Schimbarea la Față a Mântuitorului – îndumnezeirea firii omenești

Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului, numită în popor Probojenia, are o mare însemnătate pentru însăși structura timpului ortodox. Sărbătoarea nu marchează un simplu sfârșit de vară, ea simbolizează dimensiunea spirituală supremă a rodului muncii. Așa precum munca curată și sfântă a țăranului nostru, lucrarea nobilă de cultivare a pământului și a îngrijirii animalelor domestice, este răsplătită an de an cu roade bogate de cereale, lapte, vin, ouă, carne și mere, la fel și viața duhovnicească a creștinului trebuie să se încununeze cu gânduri înălțătoare, contemplând minunea din muntele Tabor — Schimbarea la Față a Mântuitorului. Arătarea luminii necreate în muntele Tabor, unde Domnul s-a schimbat la față înaintea ucenicilor Lui, reprezintă apogeul căii spirituale creștine, cel mai mare dintre daruri, un sfârșit de cale – în sus, spre Fiul lui Dumnezeu, spre Lumină.

Sensul teologic al sărbătorii este asociat cu momentul întâlnirii Vechiului și Noului Testament. Hristos, împreună cu trei dintre ucenicii Săi, apostolii Petru, Iacov și Ioan, urcă pe munte. În timp ce ucenicii Săi dormeau, Hristos se roagă lui Dumnezeu Tatăl, și acest loc ales s-a umplut de lumina cea veșnică. Trezindu-se, ucenicii înspăimântați au văzut cum Învățătorul lor vorbea cu prorocii Moise și Ilie, ei fiind învăluiți de acea lumină dumnezeiască. Dacă Iisus Hristos ar fi fost un proroc, atunci această întâlnire ar fi putut servi drept dovadă. Anume acest lucru îl propuneau ucenicii înspăimântați: să punem aici trei sanctuare pentru fiecare dintre profeți, spuneau ei. Prin prisma Vechiului Testament, aveau și ei dreptatea lor, văzând că Drepții s-au întâlnit dincolo de viață și moarte, în lumina adevărului. Dar nu a fost așa. Iisus Hristos nu este un proroc, nici succesorul tradiției iudaice. El este ceva mai mult, mult mai mult. El este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu. Acea lumina în care a vorbit cu drepții Vechiului Testament nu era una obișnuită, ci lumină divină care strălucea încă atunci pe când nu era nimic — nici lumina, nici întunericul, iar lumina din Tabor era. Și chiar după ce lumea va dispărea, ea va continua să lumineze.  Articolul integral poate fi citit aici: Sputnik.md