Săptămâna Memoriei – ,,Comemorarea Victimelor Foametei din 1946-1947’’
19:18, marți, 6 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: foamete

,,Însă totuna mi-am dat seama că nu numai seceta poartă vina celor întâmplate. Moldoveanul, cu firea lui gospodăroasă, niciodată nu putea fi victimă a secetei dintr-un an oarecare, deoarece avea în sânge grija hambarului, se gândea întotdeauna cu un an înainte … ‘’ (fragment din ,,Cartea Foametei’’)
Mai multe detalii despre scrierea cărții, interviurile realizate, colectarea informațiilor inedite și mărturiile victimelor foametei au fost relatate de către doamna Larisa Turea, jurnalistă, critic de teatru și film, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și autoare a lucrării ,,CARTEA FOAMETEI’’.
Luni, mai 2025, la invitația domnului conf.univ., dr. Ion Valer Xenofontov, în contextul Săptămânii Memoriei, s-a desfășurat prelegerea publică : ,,Comemorarea Victimelor Foametei din 1946-1947’’. Este un amplu subiect,care face parte din memoria colectivă și necesită o abordare prin prisma societății, emoției și a datelor statistice care contribuie la descrierea fenomenului din RSSM.
Sunt adresate sincere mulțumiri doamnei Turea pentru lecția memoriei și doamnei dr.Lidia Prisac pentru intervențiile asupra acestui subiect .