Header image

Să dăm o mînă de ajutor la finisarea construcției Catedralei-Memorial „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău!

11:30, miercuri, 13 iulie, 2022 |

Catedrala-Memorial „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” de pe teritoriul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, str. Șoseaua Hâncești 84, se află în proces de construcție deja de un an, timp în care, spre Slava lui Dumnezeu, au fost realizate ample lucrări încât deja, o bună parte din suprafața acoperișului este executată.

Cu toate acestea, pentru finisarea Catedralei-Memorial, este nevoie în continuare de suport financiar, pentru care reprezentanții lăcașului vin cu îndemnul de a susține în continuare lucrările ce au loc pe șantier la moment.

Mai nou, Comunitatea Religioasă Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” Ciuflea, care este și răspunzătoare de construcția Catedralei-Memorial prin prezența Părintelui Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii Ciuflea și Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept, a realizat două conturi de transfer pe card MAIB după cum urmează:

În MDL

5582 6300 6070 9630

În EUR

5582 6300 6088 2486

Donații pentru finisarea lucrărilor de construcție se pot face și la contul bancar afișat mai jos:

Rechizitele în MDL:

Beneficiar: „MANASTIREA SF.MARE MUCENIC TEODOR TIRON”

40340012

Număr cont: MD51AG000000022512701243

Banca Beneficiarului: B.C.”MOLDOVA-AGROINDBANK”S.A.

COD FISCAL 1002600003778

BIC: AGRNMD2X

Număr de contact: +373 689 99 685 / +373 691 22 848 – Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnic-administrator al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, responsabil de construcția Catedralei-Memorial „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” str. Șoseaua Hîncești 84.

Aducem la cunoștință că, în perioada 14-15 iulie 2022, se va sâvârși Drumul Crucii în jurul municipiului Chișinău care se va încheia cu prima Sfântă Liturghie în Catedrala-Memorial „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” str. Șoseaua Hîncești 84, săvârșită de către ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova împreună cu un sobor de preoți militari în prezența conducerii Ministerului Apărării și a enoriașilor prezenți în data de 15 iulie (Ziua de prăznuire a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare), ora 09:00.

pentru mai multe detalii accesați: https://ciuflea.md/continua-lucrarile-de-constructie-a-catedralei-memorial-binecredinciosul-voievod-stefan-cel-mare-si-sfant-din-chisinau/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com