Săptămâna Familiei în Protopopiatul Râșcani
9:56, marți, 23 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: protopopiatul riscani, saptamana familiei

Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învăţătura creştină despre viaţă, fiind înţeleasă drept comunitatea de bază a umanităţii, de care depind dezvoltarea, stabilitatea şi, mai ales, existenţa întregii omeniri. Familia a fost binecuvântată de Dumnezeu când a fost creat omul, bărbat şi femeie, şi este expresia iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, adevăr care a fost întărit prin participarea Mântuitorului la nunta din Cana Galileii, unde El a săvârşit, la cererea Maicii Sale, schimbarea apei în vin, în favoarea unei familii nou întemeiate. Astăzi, familia creştină este confruntată cu multe probleme îngrijorătoare, atât pe plan social, cât şi în plan spiritual.
,,Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui”(Mt. 18,16) ne spune Hristos și tot El ne încredințează că ,, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”(Mt. 28,20). Astfel și familia creștina – ,,Biserica mica”, va dăinui în timp cu harul și purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu.
În săptămâna care a fost declarată de către ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, Săptămână a Familiei, în protopopiatul Râșcani s-au petrecut mai multe evenimente.
Joi, 18 mai 2017, în incinta casei de cultură Costeşti s-a desfăşurat concertul ,,Prin cultură și artă vom fi”, organizat de Secţia Cultură a or. Rîşcani în frunte cu doamna Emilia Garbuz. Evenimentul l-a avut drept invitat pe prot. Oleg Mîță, parohul Bisericii din localitate. Părintele le-a adresat celor prezenţi un cuvânt de zidire duhovnicească, în care a explicat că adevărata cultură se naște în familia creştină. Familia creştină, astăzi, trebuie să fie mărturisitoare a iubirii Preasfintei Treimi şi o icoană a iubirii nepătimaşe a protopărinţilor Adam şi Eva din rai. Numai o familie bazată pe iubire şi respectarea legilor lui Dumnezeu va rezista. Legătura iubirii păstrează membrii familiei într-o adevărată unitate între ei şi împreună cu Dumnezeu.
La 19 mai, gimnaziul ,,Gh.Rîşcanu” din or. Râșcani a găzduit o intâlnire desfăşurată sub genericul „Familia creştină, calea spre mântuire”. La această manifestare au participat elevii claselor a 9-a împreună cu profesorii. Tema a fost abordată de către prot. Teodor Domnița şi pr. Constantin Râciu. S-a discutat despre importanţa păstrării valorilor familiei creștine. Privită din perspectiva existenţei umane, familia reprezintă un adevărat izvor de viaţă. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii.
În seara aceleiaşi zile la Casa de Cultură din or. Râșcani a avut loc un concertul de caritate ,,Menținem flacăra speranței” întru susținerea Anei Rusu, mamă a 2 copii, care suferă de o maladie gravă și are nevoie de un tratament costisitor. Evenimentul a fost organizat de fililala Râșcani a Forului Organizaţiilor de Femei din Republica Moldova, condusă de doamna Elena Crețu și a debutat cu cu slujba de Te Deum pentru sănătate, oficiat de un sobor de preoți.
Protopopiatul Râşcani











Marți, 11 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, arhiepiscop de Soroca și Drochia, în cadrul Protopopiatului Rîșcani s-a desfășurat adunarea...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
Iubiți frați și surori întru Hristos, Cu mare bucurie, vă invităm să luați parte la slujba de sfințire a bisericii...
Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, pentru al 9-lea an consecutiv, în perioada postului „Adormirii...
Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. (Psalmul...
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în cea de-a treia zi a Praznicului Învierii Domnului,...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, activitățile din cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox s-au desfășurat și în Protopopiatul Râșcani. În amiaza zilei...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău