Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Mănăstirea Suruceni
12:32, vineri, 13 decembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni, Sfântul Apostol Andrei
„Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu numele de bărbăţie numit şi cel mai întâi chemat dintre ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm. Că precum de demult acestuia şi nouă acum a strigat: veniţi, aflat-am pe Cel Dorit.” (Condacul Sfântului)
Biserica Ortodoxă îl cinstește în fiecare an la 30 noiembrie/13 decembrie pe Sfântul Apostol Andrei. A fost „cel Întâi Chemat” la apostolie de către Mântuitorul Hristos şi, la rându-i, a chemat pe mulţi la dreapta credinţă, într-o bogată activitate misionară ce l-a purtat până la gurile Dunării de Jos. Cu prilejul prăznuirii Sfântului, obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Apostol Andrei.
Apostolul Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru, împreună fiind primii ucenici ai lui Hristos. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret din provincia Galileea. Amândoi au fost pescari alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezatorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și cu proorocia despre venirea lui Mesia. Din Sfânta Evanghelie de la Ioan aflăm despre chemarea-urmare a Sfântului Andrei chiar la începutul lucrării mesianice a Mântuitorului Hristos: „Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia.” (In 1, 40, 41) Din viața Sfântului Andrei vedem cât de simpă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Dumnezeu, dar şi cât de prompt poate fi răspunsul la această chemare sfântă. Andrei îi urmează lui Hristos fără întârziere, fără calcul sau vreo dorinţă de câştig, ci doar pentru că a simţit în această chemare Însuşi Cuvântul Vieţii.
Sfântul Apostol Andrei a fost cel care ne-a binecuvântat și pe noi, semănând pe pământurile noastre sămânța cea bună a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. „Viețile Sfinților” descriu astfel lucrarea sa apostolească: „Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat n-a căutat la mulțimea oamenilor, a locurilor, a țărilor și a cetăților, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea și mulțimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoințele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia și cruzimea tiranilor și a închinătorilor la idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: ”Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe niște oi în mijlocul lupilor…, să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci, sufletul nu-l pot ucide”. (Mt.10,16)
Sântul Apostol Andrei cu bărbăţie a crezut, a luptat şi s-a încununat. Bărbăţie pe care trebuie s-o dovedească şi credinţa noastră și pe care PS Damaschin Dorneanul o descrie în felul următor: „Bărbăția cea adevărată are o singură temere, una singură, și aceea este temerea de Dumnezeu. Nu temeri, nu frici din acestea mici, pământești și lașe. Omul cu bărbăția adevărată, fie că este bărbat, fie că este femeie, nu se teme decât de Dumnezeu. Temerea lui este doar de Dumnezeu, pe care Îl recunoaște ca Stăpân al său. Nu se teme nici de demoni, nu se teme nici de păcat, nu se teme de necazuri, nu se teme de boli, nu se teme de ce poate să se întâmple. (…) Să ne întărim în convingerea aceasta că noi trebuie să ne zidim casa pe stâncă, așa face un bărbat adevărat. Și dacă vrem să-l onorăm pe Sfântul Apostol Andrei, atunci să dăm dovadă de bărbăție. Și da, să nu ne clătinăm nici în credința noastră, nici în convingerea noastră, să nu fim dați deoparte, să nu fim clătinați de ceea ce încearcă lumea, demonul, trupul nostru, prietenii care nu cred în Dumnezeu să ne abată de la calea cea dreaptă.”
Tot ceea ce s-a petrecut în sufletul Apostolului Andrei, când L-a întâlnit pe Mântuitorul Hristos, starea care i-a schimbat pentru totdeauna mersul vieții, ar trebui să se întâmple și în sufletele noastre. Să-l rugăm să ne ajute să ne trăim și noi credința frumos, autentic, având capacitatea de a-L mărturisi pe Hristos prin faptele și viața noastră.
Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu evlavie o raclă cu părticele din sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei.
Sfinte Apostole Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: https://manastireasuruceni.md