Header image

S-au împlinit 11 ani de la trecerea în veșnicie a starețului Iosif Vatopedinul

În 1 iulie s-au împlinit 11 ani de la trecerea în veşnicie a starețului Iosif Vatopedinul, unul dintre ucenicii apropiați ai Cuviosului Iosif Isihastul (†1959).

Gheronda Iosif s-a născut în 1 Iulie 1921 în grădina Mânăstirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi din Giolos (Cipru), atunci când pe mama sa, însărcinată în 7 luni şi venită la slujba de hram, au apucat-o durerile facerii.

Cât a fost în lume, Gheronda Iosif a purtat numele de Socratis. În Sfântul Munte a venit în 1946, la vârsta de 25 de ani, fiind unul dintre puţinii ucenici de chilie ai Cuviosului Iosif Isihastul (Spileotul), a cărui sfinţenie şi viaţă ascetică o ştim cu toţii.

După întemeierea obştii, chilia de la Nea Skiti a fost renovată şi lărgită. Aici a rămas până în anul 1988, când toată obştea s-a stabilit la Mănăstirea Vatoped, oferind astfel un suflu nou acestei mănăstiri.

Până în 1990 s-a ocupat de cârmuirea duhovnicească la Mănăstirea Vatoped, apoi conducerea mănăstirii a fost luată de unul din ucenicii săi, monahul Efrem. Ca o pronie de sus, monahul Iosif Vatopedinul a plecat la Domnul la data de 1 iulie 2009, când a împlinit exact 88 de ani.

Zâmbetul de dincolo de moarte

Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai fideli ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte athonit contemporan.

Părintele Iosif Vatopedinul și-a petrecut ultimii ani din viață în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, în curtea căreia este și înmormântat.

Părintele Iosif a trecut la Domnul în dimineața zilei de 1 iulie 2009, la vârsta de 88 de ani, chiar în ziua de prăznuire a Sfinților săi ocrotitori, Cosma și Damian, zi în care s-a și născut, în curtea mănăstirii acestora.

După trecerea sa la cele veșnice, Părintele Iosif Vatopedinul a zâmbit vreme de aproape o oră.

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com