Să transmitem generaţiilor viitoare valorile creştine autentice

Familia şi toate structurile sociale sînt afectate de secularizarea lumii contemporane. Diminuarea rolului Bisericii în viaţa cotidiană şi scăde­rea încrederii în Dumnezeu au ca urmare degradarea relaţiilor dintre oameni, nerespectarea principiilor morale, sporirea infracţionalităţii, corupţiei etc.

Tot mai mulţi tineri trăiesc singuri, au relaţii întîmplătoare, nu se că­sătoresc. Cea mai frecventă motivaţie a acestei situaţii este cea materială. Nu doresc să-şi asume obligaţiuni. De multe ori, în loc să se preocupe de lucruri care cu adevărat le-ar dezvolta personalitatea, talentul, ei doar se distrează. Ceea ce secole de-a rîndul a constituit păcat, fărădelege, ruşine, pentru mulţi acum e o virtute, modă…

Astăzi cea mai afectată funcţie a familiei este cea educativă. Referindu-ne numai la aspectul religios, se observă că părinţii actualilor copii au trăit şi s-au format educativ în perioada cînd în şcoli nu se preda religia. Oficial, se realiza o educaţie ateistă, avînd scopul de a-i îndepărta pe oameni de credinţă. Este adevărat, că mulţi au rămas credincioşi, dar anii de ateism şi-au spus cuvîntul. Părinţii dispun de puţine informaţii religioase care sînt neautentice, amestecate cu variate forme de religiozitate populară (superstiţii, tradiţii laice, magie, idei pseudo-creştine etc.), iar acestea sînt transmise copiilor drept învăţătură creştină.

Cercetările psihosociologice au evidenţiat cîteva moduri de contribuţie a familiei la formarea religioasă a descendenţilor săi:

1. Atmosfera din familie este esenţială pentru copii în spaţiul locuit de familie, credincioşii adună valori religioase, cu care copilul se obişnuieşte din primii ani ai vieţii. în familie există un anumit comportament, o ambianţă care contribuie la formarea spiritului religios.
2. Practicile religioase din familie îl antrenează şi pe copil. El observă, că părinţii respectă sărbătorile, spun rugăciuni, se înseamnă cu Sfînta Cruce, merg la biserică etc. El se obişnuieşte cu aceste practici şi, treptat, le imită chiar fără a le conştientiza sau explica.
3. O altă direcţie, în care familia acţionează ca factor social de formare a religiozităţii, este educaţia realizată încă din primii ani de viaţă.

Dacă o familie organizată şi integră contribuie la sporirea religiozităţii şi la formarea unor buni cetăţeni, lipsa acesteia deseori are efecte ne­gative. Declinul autorităţii părinţilor, neînţelegerile din familie îi fac pe copii să-şi piardă încrederea în părinţi, în buna funcţionare a organizării instituţiilor sociale. Copiii se îndepărtează de tradiţii, de religie, devin sceptici, caută soluţii de viaţă în altă parte. Orfanii sau copiii abando­naţi sînt mai puţin credincioşi. Ei sînt refractari, dezorientaţi. Chiar in-stituţionalizarea în cămine şi orfelinate nu le oferă căldura şi ambianţa spirituală din familie. Modelul familial bazat pe afecţiune şi emotivitate este înlocuit în instituţiile de stat cu modelul organizat, raţionalizat, obli­gatoriu. Motivaţia trăirii religioase se schimbă din dragoste în explicaţii, memorări, constrîngere.

Familia se confruntă încă cu multe probleme, una din cauze fiind şi neglijarea sau neacceptarea unei educaţii în spirit religios. Educaţia reli­gioasă în familie şi apoi în şcoală are la bază convingerea că religia oferă principii fundamentale şi de valoare pentru structurarea personalităţii în jurul unui punct de sprijin unificator. O educaţie religioasă corectă orientează elaborarea unei viziuni interioare, de maturizare echilibrată a adolescentului.

Familia şi Biserica au un rol important în menţinerea credinţei. Va­lurile vieţii sînt multe, unii se lasă purtaţi de acestea, alţii le înfruntă. Biserica a reprezentat de-a lungul timpului „o stîncă a ordinii” în această lume schimbătoare şi trecătoare. Familia are o însemnătate din ce în ce mai mare, hotărîtoare în societatea modernă. Văzînd că raţionalismul educaţional a eşuat sau, mai trist, are efecte nocive asupra societăţii, părinţii îşi îndreaptă tot mai mult atenţia asupra realizării educaţiei şi cu sprijinul Bisericii.

Într-un mediu lipsit de credinţă, de Dumnezeu, poţi observa lucruri care te uimesc, ba chiar te înspăimîntă. în faţa acestei realităţi Biserica nu poate veni cu o altă soluţie decît cea lăsată de Mîntuitorul, pentru că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13,8). Iar soluţia este familia creştină monogamă, dintre un singur bărbat şi o singură femeie, care nu-i nici individualism şi nici colectivism, ci comuniune întru iubire.

Este adevărat că aceste lucruri sînt propovăduite de Biserică prin mijloacele restrînse ce le are la îndemînă, pe cînd milioane de oameni sînt atraşi de emisiunile televizate, care sînt palpitante şi cultivă plăcerea trupească, violenţa, lăcomia de bani ş.a.m.d. Există multe curse înşelătoare, pe care noi trebuie să le evităm, păstrîndu-ne trupul şi sufletul nepîngărite. Este uşor să te dedai plăcerilor şi instinctelor, dar frumosul şi chemarea umană constă anume în depăşirea acestor porniri păcătoase.

De multe ori vin şi la mine pentru a se mărturisi tineri, care sînt dezorientaţi şi necălăuziţi pe drumul cel drept. Unii au rămas fără supra­veghere, părinţii fiind plecaţi la munci peste hotare, alţii au fost alintaţi prea mult şi au primit o educaţie incorectă, pe alţii i-a educat strada etc. Trebuie însă se ne maturizăm cît mai repede sufleteşte şi să con­ştientizăm pericolul unei vieţi dezordonate, contrare voii lui Dumnezeu. Problemele vor bate la uşa sufletului şi vieţii noastre atîta timp, cît nu vom întreprinde nimic întru schimbarea noastră spre bine.

Este mult mai uşor a evita o problemă, decît a o rezolva. Trebuie să prevenim boala, pentru ca apoi să nu avem ce trata. Tinerii trebuie să tindă spre o viaţă frumoasă şi conform principiilor creştine, zidite pe dragoste reciprocă, să aibă drept ideal crearea unei familii creştine.

Vor da socoteală în faţa Domnului toţi cei ce nu educă, ci distrug. Să fim atenţi, căci fie emisiunile televizate, fie viaţa unora din jurul nostru, adeseori sînt o caricatură a ceea ce ar trebui să fie. Iar „modelele desăvîrşite” propuse de ei pot fi ispititoare, plăcute chiar, dar oare şi aducătoare de fericire? Oare mesajul pe care-1 propagă ne ajută cu adevărat să ne „descurcăm” în viaţă?

Pentru a transmite generaţiilor viitoare valorile creştine autentice este neapărat nevoie să ne preocupăm de cadrul moral, în care trăieşte omul. Acest cadru este familia. Mai precis, familia creştină, întemeiată în duhul Evangheliei lui Hristos. Aici se formează personalitatea.

 Părintele Nicolae Ciobanu