Sărbătoarea Aflării moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie la Mănăstirea Suruceni
14:37, duminică, 10 iulie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

Când cineva dorește aceste sfinte simțiri și trăiri, cum este cu putință să nu le primească? Cum este cu putință să nu răspundă Dumnezeu? De aceea face această sinaxă liturgică. De aceea îi adună împreună pe îngeri, arhangheli, sfinți și păcătoși la liturghie, pentru ca sfinții să transmită sfințenia lor păcătoșilor, iar păcătoșii să transmită sfinților dorul lor de sfințenie, pentru ca să fie sfinții „cei ce vorbesc” cu noi. (Arhim. Emilianos Emilianos Simonopetritul)
La data de 10 iulie sărbătorim Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, care se află la Mănăstirea Suruceni. Sărbătoarea a unit în duh de rugăciune obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie. Atmosfera de rugăciune a fost înfrumuseţată de corul mănăstirii.
„Pe sfinţi nu îi comemorăm sau omagiem. Pe sfinţi îi cinstim. În primul rând, prin rugăciune, prin reflecţie asupra vieţii şi a faptelor minunate pe care ei le-au săvârşit”, ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor. Îi cinstim pe Sfinți pentru că simțim prezența și lucrarea harului mântuitor în ei, fiindcă în această viață s-au încununat cu virtuți, făcându-se pentru noi exemple vii, pentru dragostea lor și grija ce ne-o poartă și pentru mijlocirea lor neîncetată către Hristos Domnul nostru, Cel ce voiește să ne mântuiască pe toți.
Pe Sfinții Bisericii îi simt prezenți credincioșii în viața lor duhovnicească atunci când se roagă cu credință în fața sfintelor icoane sau când se învrednicesc să se închine în locul unde se află sfintele lor moaște. Așa după cum se întâmplă și credincioșilor veniți să se închine moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, păstrate cu evlavie la Mănăstirea Suruceni. Personalitatea acestui Sfânt Ierarh al Bisericii are o frumusețe și măreție aparte, fiind înzestrat cu dumnezeieștile calități arhierești prezentate de Sfântul Apostol Pavel: „astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.” Un păstor care a fost și rămâne pildă slujitorilor și credincioșilor prin sfințenie, pildă cu cuvântul, cu petrecerea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția (I Tim. 4, 13).
Sfântul Dionisie a fost un om cu un caracter șlefuit în lupte grele și mari, un om închinat Bisericii și neamului, cu singura grijă în lumea aceasta de a crește puterea duhovnicească a păstoriților săi prin cuvânt și pildă. „Eu n-am dat niciodată îndărăt, viaţa mea este un lanţ nesfârșit de lupte şi de biruințe. N-am luptat niciodată pentru interese personale. Şi de aceea am biruit totdeauna,” mărturisea el însuși despre sine. Această imagine a unei vieți închinate unei lupte sfinte, ne oferă curaj și putere pentru a ne putea parcurge propria cale către cetatea noastră din Cer.
Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Tedeum de mulțumire.
Sfinte Ierarhe Dionosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: https://manastireasuruceni.md/


















„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească,...
„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.” (Pildele lui Solomon 1, 19) În Duminica a...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni a fost lansată cartea „Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic...
„Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află’n tot necazul să-i...
Duminică, 23 noiembrie 2025, ora 11:00, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni va avea loc lansarea cărții „Mănăstirea...
09.11. Mănăstirea Suruceni – Cuvânt de mulțumire la Sfințirea bisericii istorice a Mănăstirii „Sf. M.M. Mc. Gheorghe”, Suruceni....
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău