Să ne amintim de cele șapte cuvinte rostite de Mântuitorul pe cruce

Cuvânt de învățătură în duminica a 3-a a Sfântului şi Marelui Post (a Sfintei Cruci)

Șapte cuvinte de pe cruce

Frați creștini! De fiecare dată când auzim Sfânta Evanghelie despre patimile Domnului nostru Iisus Hristos, ca astăzi, inimile noastre se umilesc de dragostea fierbinte către Mântuitorul nostru, de faptul că El a suferit pentru noi, că El a luat păcatele noastre asupra Sa și a primit pentru aceasta pedeapsa – răstignirea și moartea pe cruce de la Golgota.

De obicei noi, oamenii, ne temem de suferințe. Bolile și necazurile ne înspăimântă. Numai gândul la ele ne sperie. Dacă am primi însă toate necazurile noastre în lumina suferințelor lui Hristos, ele nu ne-ar întrista atât de mult. Toate suferințele noastre au la bază greșalele noastre. Domnul a spus vindecând slăbănogul: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!” (In. 5, 5), apoi, văzându-l în templu, i-a spus: „De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (In. 5, 14).

Ce este păcatul? Păcatul este neascultarea față de voia lui Dumnezeu, încălcarea legilor vieții, altfel spus, este „fărădelege” (1 In. 3, 4). Sunt legi civile, pentru încălcarea cărora omul răspunde în fața legii civile. Există normă de mâncare. Dacă cineva încalcă această normă, se îngrașă sau își îmbolnăvește stomacul. De aceea Sfânta Biserică a stabilit postul, care înseamnă înfrânare, întâi de toate. Postul are şi valoare morală. Postind, omul așază stăpânirea sufletului asupra trupului. Există și legi pentru familie, care, odată încălcate, aduc după sine neînțelegeri și familia se poate destrăma. Există porunci referitoare la legăturile dintre om și Dumnezeu. Omul, încălcând aceste porunci, suferă și se chinuiește. Până la venirea Mântuitorului pe pământ, oamenii se pierdeau sub povara păcatului. Pentru păcatele lor ei trebuiau să răspundă singuri. Dar iată că vine Dumnezeu ca să-i ridice omului păcatele și răspunderea pentru ele. Omul nu poate să-și ridice de unul singur păcatele. Aceasta o poate face numai Dumnezeu, de accea El L-a trimis pe pământ pe unicul său Fiu, ca să salveze oamenii de la păcat, blestem și moarte. Dar pentru aceasta El a trebuit să sufere pe crucea de la Golgota, unde au luat sfârșit suferințele noastre și s-a săvârșit mântuirea noastră.  Să ne amintim de cele șapte cuvinte rostite de Mântuitorul pe cruce.

Suferind cumplit, fiind înconjurat de dușmani, Hristos se adresează Tatălui Ceresc: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mt. 27, 46). Acesta este primul cuvânt.

În cel de-al doilea cuvânt s-a rugat pentru răstignitorii Lui: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Lc. 23, 34). Dacă ar fi știut aceştia pe cine răstignesc, niciodată n-ar fi ridicat mâinile asupra Lui. El însă a aplicat legea întocmită de El însuși, de a-i iubi pe vrăjmaşi, a binecuvânta pe cei ce vă blestemă, a face bine celor ce vă urăsc, a vă ruga pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Mt. 5, 44). El S-a rugat pentru ei.

Al treilea cuvânt a fost cel adresat tâlharului, care s-a pocăit înainte de moarte, zicând: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta”. Hristos i-a răspuns: „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Lc. 23, 43). Fiind pe cruce, El se roagă pentru răstignitori, întrucât a venit să mântuiască pe toți păcătoșii. Primul avea să intre în Rai tâlharul.

Al patrulea cuvânt a fost adresat către mama Sa și ucenicul Său: „Iată fiul tău și iată mama ta” (In. 19, 26-27). Odată cu aceasta El ne-a încredințat și pe noi ca fii ai Împărăției Cerești.

Al cincilea cuvânt a fost: „Mi-e sete” (In. 19, 23). A spus aceasta  ca să împlinească Scriptura: să I se dea un burete înmuiat în oțet. Cât de aspru a fost soldatul! Și pe acesta l-ar fi iertat, dacă el ar fi procedat ca tâlharul.

Al șaselea cuvânt este adresat Tatălui Cersc. Puterile Îl părăsesc și sfârșitul se apropie. Fiul supus se predă în mâinile Tatălui: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu!” (Lc. 23, 46). Fiul nu se supăra pe Tatăl, ci I se încredinţează supus.

Al șaptelea cuvânt este: „Săvârșitu-s-a” (In. 19, 30). Răscumpărarea a luat sfârșit. De acum noi suntem fii ai Tatălui Ceresc. Astfel Hristos a răscumpărat păcatele noastre cu sângele Său, cu dragostea Sa nemărginită.

Frați creștini! Hristos ne-a adus mântuire, și nu este nici un păcat care n-ar putea fi iertat, în afară de acela contra Duhului Sfânt. Mântuitorul este totdeauna lângă noi și așteaptă adresarea noastră către El. Să nu uităm că orice suferință este după puterea fiecăruia. Prin suferințe Dumnezeu ne apropie şi mai mult de El. Dacă cineva s-a îmbolnăvit, acesta este semnalul, glasul lui Dumnezeu. El ne cheamă să ne curățim, să ne pocăim, să ne întoarcem către El. După păcatele noastre este și încercarea. La necazurile noastre trebuie să privim ca la crucea noastră. Fiecare este chemat să se mântuiască prin purtarea crucii sale. Crucea este această armă de biruinţă, cu care suntem chemați să ne salvăm, mai cu seamă în Sfântul și Marele Post. „Ia-ți crucea și vino după Mine”, spune Hristos (Mt. 16, 24). Noi putem duce crucea noastră numai întăriți fiind de crucea lui Hristos. În ea este puterea și mântuirea noastră. „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfânta Învierea Ta o slăvim”. Amin.

Protoiereu Victor Pleșca