Scopul citirii să fie punerea în lucrare în noi înşine a celor citite

A fost întrebat odată Părintele Paisie:

‒ Câte ore trebuie să citesc?

‒ Asta n-o înţeleg, frate. Sănătate au nu cei care mănâncă mult şi înghit nemestecat, ci aceia care mănâncă puţin şi mestecă bine. Ceea ce citeşti trebuie să „rumegi” bine şi să-L rogi pe Dumnezeu să-ţi vindece sterpiciunea minţii tale cu iluminarea Sa dumnezeiască, ca să înceapă să nască înțelesuri dumnezeieşti. Atunci vei primi limba cea de foc a Cinzecimii. Celelalte citiri, pe care le învăţăm pe dinafară, ca să dobândim cunoştinţe şi să vindem deşteptăciuni, fără să ne silim pe noi înşine spre lucrare, nu numai că nu folosesc pe ceilalţi, ci dimpotrivă, semănăm necredinţa când oamenii văd că cele pe care le spunem nu au nici o legătură cu noi înşine. De aceea, scopul citirii să fie punerea în lucrare în noi înşine a celor citite, iar nu învăţarea pe dinafară; nu exersarea limbii, ci străduinţa de a primi limba cea de foc pentru a trăi tainele lui Dumnezeu. Prin a învăţa cineva multe, ca să dobândească cunoştinţe şi să facă pe dascălul cu ceilalţi, iar el însuşi să nu le pună în lucrare, nu face nimic altceva decât să-şi umfle capul cu aer, cel mult să urce pe Lună cu aparate. Scopul creştinului însă este să urce la Dumnezeu, fără aparate.

Din Sfântul Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, p. 166