „Domnului să ne rugăm”, nu se uită să se spună că toată viaţa, toate laturuile existenţei noastre, toate fibrele existenţei noastre trebuie să fie în slujba lui Dumnezu. Şi, pentru ca să se poată ajunge la aceasta, ne folosim de metoda aceasta, cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.

Chatting on his mobile on a natural balcony outside the monastery.