Rugaţi-vă u­nul pentru altul, ca să vă vin­de­caţi... - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Rugaţi-vă u­nul pentru altul, ca să vă vin­de­caţi…

11:09, luni, 20 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

,Rugaţi-vă u­nul pentru altul, ca să vă vin­de­caţi, că multă putere are ru­gă­ciunea dreptului în lucrarea ei“ (Iacob 5, 16).

La rubrica noastră ÎNTREABĂ PREOTUL adeseori vin mesaje cu cereri de rugăciune pentru persoane grav bolnave, aflate în suferinţă trupească şi sufletească. Totodată la adresa [email protected] primim pomelnice şi cereri de rugăciune pentru diferite cazuri complicate de judecată, furturi, pierderi şi alte pagube materiale şi morale.

Recent am iniţiat rubrica SĂ NE RUGĂM UNII PENTRU ALŢII în cadrul căreia vă îndemnăm să ne rugăm împreună pentru cazurile deosebit de grave şi cele ce au nevoie de rezolvare urgentă.

Pentru o cerere de rugăciune este nevoie să trimiteţi numele de botez a celor pentru care cereţi rugăciuni, la adresa [email protected], cu menţionarea rubricii SĂ NE RUGĂM UNII PENTRU ALŢII.

Cererile de rugăciune a cazurilor deosebit de grave (cu acceptul dvs.) vor fi publicate în această rubrică, cu scopul de a sensibiliza la rugăciune cât mai multă lume de bună credință.

Cât de plăcută îi este Bunului Dumnezeu rugăciunea smerită şi curată pentru aproapele, când vede că nu putem sta indiferenţi la suferinţa unui bătrân singur şi amărât, la suferinţa orfanilor şi văduvelor, la suferinţa celor lipsiţi de libertate, la suferinţa celor bolnavi, oropsiţi şi nedreptăţiţi, la suferinţa  sufletească a celor ce nu l-au cunoscut pe Hristos sau s-au îndepărtat de El şi ne plecăm genunchii trupeşti şi sufleteşti la rugăciune fierbinte ca un foc năvalnic ce mistuie în calea sa tot răul şi toată ispita, pentru a face loc vindecării, bucuriei duhovniceşti şi credinţei statornice.

Cum să stea indiferent Bunul Dumnezeu când strigăm împreună din toata fiinţa noastră: ,,Ajutor!’’ Cum să nu ne asculte Bunul Dumnezeu când ne cuprindem unii pe alţii în sufletele noastre, când nu suntem egoişti şi nu ne gândim numai la mântuirea noastră, la binele nostru, când facem din durerea celorlaţi durerea noastră.

Fie ca Bunul Dumnezeu să primească rugăciunile noastre!

Pr. Mihail Bortă, [email protected]

Contact Form Powered By : XYZScripts.com