Să revigorăm familia creștină! - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Să revigorăm familia creștină!

19:47, joi, 26 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Această culegere de articole tematice, ce abordează viaţa familiei de astăzi, vine nu doar cu o prezentare a realităţii trăite, dar şi cu remedii duhovniceşti.

Este o firească căutare şi încercare de a găsi răspunsuri la întrebările omului, supus nenumăratelor provocări din partea celor care trăiesc fără de Dumnezeu şi care se conduc de alte principii şi valori decât cele recomandate de morala creştină.

Cea care scrie, analizează şi identifică soluţii la atâtea probleme ale contemporaneităţii este dna Natalia Lozan, cunoscută în ultimii ani prin truda depusă întru promovarea învăţăturii ortodoxe în mediul online.

A pornit de la selectarea unor articole ziditoare de suflet, pe care nu le-a depozitat într-o mapă, dar le-a răspândit pe diferite căi celor care sunt dornici de o viaţă îmbunătăţită.

Temele sunt diverse, de la faptul cum să-ţi găseşti perechea potrivită, până cum să aduci pacea în casă şi să eviţi divorţul, avortul, abandonul copiilor şi cum să dezrădăcinezi atâtea patimi de care e plină lumea.

Autoarea constată crizele familiei şi, prin acestea, ale societăţii în care trăim. Cu toate neajunsurile şi căderile, este optimistă în depăşirea lor, căci „cu noi este Dumnezeu” (Isaia 8, 9).

Sunt selectate idei ale specialiştilor în educaţie, psihologie, medicină, dar toate trecute prin prisma învăţăturii noastre drept-măritoare. Astfel, expunerea nu este unilaterală şi este bazată pe cazuri reale din viaţă. Sunt aduse pilde convingătoare, prin care este arătată forţa lăuntrică a omului, care susţinut de Domnul este în stare să facă lucruri mari, frumoase şi vrednice de urmat.

Nădăjduim că aceste scrieri se vor aşterne ca o plapumă curată şi binecuvântată pe sufletul fiecărui cititor, iar autoarei îi dorim puteri şi râvnă în această misiune ce o înfăptuieşte întru slava Lui Dumnezeu.

Preot Octavian Moşin

Cartea poate fi procurată la Editura „Ortodoxia” – Pentru dragoste si intelegere in familie sau în librăriile din România.

 pentru-dragoste-si-intelegere-in-familie-natalia-lozan-ortodoxia

Contact Form Powered By : XYZScripts.com