Sărut mâna, părinte!
12:51, joi, 20 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: alegerea duhovnicului, duhovnic, mantuire, sfaturi duhovnicești, ucenic

Despre ucenic în căutarea părintelui duhovnicesc și despre împreună-mergerea pe Cale.
Materialul video este o invitaţie la a medita asupra rolului părintelui duhovnicesc, văzut nu ca un guru, un lider interesant şi interesat, ori ca un intangibil şi imaculat reprezentant al „castei” eclesiale, ci simţit ca fiind cel de lângă tine, cunoscător al neputinţelor şi limitelor omeneşti, cineva care te însoţeşte, deşi poate nu are încă renumele unor părinţi deja consacraţi. E părintele meu, şi simt nevoia să-i mulţumesc: Sarut mâna, părinte!
Proiectul a fost prezentat pentru prima dată în cadrul atelierului „Duhovnic și ucenic” susținut joi, 12 septembrie 2013, pentru tinerii preoți recent hirotoniți din Arhiepiscopia Iașilor, participanți la „Programul de inițiere și formare” de la Miclăușeni.
Coloană sonoră: Thomas Newman, „Any other name”, Stavros Lantsias, „Epistrofi”, George Varsamakis, „Way on clouds (Διαδρομή στα σύννεφα)”, Evanthia Reboutsika, „A shine over Bosphorus”.
Text: părintele Damaschin
Lectură: Ioan Cătălin Sava
Montaj: părintele Sofronie
sursa sihastriaputnei.ro

Lucrul cel mai bun este să aibă amândoi soții același duhovnic. Nu bărbatul un duhovnic și femeia altul. Dacă două...
Cine caută- găsește; și celui ce bate i se deschide. Mănăstirea Dervent – pământ binecuvântat, oază de duhovnicie, locul meu...
Un teolog cunoscut i-a spus odată că nu poate găsi un duhovnic potrivit. Atunci Părintele Epifanie îi zise: -Iubitule, problema...
(Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, pomenit pe 25 aprilie) Doamne, trimite-mi un psihoterapeut, un bătrân înțelept, care să Te cunoască! Nu mă...
Întreabă pe un cunoscut: Ce duhovnic ai? Cutare. Ești mulțumit?. Întreabă pe altul care îi recomandă pe altcineva. Se duce...
– O problemă foarte importantă de care depinde schimbarea vieții noastre lăuntrice este relația cu duhovnicul. Care sunt criteriile pentru...
Părinte, ştim că de la Sfântul Simeon Noul Teolog încoace povăţuitorii duhovniceşti se tot împuţinează; astăzi, când suntem martorii unei...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova