„Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate…” Duminica a XXVIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări.” (Ps. 102, 1-3)

În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numeroși credincioși au trăit bucuria duhovnicească a rugăciunii alături de obștea monahală a Mănăstirii Suruceni.

Mesajul parabolei acestei Duminici ne prezintă vindecarea a zece leproși, nouă dintre care s-au mulțumit doar cu darul tămăduirii de lepră de la Hristos, cel de-al zecelea a primit și vindecarea sufletului. Ce-au făcut leproşii, văzând că s-au vindecat? Dintre toţi, doar unul singur s-a întors să-I mulţumească lui Hristos, pe când ceilalţi şi-au văzul de drum fără să le mai pese de Cel ce le-a făcut lor bine, de Mântuitorul lor. Recunoștința a fost și rămâne o fapta rară la oameni.

„Oamenii sunt cârtitori unul împotriva altuia, iar în cele din urmă ajung cârtitori și nemulțumiți și împotriva lui Dumnezeu. Găsesc și motive ca să acuze diferitele lucrări ale lui Dumnezeu. Nu plouă? De ce nu plouă? Plouă? De ce plouă în ziua în care nu vor ei? Ninge? De ce ninge? Crește temperatura? Ce-i cu atâta căldură? Sunt numai reproșuri, cârteli și murmure de nemulțumire. Niciodată de pe buzele oamenilor nu iese un „Mulțumesc!” pentru atâtea bunătăți pe care le împarte Dumnezeu. Acești oameni chiar dacă i-ar așeza cineva și în Rai, iarăși vor mârâi. Cât de mare rău este cârteala, bombăneala, moftul! Este un copil pe care l-a născut nemulțumirea, nerecunoștința. Să devenim politicoși, să devenim recunoscători, să învățăm să mulțumim oamenilor și, mai întâi de toate, lui Dumnezeu pentru tot binele de care ne bucurăm”, – ne îndeamnă Mitropolitului Augustin de Florina.

Noi îi mulțumim lui Dumnezeu? Dăm oare slavă în fiecare zi că vedem lumina soarelui, că ni s-a mai oferit o zi de viață, pentru şirul lung de daruri pe care ni le trimite Tatăl nostru milostiv? Fiecare poate să-și răspundă singur.

Sfinţii Varsanufie şi Ioan menționează în scrisoarea către unul dintre ucenici: „Dacă ai cunoaşte cum trebuie darul lui Dumnezeu, chiar dacă toţi perii capului tău ţi-ar fi tot atâtea guri, n-ai putea să-L preamăreşti pe El sau să-I mulţumeşti după vrednicie.”  Oricât de mult bine am săvârşi, în orice fel ne-am exprima recunoștința noastră și oricâte virtuţi am împlini în viaţa aceasta, ele nu se ridică la înălţimea cinstirilor şi a iubirii lui Dumnezeu revărsate din belşug spre noi.

Dumnezeu nu are nevoie de recunoştinţa noastră, mulțumirea noastră nu-I schimbă nici starea, nici fiinţa, însă omului i-o schimbă din temelie. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu ne întărește credința, ne risipeşte tristeţea, alungă descurajarea. Am fi cu toţii mult mai împliniți dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru toate.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

”Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, Cel ce ești și Cel ce erai, și Cel ce vii…” (Apoc. 11,17)

Sursa: https://manastireasuruceni.md