Școala părinților – Cum și de ce să evităm expunerea copiilor la televizor și calculator

Știm că există o serie de studii ce demonstrează influența negativă a televizorului și calculatorului asupra creierelor în formare – deci a copiilor mici. Biofizicianul Virgiliu Gheorghe este bine cunoscut pentru mulțimea de conferințe și cărți dedicate acestui subiect (puteți căuta pe youtube.com numele acestuia și veți găsi suficiente informații relevante).

Știm bine că sfinții contemporani și Biserica Ortodoxă, în general, ne sfătuie să acordăm televizorului și calculatorului cât mai puțin timp.

Foarte mulți specialiști în educația timpurie copiilor afirmă, de asemenea, că tehnologia NU are ce căuta în viața copiilor, în orice caz în primii ani de viață, pentru că, chiar dacă am ține să credem că expunerea la mai mult – mai multă informație, imagine, etc – dezvoltă, ea face tocmai contrariul – desensibilizează, depersonalizează și îl lipsește de o mulțime de experiențe sociale, atât de necesare micuțului în formare.

Există și mărturiile multor părinți care, după ce o perioadă au oprit cu strictețe copilul de la vizionarea desenelor animate, spre exemplu, le-au repermis să le privească – și, evident, nervozitatea, iritabilitatea, lipsa de concentrare și-au făcut imediat apariția.

E complicat, desigur, ca într-o lume în care tehnologia a devenit un adevărat idol (căci lumea – până și noi, creștinii ortodocși – petrece mult mai mult timp în fața ecranelor de orice dimensiune decât în rugăciune cu Domnul) să ne ținem departe copiii de aceasta. Iar dacă, la câțiva anișori fragezi, copilul ajunge dependent de tehnologii de orice tip, în timp ce îi este foarte dificil să formeze și să întrețină relații cu semenii săi, atunci vina oare a cui poate fi?

În primul rând suntem noi, părinții – copilul vede și imită tot ce facem noi, iar dacă noi suntem robiți internetului sau televizorului, cum poate sa creada micutzul că acestea îi pot face rău?

Apoi există, bineînțeles, și categoria de părinți care își lasă copilul chiar de la câteva luni în fața ecranului, de exemplu, la desene animate (care între timp au devenit tot mai violente și mai lipsite de bunătate). Evident că e mai simplu pentru că ”și copilul stă cuminte, și eu îmi fac toate treburile”.

O altă mamă își petrece mai tot timpul jucându-se cu copilul, căutând, inventând experiențe educative, sociale, lingvistice pentru el – lucru mult mai obositor și solicitant – și treburile casei rămân uneori imperfect făcute. Consecințele însă, și de o parte și de alta, nu se vor lăsa așteptate. Prima categorie de părinți se va mira că cel mic nu poate vorbi nimic la 4-5 ani sau că le vorbește straniu și cu o atitudine neplăcută, că nu îi ascultă, că e nervos și lovește tot și toate, că nu se pot înțelege cu el, că nu poate avea o relație socială normală, etc, în timp ce a doua va avea un copil interesat, curios, bine dezvoltat sufletește intelectual, înțelegător, ascultător, pentru că, pe lângă toate experiențele ce îl captivează, primește afecțiune, și nu răceala ecranului.

Și totuși, cum putem să ținem copilul departe de tehnologii, oferindu-i toate experiențele de care are nevoie?

 – În primul rând – să ne dăruim. Să nu uităm, în special noi, mamele, că e de datoria noastră creștină nu numai să naștem copii, ci și să îi creștem BUNI, iar că, în căsătorie (ca și în călugărie, de altfel) nu ne mai aparținem nouă. Suntem ai soțului/soției, ai copiilor, ai aproapelui nostru. Să nu ne încăpățânăm, deci, să renunțăm la o bună parte a timpului nostru liber, și să îl dedicăm celor mici (dar să nu uităm, pentru evoluția bună a căsătoriei noastre, că soțul/soția rămâne prioritatea atenției noastre).

 – Să nu uităm și de rugăciunea zilnică pentru copiii noștri – rugăciunea părinților are multă putere înaintea Domnului.

 – Să citim noi, părinții, cărți (chiar înainte de apariția copiilor) despre educația copiilor și să luăm exemplu de la familiile ce au reușit să crească niște copii buni. O carte minunată pe care o recomand este Parinți și copii. Despre educația copiilor de Simeon Kraiopoulos, editura Bizantina, ambele volume. E greu de găsit în R. Moldova, dar dacă aveți posibilitatea, achiziționați-o imediat, este absolut necesară.

 – Să ne folosim creativitatea – un copil mic nu are nevoie de prea mult, și astfel orice obiect din casă – de la prosop la polonic – poate deveni o jucărie, cu puțină imaginație.

 – Să ne aducem aminte de jocurile, poveștile, poeziile frumoase copilăriei noastre – cine nu ține minte melcul codobelc, elefantul și pânza lui de păianjen sau poeziile de o simplitate minunată ale lui Grigore Vieru?

 – Să-i citim copilului – aceasta îi va dezvolta mult atenția și capacitatea de ascultare (puteți consulta articolul de săptămâna trecută de la Școala Părinților, unde veți găsi suficiente argumentări și strategii)

 – Să implicăm copilul în treburile casnice – de la un an chiar, copilul va încerca să vă imite, ștergând pe jos, sau spălând vasele sale de jucărie, iar cu timpul aceste imitații se vor transforma într-un lucru serios ce îl va face să se simtă responsabil și important, pentru că și el e în stare să ajute cu ceva la bunăstarea casei!

 – Să nu ne temem să ne lăsăm copilul să încerce – poate va sparge o cană, două, dar va învăța să pună masa singur și deci îi va da încrederea în sine de care are nevoie.

 – Și, nu în ultimul rând, să nu uităm să ne raportăm în fiecare clipă la Dumnezeu – să ne întrebăm dacă facem bine ce facem, dacă e corectă atitudinea adoptată, dacă ceea ce îi permitem copilului îi face bine nu numai fizic, dar și duhovnicește?

Să fii un părinte bun nu e ușor, și nimeni nu va putea niciodată să afirme despre sine însuși că e un părinte bun, dar să îți vezi copilul reușind, și, mai ales, să vezi că din tine crește un copil bun – generos, cald, ascultător, iubitor, și, cu timpul, cât mai apropiat de Biserică, e o recompensă mult mai mare decât tot efortul depus.

P. S. Dacă ați dori să citiți idei de activități pentru copii, grupate pe vârste, vă rugăm să expuneți acest lucru în cadrul unui comentariu.

Oltea Boldureanu