Rugăciunea ne poate salva dintr-o mare primejdie
23:21, vineri, 1 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: Doamne Iisuse Hristoase, fara sens, graur, îndrumare, puterea rugăciunii, rugăciune, rugăciunea lui Iisus

Pentru o îndrumare înţeleaptă în săvârşirea rugăciunii lui Iisus, stareţul împărţea broşuri cu titlul Tâlcuirea cuvintelor „Doamne, miluieşte.”
Pentru a-i mişca pe cei leneşi şi deznădăjduiţi la lucrarea acestei rugăciuni, părintele ne-a povestit cele ce urmează despre puterea Numelui lui lisus: „Un om iubitor de Dumnezeu învăţase să vorbească un graur, care, auzind pe stăpân spunând rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase”, s-a învăţat singur să o repete.
Într-o zi de vară, el a zburat prin geamul deschis în stradă şi aici a năvălit asupra lui un şoim, dar graurul, din obicei, în frica lui a repetat rugăciunea lui lisus şi tot atunci şoimul a sărit în lături. Chiar pronunţată fară sens, rugăciunea l-a salvat de la moarte”.
Din Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 157


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relaţie personală care...
În centrul Tesalonicului mașinile vin și pleacă. Motocicletele fac manevre printre mașinile care au umplut străzile orașului, încercând să ajungă...
Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu...
Părinte, un călugăr mi-a zis: Să te linişteşti şi abia apoi să spui rugăciunea minţii. Nu o avut dreptate. Rugăciunea...
Nu ajungeţi sfinţi vânând răul. Lăsaţi răul. Să priviţi către Hristos, iar El vă va mântui. În loc să staţi...
Câteodată este bine să ziceţi cu glas tare „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, pentru a o auzi şi simţurile, pentru a...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova