Continuă campania de colectare de fonduri – Să fim alături de Daniela!

Iubiţi întru Hristos!

O soră de a noastră, o fetiţă de doar 15 ani are nevoie de ajutorul nostru. Este diagnosticată cu scolioză de gradul 4, având o curbură a coloanei vertebrale de 60-100 grade. Deformaţia coloanei vertebrale a adus deja la contorsionarea plămânilor, din care cauză Daniela nu poate respira eficient şi răceşte foarte des. Are bătăi de inimă ce uneori se transformă în tahicardie. Medicii spun că inima lucrează deocamdată normal, dar este pericol foarte mare că zona toracică se va distorsiona şi mai mult, cauzând o problemă cardiacă serioasă. Ceea ce e şi mai rău, medicii spun că este riscul apariţiei problemelor neurologice, ar putea să fie afectată capacitatea de mişcare, iar cu timpul fata ar putea fi ţintuită la pat.

Au apărut şi probleme cu digestia.

Fata are nevoie de intervenţie chirurgicală costisitoare pentru fixarea unui implant pe colana vertebrală. Acest implant va îndrepta spatele cu circa 50% – 60%, pacientul va creşte în înălţime puţin (din cauza curburii în formă de „S” coloana vertebrală a devenit mai scurtă), şi se va elibera cutia toracică, făcând loc plămânilor şi inimii. Se fac asemenea operaţii în R. Moldova, dar părinţii evită acest pas – nu din cauza că nu au încredere în medici, ci pentru că profesioniştii cu experienţă spun că în Moldova încă nu există utilaj eficient şi experienţă destulă.
Familia a decis să apeleze la Institutul Central de Traumatologie şi Ortopedie din Moscova.

Însă pentru intervenţie şi tratament este nevoie de o sumă mare de bani – circa 16 000 EURO sau 650 000 ruble ruseşti.

Vă rugăm să susţineţi această floare plăpândă şi să arătăm solidaritatea creştină, devenind şi noi samariteni milostivi.

Informații suplimentare la nr. de tel: 069063853

Donațiile se pot face la contul bancar afișat:

Iată povestea Danielei:

Aveam 10 ani când mi-au depistat scolioza deja ajunsă la gradul III. Am fost preîntâmpinată că voi avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, dar s-ar putea trata şi fără asta. Am început să fac terapie manuală, gimnastică, înot. Credeam că se va opri aici, dar a fost să fie ca la 14 ani, la o nouă consultaţie cu medicul, să mi se spună că intervenţia e inevitabilă. Aceasta a fost o întorsătură completă în toată viziunea mea despre viitor, despre viaţa mea.

Părinţii aveau emoţii de nedumerire şi surprindere mai puternice decât ale mele, căci eu ştiam că va fi aşa. Timp de 4 ani am învăţat să-mi ascund această deformaţie puternică a coloanei vertebrale. Mă uitam în oglindă şi vedeam că e departe de a fi bine, dar nu permiteam celor din jur să afle aceasta.

Când rudele şi cele mai apropiate persoane au aflat că am nevoie de operaţie, s-au uimit enorm, căci după cum spuneau ei, aveam o ţinută perfectă. E firesc pentru oameni să vadă nu lupta, ci rezultatul ei. Mă deranja enorm aspectului estetic, căci vroiam să mă pun şi eu în evidenţă. Problema aceasta e mai uşor de rezolvat, căci esteticul nu e principalul, dar respiraţia şi aritmia cardiacă nu ţine de puterile mele sau de voinţa mea. Eu nu le pot controla, nici durerile de cap, nici durerile de spate, nici continua oboseală cauzată de insuficienţa oxigenului şi de ineficienţa circulaţiei sangvine în organism, mai ales la plămâni şi creier.

Mă simţeam într-un fel vinovată atunci când observam că şi o persoană în vârstă se ţine pe picioare mult mai bine decât mine.

Am ajuns în situaţia în care nici 10 minute nu pot sta normal. Uneori întrebarea „Ce ai la spate?” mi se pare violentă şi crudă, dar ce pot răspunde? Le spun tuturor că va trece. Întotdeauna am încercat să ascund, dar nu mereu poţi ascunde evidentul.

Adesea mă simt obosită şi fără chef de a zâmbi, căci sunt nevoită să respir mult mai adânc decât aşa cum îmi permit plămânii, şi uneori simt cum inima nu prea îşi găseşte loc în cutia toracică. Bine că toate acestea sunt doar pentru mine.

Încep să-mi dau seama că cei care m-au cunoscut şi m-au văzut în fiecare zi la şcoală vor fi profund uimiţi dacă vor afla că am nevoie de o intervenţie chirurgicală. E greu, atunci când nu mai eşti capabil să faci ceea ce puteai, şi, în plus, să fii ştiut ca o persoană capabilă de multe activităţi. Şi acum sunt capabilă, dar trebuie să depun mult mai mult efort, fiind elevă în clasa a 9-a, căci şi capacităţile intelectuale devin mai problematice. Am încercat şi am vrut să fiu capabilă să mă descurc de una singură, dar acum sunt nevoită să recunosc că am nevoie de ajutor – unul care mă poate trata, unul financiar, pentru a-mi putea permite intervenţia chirurgicală.