Header image

„Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui…” (Ps. 67:1) | Învierea Domnului sărbătorită la Mănăstirea Ciuflea

4:02, duminică, 8 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El. (Ps. 67:1)
Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, (Ps. 67:2)
Iar drepții să se bucure și să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze în veselie. (Ps. 67:3)
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea. (Ps. 117:24)

Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creștină. Astăzi Domnul, Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos  a luminat toate prin învierea Sa, astăzi Hristos, viața noastră a pus temelie nouă nemaului omenesc prin învierea Sa și a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt. Astăzi este ziua Învieii Domnului biruința împăcării, surparea războiului, stricarea morțiii și înfrângerea diavolului.

Sărbătoarea Învierii Domnului a adunat de la mic la mare credincioși în incinta Mănăstirii Ciuflea. Slujba a demarat cu aducerea Focului Haric care a fost împărțit celor ce așteptau în curtea Mănăstirii, adeverind încă o dată că Hristos  a Înviat din morți.

În mijlocul credincioșilor s-a aflat Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) înconjurat de un sobor preoțesc.

După oficierea Utreniei și a Ceasurilor Pascale a urmat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii au fost citite Pastoralele Sfintelor Paști semnate de Sanctitatea Sa Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei și al întregii Rusii și Pastorala ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.

În cuvântul său de învăţătură, Părintele Nicolae a aprofundat semnificaţia duhovnicească şi misionară a sărbătorii Învierii Domnului „fundament al credinţei, speranţei şi bucuriei creştine de pretutindeni”, îndemnând la o trăire mărturisitoare a credinţei străbune, pentru ca lumea să creadă şi să trăiască cu convingere principiile evanghelice.

La slujbă au fost prezenți mai mulți ctitori și binefăcători, printre care și colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne.

După oficierea Sfintei Liturghii Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae împreună cu clericii Sfintei Mănăstiri au sfințit prinoasele aduse de către credincioși.

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Sursa: www.ciuflea.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com