Header image

Să fim alături de Mănăstirea Ciuflea în ampla lucrare de pictură interioară a lăcașului central de cult

19:27, joi, 4 octombrie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Cunoscuta mănăstire de maici din inima Chișinăului cu hramul „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron” Ciuflea vine către toți fiii duhovnicești, clericii care au slujit și s-au format aici de-a lungul anilor, dar și către toți binefăcătorii creștini din capitală și din țara noastră, cu îndemnul de a susține lucrările ample de pictură interioară a emblematicei catedrale din cadrul acestui complex monahal.

Întrucât suprafața de lucru de aproximativ 1650 m. p. este foarte vastă, numai cu propriile puteri, obștea monahală cu toate resursele de care dispune la moment nu reușește să acopere decât doar o mică parte din lucrările necesare acestui demers.

Nădăjduim că sub purtarea de grijă a Domnului, ocrotiți de Preasfânta Sa Maică și sprijiniți de rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, ocrotitorul celest al așezământului monahal, vom reuși uniți să realizăm și restaurarea veşmântului iconografic al acestei frumoase catedrale, precum am demonstrat și la reparația și refacerea exteriorului ei.

Dumnezeu să ne ajute la această faptă măreață și veșnică!

* * *

Rechizite bancare:

Mănăstirea de maici „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”

B.C. „Moldova Agroindbank” S.A.

Filiala nr. 25 Chișinău

Codul băncii: AGRNMD2X472

Contul bancar:

MD51AG000000022512701243

Codul fiscal: 40340012

Sursa: www.ciuflea.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com