Savatie Baștovoi: Farmecul picturii de la Oricova este conlucrarea minților și inimilor, ajutate de mîini! - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Savatie Baștovoi: Farmecul picturii de la Oricova este conlucrarea minților și inimilor, ajutate de mîini!

11:45, vineri, 31 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Părintele Savatie (Baștovoi) informează pe contul său de Facebook despre demararea lucrărilor de pictură la bisericuța „Adormirea Maicii Domnului”, cu zugravii Ioan Popa, Toma Chituc și Camelia Popa (Kmy Ionescu Popa ).

Zilele acestea în cupola altarului bisericuței de la Oricova a apărut ca prin minune chipul Maicii Domnului și scena Împărtășirea apostolilor, autori: Ioan Popa și Toma Chituc.

„Kmy Ionescu Popa, artistul care face chipurile copilăroase ca și biserica de la Oricova, m-a lăsat să intru cu varianta mea de culoare. Consiliul artistic a hotărît că nimburile și literele trebuie să le fac eu 🙂. Farmecul picturii de la Oricova este conlucrarea minților și inimilor, ajutate de mîini!”, scrie părintele Savatie pe Facebook.

„Credeți că e prea roșcată pictura la Oricova?” întreabă în glumă părintele Savatie, postând o poză cu un pici roșcat ca soarele:))) „Culorile sunt acelea ce îți odihnesc sufletul numai privindu-le!”

Cea mai mica biserică din Republica Moldova și frescele sale se afla la schitul Oricova din raionul Călărași. Construcţia în formă de navă are la bază arhitectura bisericilor din primele secole. Bisericuța este ridicată chiar în preajma casei buneilor lui Savatie Baștovoi, ieromonah, cunoscut și ca eseist, romancier, poet.

Părintele speră că lucrările de pictură vor fi duse la capăt până la sfârşitul lunii iunie, dar toate aceastea numai cu Ajutorul Maicii Domnului și a sfinților zugrăviți la Oricova.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com